Administratia presedintelui american Joe Biden a decis sa ridice interdictia furnizarii de arme ofensive catre Arabia Saudita, au declarat vineri agentiei Reuters surse care au cunostinta de aceasta chestiune.
Respectiva interdictie a fost impusa de Washington ca o modalitate de a exercita presiuni asupra Arabiei Saudite pentru a inceta interventiile directe in razboiul din Yemen.
Administratia Biden a informat Congresul saptamana aceasta cu privire la decizia sa de a ridica interdictia, a declarat un consilier al Congresului, astfel ca livrarile de arme ofensive catre Arabia Saudita ar putea fi reluate inca de saptamana viitoare.
„Sauditii si-au realizat partea lor de intelegere, iar noi suntem pregatiti sa o realizam pe a noastra”, a spus un oficial al administratiei de la Washington. Incepand din martie 2022, cand sauditii si rebelii houthi au intrat intr-un armistitiu mediat de ONU, nu au mai avut loc lovituri aeriene saudite in Yemen, iar atacurile transfrontaliere din Yemen catre Arabia Saudit s-au oprit in mare masura, a explicat acest oficial.
Biden a adoptat o atitudine mai dura cu privire la vanzarile de arme catre Arabia Saudita in 2021, motivand ca operatiunile militare saudite contra rebelilor houthi aliati cu Iranul au provocat numeroase victime printre civili in Yemen.
Intre timp insa Washingtonul insusi a intrat in conflict cu rebelii houthi, dupa ce acestia au inceput sa lanseze de la sfarsitul anului trecut atacuri cu drone si rachete asupra navelor comerciale in Marea Rosie si in Golful Aden. Rebelii sustinuti de Iran si care controleaza coasta vestica a Yemenului justifica aceste atacuri ca actiune de solidaritate fata de palestinienii din Fasia Gaza, confruntati cu ofensiva militara israeliana care a provocat aproape 40.000 de morti.
Rebelii houthi lanseaza atacuri inclusiv contra navelor militare americane trimise in zona pentru a proteja navigatia, iar SUA impreuna cu Regatul Unit au efectuat raiduri aeriene asupra unor tinte militare ale acestor rebeli, un astfel de raid fiind executat luna trecuta si de Israel.
Razboiul din Yemen este vazut ca o confruntare prin interpusi intre Iran si Arabia Saudita. Rebelii houthii au inlaturat un guvern sustinut de Arabia Saudita la sfarsitul anului 2014 si sunt in razboi impotriva unei aliante militare conduse de sauditi din 2015, un conflict care a ucis sute de mii de oameni si a lasat 80% din populatia Yemenului dependenta de ajutorul umanitar
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi ca a sarbatorit victoria aliatului sau Donald Trump…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat joi ca Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri…
Liderul venezuelean Nicolas Maduro l-a numit pe presedintele rus Vladimir Putin o stea in politica…
Moneda iraniana a scazut miercuri la un minim istoric, in timp ce Donald Trump a…
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…