Se reia transportul terestru international. Calatoriile nu se vor desfasura in orice conditii, si nu oricine va putea sa mearga cu autocarul. Si costurile vor fi mult mai mari
Cursele internationale terestre se reiau incepand de luni, 1 iunie. In prima faza, insa, transportatorii sunt obligati sa respecte cateva reguli. Trebuie sa mearga cu autocarele pe jumatate goale si au dreptul sa ii duca la destinatie doar pe calatorii care au contract de munca sau drept de rezidenta in strainatate.
Si calatorii sunt obligati sa respecte masurile de siguranta impuse de autoritati. Vor putea urca in autocare doar pe usa din fata, trebuie sa se dezinfecteze la urcarea in autocar iar pe toata durata calatoriei trebuie sa poarte masti de protectie. In plus, nu au voie sa ocupe locurile din fata, aflate in apropierea conducatorului auto si trebuie sa coboare pe la usa din mijloc. Cat despre sofer, acesta va avea o cabina de plexiglas, care sa il protejeze de calatori, potrivit datelor furnizate de Uniunea Nationala a Transportarorilor Rutieri din Romania.
Toate aceste masuri i-au determinat pe transportatori sa scumpeasca bilete cu aproape 50 de procente.
Abia peste doua saptamani, de pe 15 iunie, transportatorii vor putea sa duca si turisti peste granite, dupa ce Grecia a anuntat ca ii primeste fara sa impuna carantina.