Secretarul general NATO va efectua o vizita-surpriza la Budapesta, pentru a discuta cu premierul Viktor Orban despre ajutorul acordat Ucrainei

externe

Jens Stoltenberg, vizita, Budapesta, Viktor Orban, ajutor, Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, merge miercuri la Budapesta pentru a incerca sa gaseasca un teren de intelegere cu premierul ungar, Viktor Orban, care se opune eforturilor Aliantei Nord-Atlantice de a consolida ajutorul acordat Ucrainei.

In vederea summitului prevazut la Washington in iulie, responsabilul pregateste un plan pentru ca NATO sa joace un rol mai important in coordonarea livrarilor de arme catre Kiev si pregatirea trupelor ucrainene. Dar Ungaria refuza, acuzand NATO ca ii antreneaza pe membrii aliantei „intr-o conflagratie globala”.

Iar Orban, care a ramas apropiat de Rusia, doreste sa „redefineasca pozitia” tarii sale pentru a preveni „orice participare la operatiuni in afara teritoriului NATO”. „Trebuie sa stam departe de razboi si vom discuta modalitatile cu secretarul general”, a declarat prim-ministrul nationalist la inceputul acestei saptamani.

Potrivit Euronews, cei doi vor sustine o conferinta de presa putin dupa ora 10.00 (08.00 GMT).

Ideea este de a oferi tarii din Europa Centrala un fel de „drept de retragere”, au explicat surse diplomatice.

Ungaria ar fi, de asemenea, scutita de a participa la o alta initiativa a lui Stoltenberg, care vizeaza perpetuarea ajutorului actual la un nivel minim de 40 de miliarde de euro pe an.

Viktor Orban, care blocheaza in mod regulat in cadrul UE ajutorul militar pentru Kiev, a devenit, de asemenea, o problema pentru NATO, „mai ales in ultimele luni”, a facut cunoscut un diplomat sub protectia anonimatului, pe un fundal de frustrare crescanda in randul aliatilor.

Dar un altul considera posibil un acord care sa permita Ungariei „sa se abtina intr-o maniera constructiva”. „Se intrevede un punct comun”, a spus el.

De la inceputul ofensivei ruse in Ucraina, NATO are grija sa evite orice implicare directa, lasand Washingtonului, principalul sustinator al Kievului, sa coordoneze livrarea armelor furnizate de aliati. Dar in prezent doreste sa-si schimbe abordarea, de teama revenirii lui Donald Trump la Casa Alba.

Un alt subiect de disputa este numirea premierului olandez in exercitiu, Mark Rutte, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg in toamna.

Ungaria se opune si sustine singura un alt candidat, presedintele Romaniei Klaus Iohannis, aflat in prezent sub presiunea Statelor Unite pentru a se retrage din cursa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: