Seful Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA), Constantin Ispas, a fost adus, luni dimineata, la sediul DNA Ploiesti, acesta fiind flancat de lucratori de la trupele speciale.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES ca acesta este cercetat pentru trafic de influenta, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana, luare de mita, folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, spalare a banilor si cercetare abuziva.
La intrarea in sediul DNA, Ispas a spus, raspunzand unor intrebari, ca nu a ajutat infractori sa scape de dosare penale.
Si seful adjunct al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, Adrian Radulescu, a fost adus, luni dimineata, la sediul DNA Ploiesti.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES ca Radulescu este acuzat de cercetare abuziva dupa ce acesta ar fi obtinut o serie de denunturi sub presiunea unor amenintari.
Conform surselor citate, Adrian Radulescu, in calitate de ofiter in cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA) Ploiesti, in prezent adjunct al IJP Prahova, si Constantin Ispas, ofiter de politie cu gradul profesional de comisar sef si sef al Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova din cadrul DGA, au folosit amenintari si promisiuni, pentru a determina trei persoane sa formuleze denunturi la adresa unor ofiteri de politie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Prahova, care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova.
Denunturile obtinute prin amenintarile celor doi s-au materializat in constituirea a doua dosare penale inregistrate la DNA — Structura Centrala, in cadrul carora ofiterii DGA Ploiesti au fost delegati sa efectueze cercetari.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…
Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…
Un copil in varsta de 11 ani a ajuns la spital, joi, dupa ce s-a…
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…
Spitalul Universitar din Basel prescrie bere pentru a trata efectele delirului la pacientii de terapie…
Presa pro-guvernamentala de la Budapesta noteaza indignata ca presedintele roman Klaus Iohannis i-a intors spatele…