Sefii din industria auto avertizeaza: viitorul masinilor electrice este ingrijorator. Elon Musk: „Cererea de Tesla este in scadere”
Avand in vedere indiciile de crestere a stocurilor si de incetinire a vanzarilor, directorii din industria auto au recunoscut saptamana aceasta ca planurile lor ambitioase privind vehiculele electrice sunt in pericol, cel putin pe termen scurt, relateaza Business Insider.
Mai multi lideri ai celor mai mari producatori auto si-au exprimat nelinistea cu privire la cresterea pietei de masini electrice, deoarece ingrijorarile legate de viabilitatea acestor vehicule pun in pericol strategiile lor de trecere la productia de vehicule electrice de miliarde de dolari.
Printre cei care isi exprima ingrijorarea se numara Mary Barra de la General Motors, care a fost in mod istoric unul dintre cei mai optimisti directori executivi din industria auto in ceea ce priveste viitorul vehiculelor electrice. GM a fost un pionier pe piata automobilelor electrice, vanzand Chevrolet Bolt timp de sapte ani si facand afirmatii indraznete despre un viitor complet electric pentru companie cu mult inaintea concurentilor sai.
Dar saptamana aceasta, la anuntarea rezultatelor financiare din al treilea trimestru al GM, Barra a adoptat un ton mai sobru. Compania a anuntat, odata cu rezultatele trimestriale, ca renunta la obiectivele sale de a construi 100.000 de vehicule electrice in a doua jumatate a acestui an si alte 400.000 pana in primele sase luni ale anului 2024. Sefa GM nu stie cand va atinge aceste obiective.
„Pe masura ce avansam in transformarea catre masinile electrice, perspectiva devine ingrijoratoare”, a spus ea.
Chiar daca schimbarea de directie a GM a fost o surpriza pentru investitori, compania auto din Detroit nu este singura care are o noua viziune asupra viitorului vehiculelor electrice. Pana si Elon Musk, de la Tesla, a avertizat, in cadrul unei recente teleconferinte privind rezultatele financiare, ca ingrijorarile economice vor duce la scaderea cererii de vehicule, chiar si pentru liderul pietei de vehicule electrice.
Mercedes-Benz a anuntat ca este nevoit sa reduca pretul vehiculelor sale EV cu cateva mii de dolari pentru a le putea vinde.
Dar Mercedes nu este singurul. In prezent. aproape toate masinile electrice se vand sub pretul anuntat si, in plus, unele EV-uri beneficiaza de stimulente din partea producatorului de aproape 10%.
La doar cateva luni dupa ce dealerii au inceput sa avertizeze cu privire la incetinirea cererii de vehicule electrice, producatorii par sa se adapteze la aceasta realitate. Ford a fost primul care a cedat, dupa ce dealerii au inceput sa refuze noi stocuri de masini. In iulie, compania si-a prelungit cu un an termenul autoimpus pentru a atinge productia anuala de 600.000 de vehicule electrice si a renuntat la obiectivul din 2026 de a construi 2 milioane de EV-uri.