Seful DIICOT, anunt extraordinar: Alexandra ar putea fi in viata. „Ne-am dori sa gasim victimele in viata”
Procurorul sef al DIICOT, Felix Banila, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa ca nu exista nici macar „concluzii preliminare” privind „fragmentele osoase” gasite in casa criminalului Gheorghe Dinca.
Principalele declaratii:
– Vreau sa va aduc la cunostinta, in mod oficial, ca pana la acest moment nu avem nici macar concluziile preliminare ale testelor genetice si antropologice cu privire la fragmentele osoase ridicate de la fata locului si, de aceea, tot ce a aparut in spatiul public sunt doar stiri pe surse neconfirmate oficial si va asigur ca de indata ce vom primi macar concluzii preliminare cu privire la aceste rezultate va vom comunica numaidecat
– Dinca Gheroghe a fost transferat la penitenciarul Jilava pentru expertiza psihiatrica
– Ne-am dori sa gasim victimele in viata. Nu sunt neglijate niciuna dintre versiunile de ancheta
– Pana nu avem concluzii clare privind faptul ca una sau alta dintre victime ar fi fost ucise, nu neglijam nicio varianta de ancheta
– Nu va putem furniza prea multe amanunte, ar putea periclita ancheta
– Admitand ca a fost arsa in acel butoi metalic, am fost la Craiova si m-am edificat, am constatat ca nu este un butoi, ci un suport metalic confectionat artizanal. Nu are capace. Partea inferioara nu are fund, focul se pune dedesubt, functioneaza ca un arzator improvizat. Nu putem sa ne bazam pe declaratia inculpatului
– Cautarile noastre trebuie sa aiba in vedere un alt spatiu, in proximitatea casei
– Cercetarea la fata locului va fi reluata, nu a fost finalizata. Trebuie reluata in prezenta inculpatului. Nu putem sa ne asumam riscul de a genera suspiciunea ca am plantat probe
– Gropile sunt niste tuburi betonate, exista un canal sapat cu mult timp inainte pentru a-l ajuta sa repare vehicule
– Cand am mers pentru a arata locurile unde a aruncat cadavrele, inculpatul a devenit confuz. Cu privire la prima victima, initial a declarat ca a aruncat-o in Olt, apoi a spus ca a aruncat-o in Dunare. A spus ca s-a deplasat pe timp de noapte si nu-si mai aminteste traseul
– astazi nu am desfasurat nico perchezitie, se fac cautari in proximitatea casei
– in perioada 2002-2008 a avut domiciliul in Italia, intr-o localitate pe care nu pot sa v-o comunic. Inculpatul nu are interdictie pe teritoriul italian si nu a fost cercetat pentru nicio infractiune
– In afara de declaratiile pe care le-a facut ca inculpat pe 27 iulie, inculpatul nu a mai facut alte declaratii
– S-a gasit ADN apartinand victimei, dar nu pe fragmentele osoase gasite in acel cazan. S-a stabilit cu siguranta prezenta Alexandrei atat in locuinta, cat si in masina inculpatului