Seful Statului Major al armatei SUA: „Talibanii nu vor reusi sa zdrobeasca Rezistenta, va fi razboi civil”. Lupte grele in Valea Panjshir: „Lumea ne-a lasat singuri”
Luptatorii talibani au reusit sa avanseze in Valea Panjshir, bastionul rezistentei din Afganistan, insa luptatorii din rezistenta spun ca inca ii tin la distanta pe islamisti, anunta France Presse. Seful Statului Major al armatei SUA a declarat pentru Reuters ca nu crede ca talibanii vor reusi sa zdrobeasca rezistenta si ca se va ajunge la razboi civil.
Organizatia italiana Emergency, care administreaza un spital in Panjshir, a declarat ca fortele talibane au ajuns in satul Anabah, unde administreaza un centru chirurgical.
„Multi oameni au fugit din satele locale in ultimele zile”, a declarat sambata Emergency intr-un comunicat, adaugand ca a continuat sa furnizeze servicii medicale.
„Pana in prezent nu a existat nicio interferenta cu activitatile Emergency. Am primit un numar mic de persoane ranite la centrul chirurgical Anabah”, a precizat aceasta, citata de France Presse.
Anabah se afla la aproximativ 25 de kilometri (15 mile) nord in interiorul vaii de 115 km lungime, dar rapoarte neconfirmate au sugerat ca talibanii au cucerit si alte zone.
Bill Roggio, redactorul-sef al Long War Journal, cu sediul in SUA, a declarat duminica ca nu este foarte clara situatia din Valea Panjshir, insa aceasta „arata rau”. Ambele parti sustin ca si-au provocat pierderi grele una alteia.
„Armata talibana a fost intarita de 20 de ani de razboi si, nu faceti nicio greseala, talibanii si-au antrenat o armata”, a scris Roggio pe Twitter duminica. „Armata talibana a fost injectata cu o cantitate masiva de arme si munitii dupa retragerea SUA si prabusirea ANA” (Armata Nationala Afgana)”, a adaugat el.
Luptatorii din Panjshir au rezistat timp de un deceniu impotriva armatei sovietice si, de asemenea, impotriva primului regim taliban, intre 1996-2001.
Ali Maisam Nazary – care nu se afla in Panjshir, dar ramane purtator de cuvant al rezistentei – a anuntat ca rezistenta „nu va ceda niciodata”.
Dar fostul vicepresedinte Amrullah Saleh, care se ascunde in Panjshir alaturi de Ahmad Massoud – fiul legendarului comandant antitaliban Ahmad Shah Massoud – a avertizat asupra unei situatii sumbre. Saleh a vorbit despre o „criza umanitara pe scara larga”, cu mii de oameni „stramutati de atacul talibanilor”.
Mediile de socializare pro-talibane s-au laudat cu capturarea unor portiuni din vale, dar Nick Waters, de la site-ul de investigatii Bellingcat, a declarat ca postarile nu au inclus fotografii verificabile care sa sustina afirmatiile. „Ar fi destul de usor de verificat o inregistrare video care arata talibani in interiorul vaii Panjshir”, a declarat Waters.
Purtatorul de cuvant al talibanilor, Bilal Karimi, a declarat ca districtele Khinj si Unabah au fost cucerite, ceea ce confera fortelor talibane controlul asupra a patru din cele sapte districte ale provinciei.
„Mujahedinii (luptatorii talibani) avanseaza spre centrul (provinciei)”, a declarat acesta pe Twitter.
Pe de alta parte, Frontul National de Rezistenta din Afganistan, care grupeaza fortele loiale liderului local Ahmad Massoud, a declarat ca a inconjurat „mii de teroristi” in pasul Khawak, iar talibanii au abandonat vehicule si echipamente in zona Dashte Rewak.
Intr-o postare pe Facebook, Massoud a insistat asupra faptului ca Panjshir „continua sa reziste cu tarie”. Laudandu-le pe „onorabilele noastre surori”, el a declarat ca demonstratiile femeilor din orasul Herat, situat in vestul tarii, care au cerut drepturile lor, au aratat ca afganii nu au renuntat la cererile de dreptate si ca „nu se tem de nicio amenintare”.
Generalul american Mark Milley, seful Statului Major al armatei SUA, a declarat pentru Reuters ca ca se asteapta la un razboi civil in Afganistan.
„Estimarea mea militara este ca se dezvolta conditiile unui razboi civil. Nu stiu daca talibanii vor fi capabili sa isi consolideze puterea si sa stabileasca o guvernare”, a declarat Milley.
Vorbind pentru Fox News de la baza aeriana Ramstein din Germania, Milley a spus ca daca nu vor reusi sa-si intareasca puterea acest lucru „va duce la randul sau la o reconstituire a Al Qaeda sau la o crestere a ISIS sau a altor nenumarate grupari teroriste” in urmatorii trei ani.
Intre timp, comandanti ai rezistentei din Valea Panjshir anuta ca „lumea” i-a lasat singuri in fata atacurilor talibane. „Panjshir a supravietuit unei alte nopti sangeroase, dar sangele a iesit doar din trupurile teroristilor talibani! A treia saptamana de rezistenta armata impotriva reprezentantilor Pakistanului, a teroristilor talibani si a tacerii lumii. Nu vom UITA NICIODATA!”, a scris un comandant pe Twitter.
Panjshir is burning in front of the world’s eyes. We are witnessing that NO one is standing with us while Pakistan ISI chief is in Kabul to support the Taliban’s terrorists offensive in our areas.
We will NEVER FORGET. #StandWithPanjshir pic.twitter.com/QhL3yI2jMq
— Col Rahman Rahmani (@rahmanrahmanee) September 5, 2021
Panjshir has survived another bloody night but the blood was only coming out of the Taliban terrorists bodies!
Third week of armed resistance against Pakistan proxies, the Taliban terrorists, & the world’s silence. We will NEVER FORGET!
Good morning.#StandWithPanjshir pic.twitter.com/bozuByt7fO
— Col Rahman Rahmani (@rahmanrahmanee) September 5, 2021