Semiluna Rosie turca trimite cel mai mare transport de ajutoare umanitare din Gaza de pana acum

externe

Kizilay (Semiluna Rosie) din Turcia trimite catre Gaza, prin Egipt, cel mai mare transport de ajutoare de pana acum, o nava care transporta aproximativ 3.000 de tone de alimente, medicamente si echipamente plecand joi spre portul egiptean Al-Arish, transmite Reuters.

Turcia, care a criticat aspru Israelul pentru ofensiva sa militara in Gaza si a sustinut procesul pentru genocid inaintat la Curtea Mondiala, a cerut in repetate randuri o incetare a focului si a avertizat asupra consecintelor daca pauza nu poate fi atinsa de Ramadan, care incepe duminica.

„Acest ajutor, care va fi livrat in Gaza cu sprijinul si cooperarea Semilunii Rosii egiptene, va mentine vii sperantele palestinienilor in ajunul Ramadanului”, a declarat ambasadorul Turciei la Cairo, Salih Mutlu Sen, pe platforma de socializare X.

Presedinta Kizilay, Fatma Meric Yilmaz, a declarat pentru postul CNN Turk ca nava va face doua calatorii in Egipt pentru a livra ajutorul, in mare parte colectat prin donatii.

Acesta va fi apoi transportat cu aproximativ 200 de camioane pana in orasul de granita Rafah din Gaza, unde s-au refugiat peste un milion de oameni, a adaugat ea. Ajutorul include faina, produse de igiena, preparate gata de consum, ambulante si bucatarii portabile.

„Avem aproape suficient ajutor strans pentru a umple si a doua nava. Odata ce nava se intoarce aici, o vom umple din nou, iar nava va pleca din nou in jurul datei de 26 martie, aproape de mijlocul Ramadanului”, a spus Yilmaz.

Turcia a trimis deja mii de tone de ajutor catre Gaza, prin Egipt.

Spre deosebire de aliatii sai occidentali si de unele tari din Golf, Turcia, membru NATO, nu considera gruparea palestiniana Hamas, care conduce Gaza, drept o organizatie terorista.

In Gaza, situatia umanitara este cea mai grava in nordul enclavei, care nu este la indemana organizatiilor umanitare sau a camerelor televiziunilor. Parti intregi din teritoriu sunt izolate, fara acces la hrana, aprovizionarea cu ajutoare deja reduse pentru restul Gazei scazand si mai mult in ultima luna.

Saptamana trecuta, Statele Unite au inceput sa parasuteze ajutoare umanitare in Gaza, cu contributia Tarilor de Jos, Frantei si a altor aliati. Turcia nu si-a exprimat pana acum intentia sa se alature acestor parasutari. Un oficial turc al Ministerului Apararii a declarat joi reporterilor ca eforturile Ankarei de ajutorare a Fasiei Gaza vor continua prin Egipt si Iordania.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: