Senator PSD, invective pe Facebook: „Aveti gandire de sclavi”. „Puterile de ocupatie mai fac si bine”, spune despre rusii care l-au alungat pe Regele Mihai
Mesaje scandaloase publicate de senatorul PSD Gabriela Cretu. Aceasta spune ca trupele de ocupatie ale rusilor au facut foarte bine ca l-au fortat pe Regele Mihai sa abdice.
Mesajele au fost postate pe 30 de decembrie, cand se implinesc 70 de ani de la instaurarea Republicii.
„30 Decembrie este Ziua Republicii. Romania este republica! Romania nu sarbatoreste, asa cum ar fi firesc, ziua sa. O fi o dovada a dispretului cultivat sistematic fata de bunul public (res publica)?! Atunci, dragi cetateni ai republicii, cum sa construim binele public?!”, a scris Gabriela Cretu pe Facebook.
Mai multi utilizatori de Facebook i-au reprosat ca exclude contextul in care Romania a devenit republica, insa senatoarea a ales sa raspunda agresiv: „Aveti gandire de scalvi”.
„E jenant ce aud! Si de la unii la care am pretentii. Republica este cea mai evoluata forma de organizare a statului! Una care permite si celor care spun prostii mai sus sa ajunga cel/cea dintai! E una in care oamenii cad de acord sa apere si construiasca impreuna binele public, comun! Ati votat cel putin doua constitutii republicane! Dupa cea din 1965, pe care presupun ca nu ati votat-o, ca erati prea tineri. Gandire de sclavi! Sa traiasca!”, a scris Cretu.
Cand i s-a adus aminte ca republica a fost instaurata cu ajutorul sovieticilor, Gabriela Cretu i-a laudat pe acestia: „Mai fac bine si puterile de ocupatie, dupa cum se vede, daca inlocuie o forma de organizare bazata pe privilegii, cu alta bazata pe egalitatea cetatenilor.”
Gabriela Cretu este la al treilea mandat in Parlamentul Romaniei. Ea este vicepresedinte al Organizatiei Nationale a Femeilor Social Democrate.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.