news

Senatul a votat, judecatorii trebuie sa-si motiveze sentintele in maximum 120 de zile. PSD acuza interese ascunse, s-a abtinut de la vot

Senatul a votat marti, in calitate de prim for legislativ sesizat, propunerea de modificare a Codului de procedura penala (Cpp) in acord cu decizia Curtii Constitutionale potrivit careia hotararea judecatoreasca trebuie sa fie motivata la data pronuntarii.

Propunerea legislativa, care a intrat pe 28 aprilie in circuitul parlamentar, este initiata de senatorii Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu si Iulia Scantei (PNL) si deputatul Ioan Cupsa (PNL).

Au fost inregistrate 89 de voturi „pentru”, unul „impotriva” si 42 de „abtineri”.

Plenul si-a insusit raportul de admitere cu amendamente adoptat saptamana trecuta de Comisia juridica, astfel ca, de la incheierea procesului, judecatorii au la dispozitie, in cazuri exceptionale, maximum 120 de zile (fata de 90 de zile cat prevedea propunerea legislativa in forma initiatorilor sau 30 de zile – forma in vigoare a Cpp) pentru pronuntarea sentintei si motivarea hotararii lor.

„Deliberarea, redactarea si pronuntarea hotararii se fac intr-un termen de maximum 60 de zile de la inchiderea dezbaterilor. In cazuri temeinic justificate, daca deliberarea, redactarea si pronuntarea hotararii nu pot avea loc in termenul prevazut, instanta poate amana succesiv pronuntarea, fiecare amanare neputand depasi 30 de zile. In toate cazurile, deliberarea, redactarea si pronuntarea hotararii nu pot avea loc mai tarziu de 120 de zile de la inchiderea dezbaterilor”, prevede amendamentul Comisiei juridice insusit de plen.

Legea in vigoare prevede un prim termen de 15 zile cu prelungire de inca 15 zile, iar proiectul USR PLUS propunea un termen initial de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii in doua etape, pana la 90 de zile.

Prin propunerea legislativa au fost reglementate si situatiile in care judecatori, membri ai completului, sunt impiedicati, de exemplu, prin pensionare, sa semneze motivarea hotararii.

„Daca vreunul dintre membrii completului de judecata este impiedicat sa semneze, hotararea se semneaza in locul acestuia de presedintele completului. Daca si presedintele completului este impiedicat a semna, hotararea se semneaza de presedintele instantei”, stipuleaza propunerea legislativa.

Social-democratul Robert Cazanciuc a sustinut ca prin adoptarea „in graba” a proiectului, inainte de motivarea deciziei din 7 aprilie de catre CCR, „Senatul este inutil”.

„Cine are interesul sa faca acest text vulnerabil? (…) Acest text incalca articolul 147 alineatul (1) din Constitutie care prevede ca Parlamentul trebuie sa puna in acord prevederile neconstitutionale. Or, noi nu stim cum sa le punem de acord pentru ca decizia CCR nu a fost publicata. Alt motiv al vulnerabilitatii legii este dat de previzibila introducere la Camera Deputatilor a unor modificari dupa publicarea motivarii CCR. In felul acesta, vom da motive celor care se pricep la proceduri avocatesti sa invoce bicameralismul ca temei de neconstitutionalitate. (…) Nu interesul comun este servit prin aceasta graba, ci un interes care, mai devreme sau mai tarziu, va fi devoalat”, a afirmat, in plen, Cazanciuc, la dezbaterea propunerii legislative.

Senatorul USR PLUS Simona Spataru a explicat ca termenul maxim de 120 de zile pentru pronuntare si motivare, votat in Comisia juridica si propus plenului, „asigura respectarea dreptului la un proces echitabil oricarei parti dintr-un proces penal”.

Propunerea legislativa va fi dezbatuta de Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O noua numire trasnita facuta de Trump. Ministru al Sanatatii va fi un promotor al teoriilor conspiratiei

Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…

5 ore ago

Lasconi dezvaluie numele celui care ar fi „amenintat-o”: „S-a laudat cu asta, ca el o sa fie cel care ma va scoate pe mine din aceasta cursa”

Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…

5 ore ago

MAE: Noua cetateni romani decedati in urma inundatiilor din Spania

 Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…

8 ore ago

Oseminte descoperite pe un santier din Timisoara. Politistii criminalisti au inceput o ancheta

Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…

8 ore ago

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…

9 ore ago