Serban Nicolae anunta care ministri NU vor fi remaniati. Sunt exact cele mai fidele slugi ale lui Dragnea
Senatorul PSD Serban Nicolae a anuntat, miercuri, la Antena 3 care sunt ministrii care vor scapa de remaniere. Numele acestora nu rezerva nicio surpriza, sunt exact cei care s-au remarcat prin fidelitate fata de Dragnea.
„Vreau sa fac o precizare. Dincolo de faptul ca, spre exemplu, in opinia mea, Eugen Teodorovici, Petre Daea, Lia Olguta Vasilescu sau Sorina Pintea nu s-ar incadra la o eventuala remaniere, totul trebuie gandit in ansamblul unei echipe. Nu o colectie de individualitati. Daca nu functioneaza armonic, daca nu functioneaza coerent si mai ales in acord cu premierul, chiar daca e un om de valoare, nu trebuie sa faca parte din Guvern”, a declarat Serban Nicolae la Antena 3.
„Nu prea avem de ce sa fim foarte prietenosi sau toleranti cu cei care nu sunt la nivelul standardelor pe care le-am fixat. Raspunderea politica e a tuturor. Remanierea se impune. Eu am cerut-o la CEx-ul trecut, intr-o forma consistenta”, „, a a adaugat Serban Nicolae.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri ca va stabili impreuna cu premierul Viorica Dancila data Comitetului Executiv National al partidului, precizand ca sansele ca actuala componenta a Executivului sa ramana neschimbata sunt zero.
Liviu Dragnea a fost intrebat de jurnalisti, la Parlament, daca este finalizata evaluarea membrilor Guvernului si cand va avea loc CExN.
„Cand se intoarce doamna prim-ministru din aceste vizite oficiale, impreuna cu dumneaei stabilim data Comitetului Executiv”, a raspuns Dragnea.
Intrebat daca exista posibilitatea ca niciun ministru din Cabinetul Dancila sa nu fie remaniat, el a raspuns: „Zero”.