Categories: politica

Serban Nicolae s-a dat iar in spectacol. Comportament arogant si agresiv la adresa ministrului Justitiei, Tudorel Toader: „Este inadmisibil”

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, e convocat in termeni ostili la comisia juridica din Senat, martea viitoare. Presedintele comisiei, senatorul Serban Nicolae, e iritat de absenta ministrului la discutiile privind mai multe proiecte de lege, pe care altminteri le-a criticat sau fata de care ministrul si-a exprimat rezervele.

In comisia juridica a Senatului a intrat, miercuri, in discutie, proiectul privind gratierea. Martea viitoare este 25 aprilie, termenul la care expira timpul alocat dezbaterii la Senat a acestui proiect de lege. Daca nu este dezbatut pana atunci, potrivit legii si regulamentelor, proiectul este adoptat tacit si merge mai departe la Camera Deputatilor.

Supararea lui Serban Nicolae a fost generata insa de o alta dezbatere, cea legata de statutul judecatorilor si procurorilor, proiect aflat si el pe ordinea de zi a dezbaterilor din Comisia juridica a Senatului. Pentru acest proiect privind statutul magistratilor nu exista un punct de vedere al Ministerului Justitiei si nici al CSM, ceea ce l-a suparat pe presedintele Comisiei, senatorul Serban Nicolae. Fara aceste puncte de vedere, este greu pentru parlamentari sa ia o decizie in numele magistratilor, iar Serban Nicolae a spus ca ministrul justitiei a promis ca vine cu un pachet larg de legi, care sa vizeze si legea gratierii, dar si acest statut al magistratilor, or nu a mai ajuns nimic in sensul acesta in Parlament. Serban Nicolae a fost destul de acid la adresa ministrului, ironizandu-l, potrivit Digi24. A spus ca ar trebui ca ministrul sa-si faca loc in agenda pentru a veni si la Comisia juridica a Senatului.

In concluzie, ministrul justitiei, Tudorel Toader, a fost convocat, pe 25 aprilie, la Comisia juridica a Senatului pentru a prezenta stadiul pachetului de modificari ale legilor justitiei. Senatorul social-democrat Serban Nicolae a afirmat ca este inadmisibil ca Ministerul Justitiei sa lucreze de atata vreme la respectivul proiect si inca sa nu se stie ce se va modifica.

„In ceea ce priveste pachetul de legi pe justitie, din punctul de vedere al Ministerului Justitiei, va putem spune faptul ca ministerul a lucrat la acest proiect de lege de modificare a legilor justitiei. S-au solicitat puncte de vedere de la institutiile implicate. La acest moment, aceste puncte de vedere nu au fost toate transmise toate Ministerului Justitiei, fiind posibil ca institutiile implicate, prin punctele de vedere, sa determine o eventuala modificare a textelor emise de Ministerul Justitiei. Asteptam inca punctele de vedere, spre exempu de la CSM (…) In masura in care vor fi stranse toate acestea, proiectul va fi pus in dezbatere publica”, a declarat, in cadrul comisiei juridice, Mariana Mot, secretar de stat in Ministerul Justitiei, responsabila pentru relatia cu Parlamentul, citata de News.ro.

Intrebata daca exista un orizont de timp pentru punerea in dezbatere publica a pachetului legislativ, Mot a negat. „Este foarte importanta consultarea judecatorilor si procurorilor pentru ca acest pachet legislativ ii priveste in mod direct”, a spus ea.

Senatorul PSD Serban Nicolae s-a aratat iritat de intarzierea prezentarii de catre Ministerul Justitiei a pachetului de legi privind modificarea legilor Justitiei si i-a cerut Marianei Mot sa-i transmita ministrului Tudorel Toader sa vina la comisia juridica a Senatului pe 25 aprilie.

„In timpul in care noi asteptam puncte de vedere, facem dezbateri, in sistemul judiciar din Romania se intampla lucruri, procesele merg inainte, anchetele merg inainte (…) si societatea nu poate astepta la nesfarsit ca noi sa ne hotaram care este viziunea noastra si cum ar trebui facute corectiile necesare, astfel incat sa avem un sistem judiciar transparent (…) Acum o luna, ministrul a promis si un pachet de legi privind situatia din penitenciare. Situatia nu mai poate fi prelungita. Este inadmisibil sa se lucreze de atata vreme si sa nu se stie ce se va modifica”, a spus senatorul PSD Serban Nicolae.

„Va rog sa-i transmiteti domnului ministru la sedinta din 25 aprilie am solicitat prezenta domniei sale, ora 14:00”, i-a cerut Serban Nicolae secretarului de stat de la Ministerul Justitiei.

Mariana Mot i-a replicat ca Tudorel Toader a dorit sa participe si la sedinta de azi (miercuri – n. red.), dar nu i-a permis agenda.

„Bun, stiu. Agenda este foarte importanta, dar as vrea sa ia in considerare faptul ca in programul foarte important al agendei domniei sale ar trebui sa gaseasca un loc si pentru Parlament. O spun la modul cel mai serios pentru ca domnia sa si-a luat un angajament acum patru saptamani. Acum o saptamana am discutat pe aceeasi tema cu domnia sa, dar as vrea sa fie prezent in fata comisiei in asa fel incat sa ne lamurim cu privire la toate aceste aspecte”, a mai spus Serban Nicolae.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

INTERVIU Claudiu Tarziu (AUR): „Odata propulsat in turul 2, George Simion nu va fi asa de usor de invins precum si-ar imagina unii sau altii!”

Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…

38 de minute ago

Ciolacu si partajul: „Pai eu sunt prost sa divortez? Raman pe drumuri”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a facut vineri o noua serie de declaratii aiuritoare in legatura…

58 de minute ago

Se redeschide spatiul aerian al Ucrainei, vor fi reluate zborurile civile de la sfarsitul lunii ianuarie. Care aeroport va fi redeschis

Unul dintre aeroporturile Ucrainei, cel din Lvov sau Borispil, de langa Kiev, isi va relua…

53 de minute ago

China a anuntat un plan de 1,4 trilioane de dolari pentru a-si salva guvernele locale puternic indatorate

China a anuntat un program de salvare a datoriilor in valoare de 1,4 trilioane de…

47 de minute ago

Zelenski, conflict dur cu Orban chiar la Budapesta: „Copiii vostri sunt ucisi acolo? Despre ce vorbim?”

Viktor Orban si Volodimir Zelenski au adus joi la Budapesta confruntarea lor de lunga durata,…

O oră ago

Alexandr Dughin, dupa victoria lui Trump: „Am invins! Globalistii au pierdut ultima batalie”

Intr-un articol scris joi pe blogul sau, ideologul regimului de la Kremlin, Alexandr Dughin, isi…

2 ore ago