Serbia, demonstratie „de forta”. Vucic: „Suntem prima sau a doua tara din Europa ca numar de tancuri”

externe

Cu ocazia Zilei Unitatii, Libertatii si Drapelului National Sarbesc, armata sarba desfasoara un exercitiu si o parada militara sub titulatura „Drapel 2024”. Astfel, pe aeroportul militar „Colonel-pilot Milenko Pavlovic” au fost expuse numeroase arme si echipamente militare moderne, iar la acest spectacol militar a fost prezent Aleksandar Vucic , presedintele Serbiei, potrivit cotidianului local Blic.

”Nu exista niciun domeniu in care sa fi facut progrese atat de drastice precum Fortele Armate Sarbe. Sunt mandru de armata si de tot ce am facut. Desi sunt cate unii care critica mereu, este normal sa fiu mandru de multe lucruri.

Nu exista un lucru de care sa ma mandresc maim ult, deoarece sunt militar. In urma cu zece ani, salariul unui soldat era de 330 de euro, iar astazi este de patru ori mai mare. Astazi avem de 4 ori si jumatate mai multe drone afisate decat data trecuta”, a spus Vucic.

Am produs primii 1.000 de „tantari kamikaze” (drone. n.n.), care nu poarta o incarcatura de explozibili foarte mare, dar provoaca pagube si o panica uriasa in randurile inamicului. Avem primele 1.000 de piese, am adus aici 500 dintre ele, a mai spus presedintele Serbiei.

Vucici sustine ca in ceea ce priveste numarul de tancuri operationale, Serbia se situeaza pe locul intai sau al doilea in Europa.

”Cunosc 15 tari care au impreuna la fel de multe tancuri ca si noi. Am fost aici in 2013 si nici nu am putut visa la asta. Nu am aratat pana acum acest HQ-17 (sistem chinez de rachete sol-aer cu raza scurta de actiune), avem radare noi…

Cincizeci la suta din productie este in Serbia, iar asta ne face una dintre cele mai armate armate din Europa, raportat la populatie” – a mai spus Vucic la Batajnica.

La Batajnica au defilat membrii Brigazii 72 Operatiuni Speciale, Brigazii 63 Parasutisti, Detasamentul Cobra, companii de cercetasi, membri ai Brigazii I, a II-a, a III-a si a IV-a, precum si ai Comandamentului de Instruire.

De asemenea, au fost prezentate si elicoptere de lupta Mi-35, cunoscute si sub denumirea de „tancuri zburatoare” si „care de foc”, iar cerul de deasupra Batajnicai a fost survolat de „MiG-29”, si multe alte aparate de zbor.

(Foto: Ministerul Apararii Republicii Serbia)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: