Serviciile secrete vor sa afle noi date despre romani. Proiect de lege controversat: „De ce sa cunoasca o institutie a statului unde imi fac eu vacanta?”
Proiectul Legii turismului, lansat in dezbatere publica, prevede, printre altele, infiintarea Sistemului Informatic de Evidenta a Activitatii de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS si va colecta si stoca date despre turisti si despre unitatile de cazare.
Csaba Ferenc Asztalos, presedinte CNCD a declarat, pentru Mediafax, legat de proiectul legii turismului, ce prevede infiintarea unui sistem care sa colecteze toate datele turistilor si care poate fi accesat de servicii, ca principala problema este modul in care sunt utilizate ulterior informatiile.
”Din punct de vedere al nediscriminarii nu am putea sa vorbim despre incalcarea acestui principiu al nediscriminarii, pentru ca datele se strang de la toate persoanele, indiferent de apartenenta etnica, religie, nationalitate si asa mai departe. Problema se pune, insa, ce vor sa faca cu aceasta baze de date? Cum imi protejeaza datele personale? De ce sa cunoasca o institutie a statului unde imi fac eu vacanta? ”, a declarat Csaba Ferenc Asztalos, presedinte al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD).
Acesta a mai declarat ca infiintarea unei astfel de baze de date poate crea nesiguranta.
”Aceste aspecte de intruziune in viata privata a cetateanului pot fi puse in dezbaterea publica. Eu, de exemplu, nu as fi de acord sa stie o institutie a statului unde imi petrec eu vacanta. Eu nu ma simt prea in siguranta cand se fac astfel de baze se date”, a spus Csaba Ferenc Asztalos.
Proiectul legii turismului, lansat in dezbatere publica, prevede, printre altele, infiintarea Sistemului Informatic de Evidenta a Activitatii de Turism din Romania (SIEATR), care va fi asigurat de STS si care va colecta si stoca date despre turisti si despre unitatile de cazare.
Furnizorii de servicii turistice colecteaza urmatoarele date in fisa de anuntare a sosirii si plecarii turistului: numele, prenumele, data nasterii, locul nasterii, cetatenia, date referitoare la domiciliu: tara, localitate, strada, numar, date referitoare la actul de identitate: tipul, seria si/sau numarul, data eliberarii si institutia emitenta, statul emitent, codul numeric personal sau numarul personal de identificare, cu exceptia turistilor straini care nu poseda un astfel de numar, data sosirii si data plecarii, scopul calatoriei, date privind plata, inclusiv adresa de facturare, date din profilul „client fidel”, daca exista, agentia sau agentul de turism prin care a fost facuta rezervarea sau a fost cumparat biletul.
Datele SIEATR transmise de catre furnizorii de servicii turistice se stocheaza pe o perioada de cinci ani de la momentul transmiterii.
Autoritatile competente sa utilizeze datele cu caracter personal cuprinse in SIEATR sunt Ministerul Afacerilor Interne: Directia Generala Management Operational, Politia Romana, Politia de Frontiera Romana, Directia Generala de Protectie Interna, Directia Generala Anticoruptie, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Ministerul Apararii Nationale: Directia generala de informatii a apararii si Ministerul Public.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.