O femeie in varsta de 30 de ani din Galati a fost arestata preventiv pentru 30 de zile pentru ca si-a omorat in bataie fetita de 9 ani, potrivit Monitorul de Galati. Femeia mai are doua fete, mai mici.
Potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Galati fetita a fost toturata, pe corp fiindu-i descoperite numeroase vanatai, rani, urme de comprimare, dar si arsuri.
Totusi, cei de la scoala unde invata spun ca nu au vazut nimic si ca fetita era prietenoasa, isteata si la inceputul scolii nu avea semne de bataie.
Dupa examinarea medicala, pe trupurile celor doua surori mai mici ale fetei, in varsta de 5 si 7 ani, luate ieri in plasament de urgenta, s-au gasit numeroase urme care aratau ca erau batute, au declarat reprezentantii Directiei Judetene de Asistenta Sociala si Protectia Copilul Galati.
Un semnal de alarma a fost dat in februarie-martie anul trecut cand educatoarea de la gradinita unde invata fetita mijlocie, a reclamat ca aceasta era plina de vanatai si parea abuzata.
Primele semne ale abuzului au aparut insa in iarna lui 2022. Copilul venea cu semne pe gat, mama nu raspundea, dar matusa spunea ca erau din joaca, sau nu venea deloc deoarece „cadea pe gheata”.
„Semnele tot apareau, fetita venea foarte obosita la gradinita, era foarte abatuta adormea cu capul pe masa, schiopata, daca o luam in brate simteam denivelari la nivelul corpului, nu mergea la baie, am observat ca nu isi punea apa tocmai ca sa nu aiba nevoi fiziologice si sa nu vedem noi semnele de pe corpul ei”, a spus Nicoleta Draghici, educatoare gradinita I.Nenitescu.
Dar cum intr-o zi au vazut ca fetita, care isi ridicase maneca sa se spele, era plina de vanatai, au fost anuntate autoritatile.
Reprezentantii Protectiei Copilului admit cazul, dar spun ca au facut atunci toate demersurile legale si ca lucrurile pareau a se rezolva, rudele insistand ca fetitele sa ramana in familie.
Femeia locuia de mai putin de un an cu chirie, cu cele trei fete, fratele, cumnata si bebelusul acestora.
Femeia are un retard moderat, dar inca avea tutela fetelor, asa ca familia a primit sfatul sa ceara tutela in instanta. Cazul a fost apoi predat spre monitorizare catre Directia de Asistenta Sociala a Primariei Galati care ar fi urmat sa anunte daca apareau probleme. Au avut loc doua vizite ale Directiei de Asistenta Sociala, care nu au vazut nimic iesit din comun, asa ca au incheiat monitorizarea.
Atat fratele cat si cumnata femeii au fost dusi la audieri in calitate de martori deocamdata. Ei ar fi sunat la 112 dupa ajutor, dar prea tarziu.
Cele doua surori au fost preluate de Directia de Protectie a Copilului. Copiii „se afla intr-un loc sigur si sunt bine, vor fi evaluati medical, consiliati psihologic. Mama va raspunde pentru tot ce s-a intamplat, daca va fi gasita vinovata”, a declarat Tania Calcan, purtator de cuvant DJASPC Galati.
Comisia pentru Supraveghere si Responsabilitate a Camerei Reprezentantilor din SUA a organizat miercuri o audiere…
Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Iasi a desfasurat o ampla campanie de verificare a angajatorilor…
Sylvester Stallone l-a intampinat joi seara pe Donald Trump pe scena la un eveniment organizat…
Presedintele Klaus Iohannis va efectua, de vineri pana luni, o vizita oficiala in Republica Federala…
Primarul municipiului Bistrita, Gabriel Lazany, a prezentat planuri pentru restructurarea si reorganizarea personalului din cadrul…
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a facut apel la membrii aliantei si la alti…