Si Tariceanu a gasit un microfon intr-o priza. Cum este aparat seful Senatului in procesul pentru marturie mincinoasa. Judecatorul, reactie fabuloasa

politica

La termenul de marti de la ICCJ in dosarul in care fostul premier Calin Popescu Tariceanu este cercetat pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, Dan Andronic a fost audiat, el declarand ca seful cancelariei celui dintai i-a aratat un microfon in priza, la Guvern.

„Am aflat ca Marius Marcovici a devenit consilier al sefului cancelariei primului ministru, Dorin Marian. L-am vazut odata la Palatul Victoria, cand m-am intalnit cu Dorin Marian sa imi arate un microfon gasit intr-o priza. Era prezent si Marius Marcovici”, a declarat jurnalistul Dan Andronic magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), in dosarul presedintelui Senatului.

„Cred ca era microfon, nu am stat sa il verific. Atarna dintr-o priza in biroul lui Dorin Marian (seful cancelariei primului ministru, n.r.). Atunci mi-a zis ca i-a chemat pe cei de la… nu stiu de pe unde, sa scoata tot ce avea pe acolo. Cred ca se intampla in 2008, cand a fost numit seful cancelariei primului ministru. A zis: Am umblat la o priza si a cazut un microfon. Nu am elaborat, m-am amuzat de poveste si atat. Sa stiti ca microfoanele au functionat intotdeauna”, a declarat jurnalistilor Dan Andronic, la iesirea din sala de judecata, citat de Mediafax.

La randul sau, judecatorul Constantin Epure a subliniat cu ironie, facand aluzie la dispozitivul gasit tot in priza de catre ministrul de Interne Carmen Dan: „Sunt la moda microfoanele gasite in priza. Cat de mare era?”. Dan Andronic a raspuns: „Cam de aceeasi marime”. „Stiti si dimensiunea celuilalt”, a continuat magistratul.

La urmatorul termen al procesului, care va avea loc pe data de 15 februarie, va fi audiat in calitate de martor fostul premier Victor Ponta.

In iulie 2016, Calin Popescu Tariceanu a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului. Procurorii DNA Brasov l-au trimis atunci in judecata pe presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, alaturi de acesta urmand sa fie judecat pentru marturie mincinoasa si Dorin Marian, fost sef al Cancelariei premierului, dosarul avand legatura cu declaratiile pe care cei doi le-au dat in cauza privind retrocedarea presupus nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: