politica

Simion a incercat sa intre si peste PSD-isti in sediul lor central. Cearta cu un lider PSD care l-a trimis la Ambasada Rusiei – Video

Presedintele AUR, George Simion, nu a fost lasat joi sa intre in sediul central al PSD pentru a preda conducerii acestui partid semnaturile stranse pentru demiterea presedintelui Klaus Iohannis, fiind intampinat la poarta de deputatul social-democrat Florin Manole, care i-a transmis ca a gresit adresa si ar trebui sa lase documentele la Ambasada Rusiei.

„Cred ca ati gresit adresa. La numarul 6, pe Kisellef, este Ambasada Rusiei si, daca mergeti acolo, poate stiti drumul, cred ca e destinatia la care trebuie sa lasati documentele astea. Va zic asta pentru ca atunci cand avem razboi la granita – poate stiti, da? – instabilitate in tara nu-si doresc prietenii, ci numai dusmanii acestei tari”, i-a spus Manole lui Simion, citat de Agerpres.

Presedintele AUR a mentionat ca vrea sa predea cutiile cu listele de semnaturi cuiva de la PSD.

„Vrem sa le predam cuiva de la PSD, domnul Manole se pare ca nu vrea sa le primeasca, sa vedem daca asta e pozitia lui Marcel Ciolacu, daca il tine in brate in continuare pe Klaus Iohannis PSD-ul si, bineinteles, de vina pentru ca nu am intrat in Schengen este Putin, ati auzit”, a sustinut Simion.

El a adaugat ca au fost stranse doua milioane de semnaturi pentru demiterea sefului statului.

„Sunt doua milioane de semnaturi stranse in perioada noiembrie 2021 – mai 2022, le-am dus in Parlament, raspunsul lui Klaus Iohannis a fost ca i-a pus impreuna la guvernare pe cei de la PSD cu cei de la PNL. Asteptam sa vina cineva mai relaxat, nu asa de agitat ca domnul Manole”, a explicat liderul AUR.

Alianta pentru Unirea Romanilor a organizat joi o actiune la sediul PSD pentru a preda semnaturile stranse in campania „Jos Iohannis”.

„AUR intentioneaza sa readuca astfel in atentia partidelor aflate la putere vointa exprimata de o parte importanta a electoratului pentru demiterea din functie a presedintelui. Legitimitatea lui Klaus Iohannis a fost din nou pusa in discutie in aceasta saptamana, odata cu declaratiile revoltatoare facute de acesta in apararea statului austriac, in contextul blocarii proiectului de aderare a tarii noastre la spatiul Schengen”, a informat un comunicat de presa al partidului.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Guvernul Ciolacu a facut public documentul trimis de Ucraina in legatura cu Simion: „Actiuni contra intereselor nationale ale Ucrainei”

Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…

3 ore ago

Rares Bogdan acuza: „Ciolacu minte in legatura cu documentul ‘declasificat’ din Ucraina”. Miscarea ar fi fost premedita din luna februarie si este in favoarea lui Simion

Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…

9 minute ago

Guvernul grec ia in considerare stimulente pentru proprietarii care ofera spre inchiriere locuinte pe termen lung

Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…

3 ore ago

Scholz l-a informat pe Iohannis despre discutia cu Putin. Iohannis: „Germania este un aliat de incredere al tarii noastre”

Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…

25 de minute ago

Ciolacu anunta ca „nu plec din functia de prim-ministru pana nu intram in Schengen”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a sustinut, vineri, la Ploiesti, ca nu pleaca din functia de…

20 de minute ago

Politisti americani acuzati ca opreau femeile in trafic si le verificau telefoanele in cautarea unor fotografii nud

Doi politisti din statul american Missouri au fost acuzati in aceasta saptamana de infractiuni similare…

3 ore ago