Simona Halep a ABANDONAT in finala turneului WTA de la Toronto. Vezi prima REACTIE
Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul 3 mondial, a pierdut turneului WTA de la Toronto (Canada), impotriva elvetiencei Belinda Bencic, abandonand in setul decisiv, la scorul de 7-6 (7/5), 6-7 (4/7), 3-0 in favoarea adversarei sale, dupa ce a acuzat probleme de sanatate.
Simona Halep a declarat la festivitatea de premiere de dupa finala: „Vreau sa o felicit in primul rand pe Belinda, ai castigat un mare titlu astazi, il meritai, ai muncit foarte mult. Imi pare rau ca nu am putut sa termin meciul, mi-am dat toata silinta, dar nu am reusit sa fac asta. Multumesc tuturor ca m-ati sprijinit la fiecare punct, nu numai in finala, in tot timpul turneului. Va multumesc tuturor ca ati venit pana aici toata saptamana sa ma incurajati. Multumiri si echipei mele, familiei care ma sustine zi de zi”.
Halep (23 ani), a doua favorita a competitiei canadiene, a primit un cec de 227.640 dolari si 585 de puncte WTA pentru accederea in finala, in timp ce castigatoarea trofeului a fost recompensata cu 456.000 dolari si 900 de puncte WTA.
Reprezentanta tarii noastre a disputat cu aceasta ocazie a patra sa finala din acest an in circuitul profesionist feminin, dupa cele de la Shenzhen (China), Dubai (Emiratele Arabe Unite) si Indian Wells (SUA), pe care le-a castigat, scrie Agerpres.
Belinda Bencic (18 ani), numarul 20 mondial, care a reusit sa o elimine in semifinale pe principala favorita, americanca Serena Williams, a cucerit duminica al doilea sau titlu WTA, dupa cel obtinut in luna iunie la Eastbourne (Anglia).
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook