politica

Sinistru. Cristian Deliorga, viitor judecator CCR: „Eu am venit la PSD, e vreo problema? Il cunosc pe Serban Nicolae”

Cristian Deliorga, propunerea PSD pentru functia de judecator CCR din partea Senatului, a declarat marti, la audierea sa in comisia juridica a Senatului, ca el i-a ales pe social-democrati pentru ca sunt cel mai numeros grup, avand astfel cele mai mari sanse sa ajunga la CCR.

„In 36 de ani de magistratura nu am facut altceva decat sa incerc sa aplic legislatia in conformitate cu normele constitutionale. Deciziile Curtii sunt de doua feluri: simple care constata ca o norma e constitutionala sau nu, si mai sunt deciziile intermediare sau de interpretare. In ultima perioada, avalansa de sesizari la CCR, apriori sau posteriori, au determinat CCR sa aiba un volum foarte mare de activitate, e posibil ca la aceasta avalansa enorma de sesizari la un moment dat sa existe anumite motivari, dar asa cum a spus colegul si contracandidatul meu, in ultima perioada majoritatea deciziilor CCR sunt de interpretare.

Cand am ales sa candidez pentru acest post m-am gandit ca singurul grup parlamentar mai numeros de la Senat este al PSD si pentru sanse de reusita ar trebui sa fac solicitarea grupului PSD. Nu am avut intalniri cu niciunul din liderii PSD dar il cunosc pe dl Serban Nicolae si am lucrat cu dl Robert Cazanciuc”, a declarat Deliorga.

Intrebat cum a luat legatura cu PSD, Deliorga a raspuns: „Am depus documentele la dl Serban Nicolae. E vreo problema?”.

Cristian Deliorga este un apropiat al Adinei Florea, adjuncta Sectiei speciale de investigare a magistratilor.

Patru candidaturi au fost depuse la Senat pentru postul de judecator la Curtea Constitutionala (CCR), respectiv Cristian Deliorga, propus de PSD, Daniel Fenechiu – PNL, Ovidiu Daraban – USR si Gheorghe Iancu, fara sustinerea vreunui grup parlamentar.

Luni, presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea pe un post de judecator la CCR a Siminei Tanasescu, fosta sa consiliera. Ea va avea un mandat de 9 ani, incepand din data de 9 iunie 2019.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

8 ore ago

Trei persoane acuzate in legatura cu moartea lui Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction in Argentina

Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…

9 ore ago

Hezbollah cere SUA sa „actioneze”: „Vrem sa vedem actiune, vrem sa vedem decizii luate”

Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…

9 ore ago

Franta si Israelul sunt in conflict dupa ce oficiali francezi au fost arestati pentru scurt timp la Ierusalim

Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…

9 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

7 ore ago