externe

Situatie tragicomica in America de Sud: justitia din Argentina si Venezuela solicita reciproc arestarea presedintelui advers

Curtea Suprema a Venezuelei a validat luni emiterea unui mandat de arestare impotriva presedintelui argentinian Javier Milei, inainte ca justitia argentiniana sa dispuna, la randul ei, arestarea presedintelui venezuelean Nicolas Maduro intr-un alt dosar.

Decizia Curtii Supreme a Venezuelei vine in urma unei cereri din 18 septembrie a procurorului general Tarek William Saab de a obtine un mandat de arestare impotriva lui Milei, dar si a Patriciei Bullrich, ministrul securitatii, si Karinei Milei, secretar general al presedintiei, in cadrul afacerii avionului venezuelean sechestrat in iunie 2022 la Buenos Aires si trimis in Statele Unite.

Masura este, totusi, simbolica, deoarece este putin probabil ca presedintele ultraliberal argentinian, ministrul sau si secretarul general al presedintiei sa mearga in Venezuela, unde se aplica.

Toti trei sunt acuzati in special de furt calificat, spalare de bani, privare ilegala de libertate, interferenta ilegala cu securitatea operationala a aviatiei civile si utilizarea de aeronave.

Potrivit France 24, tensiunile dintre cele doua tari dateaza din 8 iunie 2022, cand justitia argentiniana a imobilizat la sol un avion cargo venezuelean. Cei 19 membri ai echipajului au fost retinuti, apoi eliberati. Printre acestia se aflau cinci iranieni, dintre care unul era, potrivit Washingtonului, un fost comandant al Gardienilor Revolutiei, organizatie clasificata drept terorista de Statele Unite.

SUA au cerut apoi confiscarea aeronavei, argumentand ca aceasta a fost vanduta in octombrie 2021 catre Emtrasur, o filiala a companiei aeriene publice venezuelene Conviasa, de compania iraniana Mahan Air, incalcand sanctiunile americane.

Argentina a predat avionul Statelor Unite in februarie, sub noua presedintie, a lui Javier Milei.

Diametral opusi ideologic, cei doi presedinti, venezuelean si argentinian, se critica, chiar se insulta reciproc, regulat.

Justitia argentiniana a dispus luni seara arestarea lui Maduro pentru ca acesta sa fie audiat in cadrul unei anchete privind crime impotriva umanitatii in baza principiului jurisdictiei universale, au indicat surse judiciare.

Tribunalul federal din Buenos Aires a inaintat cererea de arestare catre Interpol pentru a putea fi emise alerte rosii, potrivit presei locale.

Pe langa Maduro, decizia dispune arestarea altor 30 de functionari, membri ai fortelor de securitate si ai serviciilor de informatii venezuelene, precum si a ministrului de interne Diosdado Cabello.

Potrivit Camerei Federale, in urma audierii martorilor, „s-a dovedit ca in Venezuela exista un plan sistematic de represiune, disparitii forate de oameni, tortura, omucideri si persecutii impotriva unei parti a populatiei civile, dezvoltat – cel putin – din 2014 pana in prezent”, indica un fragment din hotararea citata de jurnalul La Nacion.

Pe 29 iulie, Venezuela a rupt relatiile diplomatice cu sapte tari din America Latina, printre care Argentina, care nu recunosc realegerea la sfarsitul lunii iulie a lui Maduro in fata opozitiei care revendica victoria.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

4 ore ago

Trei persoane acuzate in legatura cu moartea lui Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction in Argentina

Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…

5 ore ago

Hezbollah cere SUA actiune, nu vorbe

Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…

5 ore ago

Franta si Israelul in conflict dupa ce oficiali francezi au fost arestati pentru scurt timp la Ierusalim

Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…

5 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

3 ore ago