Slugile de la CCR nu l-au dezamagit pe Liviu Dragnea. Decizie privind sesizarea lui Klaus Iohannis in cazul bugetului
Curtea Constitutionala a Romaniei a respins, miercuri, sesizarea presedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe anul 2019, stabilind ca actul normativ este constitutional, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Sursele citate au mentionat ca decizia a fost luata cu majoritate de voturi.
Pe 22 februarie, seful statului a trimis CCR o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul in curs.
In documentul transmis CCR, presedintele arata, printre altele, ca Legea bugetului a fost adoptata cu incalcarea rolului si atributiilor Consiliului Fiscal, care trebuia sa emita o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.
Klaus Iohannis spunea ca nu a fost respectata nici atributia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaratia de conformitate semnata de prim-ministru si ministrul Finantelor Publice.
El invoca si adoptarea acestei legi cu incalcarea principiilor si reglementarilor privind responsabilitatea fiscal-bugetara.
Potrivit lui Iohannis, in fisa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regaseste o declaratie de raspundere a premierului si a ministrului de Finante, asa cum prevede legislatia.
Presedintele preciza si ca actul normativ a fost adoptat cu incalcarea prevederilor din Legea fundamentala, potrivit carora, „ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Seful statului sustinea, totodata, ca raportul privind situatia macroeconomica pe anul 2019 si proiectia acesteia pe anii 2020 – 2022 a fost depus de catre Guvern, conform obligatiei sale legale, insa acesta se fundamenteaza pe o situatie care ignora evolutiile la nivelul economiei mondiale si europene.