Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat acumularea de efective militare secrete in tari vest-europene, inclusiv in Germania, grupurile de elita putand fi activate in caz de necesitate, afirma surse citate de revista germana Bild, potrivit Mediafax.
Informatiile au fost obtinute de publicatia germana Bild din surse din cadrul serviciilor secrete si din cartea „Razboiul ascuns al lui Putin”, scrisa de biograful liderului de la Kremlin, Boris Reitschuster.
Conform surselor citate, Rusia are „grupuri combatante secrete” in multe tari vest-europene, inclusiv in Germania.
Este vorba de membri ai Serviciului rus de informatii militare (GRU) specializati in operatiuni de comando, care, in caz de necesitate, pot fi activati sa desfasoare operatiuni.
Militarii rusi ar urma sa fie aprovizionati cu armament de unitati de elita ale Fortelor aeriene.
„Aceste grupuri de lupta sunt un instrument principal de care dispune Vladimir Putin in eventualitatea unui conflict militar cu Occidentul”, confirma biograful Boris Reitschuster pentru revista Bild.
Conform surselor citate, efective secrete ruse sunt in multe tari vest-europene, inclusiv in Germania, Cehia si Elvetia, unii membri fiind infiltrati in serviciile de securitate statale. Efectivele secrete ruse efectueaza in mod constant exercitii militare in Alpii elvetieni, precizeaza Bild.
Serviciile secrete occidentale ar fi identificat in ultimul an cel putin 300 de indivizi suspectati ca ar fi membri ai Serviciului rus de informatii militare (GRU).
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…