Soc la Kremlin, Xi Jinping s-a razgandit. Presedintele Chinei i-a spus lui Biden ca „Beijingul nu cauta sa schimbe ordinea internationala existenta”
Presedintele chinez Xi Jinping i-a declarat luni omologului sau american Joe Biden ca lumea este suficient de mare pentru ca cele doua tari ale lor sa poata prospera, dar a atentionat totodata SUA impotriva depasirii „liniei rosii” pe care o constituie problema Taiwanului, informeaza AFP, citata de Agerpres.
„In circumstantele actuale, China si SUA impartasesc mai multe, nu mai putine, interese comune”, i-a spus Xi lui Biden in timpul intrevederii lor care a durat trei ore si a avut loc la Bali, in Indonezia, a anuntat Ministerul Afacerilor Externe chinez intr-un comunicat.
Beijingul nu cauta sa sfideze SUA sau „sa schimbe ordinea internationala existenta”, a adaugat Xi, indemnand la „respect reciproc” intre cele doua parti, potrivit acestui comunicat.
Aceasta declaratie contrazice flagrant pozitia exprimata recent de Beijing, conform careia „China lucreaza cu Rusia la stabilirea unei ordini internationale mai juste”.
Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situatia din Ucraina, iar Xi i-a declarat lui Biden ca Beijingul este „profund preocupat” in legatura cu acest conflict.
„China a fost intotdeauna de partea pacii si va continua sa incurajeze negocierile de pace”, a declarat liderul chinez. „Noi sustinem si asteptam cu nerabdare reluarea negocierilor de pace intre Rusia si Ucraina”, a adaugat Xi Jinping.
Presedintele american Joe Biden si omologul sau chinez Xi Jinping au avut luni o „discutie sincera” asupra principalelor subiecte de disensiune intre cele doua puteri rivale, a anuntat si Casa Alba intr-un comunicat.
In timpul acestei discutii, care a avut loc pe insula indoneziana Bali si a durat trei ore, Joe Biden a avertizat ca SUA „vor continua sa opuna o concurenta viguroasa” Chinei, insa a apreciat ca „trebuie lasate deschide canalele de comunicare”, precizeaza comunicatul.
Joe Biden a denuntat in timpul acestei intrevederi cu Xi Jinping actiunile „agresive” ale Chinei fata de Taiwan, actiuni care, potrivit lui, submineaza pacea si securitatea in regiune.
Presedintele american a evocat de asemenea „ingrijorarile sale in ceea ce priveste atitudinea provocatoare” a Coreei de Nord, apreciind ca „toti membrii comunitatii internationale” trebuie sa „incurajeze” Phenianul „sa actioneze in mod responsabil”.
Nu in ultimul rand, presedintele american si omologul sau chinez au convenit asupra „opozitiei” lor fata de orice recurgere la arme nucleare in Ucraina, a anuntat Casa Alba, in timp ce Beijingul refuza sa condamne invazia rusa.
„Presedintele Biden si presedintele Xi si-au reiterat acordul asupra faptului ca un razboi nuclear nu ar trebui sa aiba loc niciodata si nu poate fi niciodata castigat, si au subliniat opozitia lor fata de orice recurgere sau amenintare de recurgere la arme nucleare in Ucraina”, informeaza comunicatul Casei Albe.
Cei doi au convenit ca secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa in viitorul apropiat in China.
Aceasta a fost prima intrevedere intre liderii celor doua puteri rivale de cand presedintele Biden a fost ales presedinte al SUA si ea a avut loc in ajunul summitului G20 ce se va desfasura marti si miercuri in insula indoneziana Bali.
In ultimii trei ani, rivalitatea dintre aceste doua cele mai mari economii mondiale s-a intensificat, pe masura ce China castiga in putere si in siguranta, punand din nou sub semnul intrebarii leadershipul american si situatia geopolitica dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
BREAKING: Joe Biden and Xi Jinping meet ahead of the G-20 summit in Bali, the first in-person talks between the leaders of the US and China since before the Covid-19 pandemic https://t.co/iHKU2XijYT pic.twitter.com/WcIc08rqSF
— Bloomberg (@business) November 14, 2022
Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram.