Soc pentru Dragnea. Un europarlamentar ALDE, prezent des la Antena 3, cere demisia sefului PSD: „Demisie pentru salvarea binelui public”

politica

Europarlamentarul ALDE Renate Weber afirma ca Liviu Dragnea trebuie sa demisioneze. „Cand un politician pune in balanta binele tarii sale, al partidului sau pe de o parte si binele personal de cealalta parte, e clar ce trebuie sa aleaga. Nu o demisie de onoare, ci o demisie pentru salvarea binelui public”, a anuntat Weber.

Intr-un raspuns adresat profesoarei Mihaela Miroiu, care a intrebat-o public ce parare are despre „atitudinea sefului Camerei Deputatilor, in contextul unei noi condamnari”, Weber afirma ca Dragnea trebuie sa demisioneze.

„Cred ca un om politic inteligent si responsabil trebuie sa stie ca uneori un sacrificiu personal este obligatoriu pentru binele public, binele partidului sau si al tarii sale. Poate considera situatia personala nedreapta, dar de actionat trebuie sa o faca in binele public. In opinia mea, Liviu Dragnea, dupa ce si-a dus partidul la o victorie de necontestat, ar fi trebuit sa se retraga. Nu sa continue sa fie presedintele PSD si cu atat mai putin presedintele Camerei Deputatilor. Pentru ca avea deja o condamnare. Dreapta, nedreapta, nu conteaza! Cu atat mai mult ar trebui sa faca acest gest acum, dupa o noua condamnare. Dreapta, nedreapta, nu conteaza! Cand un politician pune in balanta binele tarii sale, al partidului sau pe de o parte si binele personal de cealalta parte, e clar ce trebuie sa aleaga. Nu o demisie de onoare, ci o demisie pentru salvarea binelui public”, a scris Renate Weber pe Facebook.

Mihaela Miroiu, profesoara universitara la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), i-a adresat un mesaj public euorparlamentarului ALDE Renate Weber in care i-a cerut sa isi precizeze pozitia fata de modificarile pe care PSD si ALDE le aduc Codului de Procedura Penala.

Miroiu tine sa aduca aminte ca Weber este o femeie „admirabila”, cu care este prietena, insa vrea sa stie ce parere are despre declaratiile si actiunile recente ale liderilor PSD-ALDE.

„M-am imprietenit, in anii 90, cu o femeie admirabila. Una dintre pionierele Drepturilor omului in Romania. O jurista remarcabila. O inteligenta sclipitoare. Devotata in integrum treceri spre statul de drept si democratiei. O cauzasa de mare marca. Lidera a Fundatiei pentru o Societate Deschisa, in cea mai buna perioada a dezvoltarii societatii civile in Romania. Europarlamentara devotata politicii europene. O prietena minunata. O femeie puternica si dreapta. Vreau sa stiu ce crede ea acum despre schimbarile din Codul de Procedura Penala (cu exceptia cazurilor de aplicare ale deciziilor CEDO), despre atitudinea sefului Camerei Deputatilor, in contextul unei noi condamnari, despre atitudinea partidului din care ea face parte. Poti sa imi spui, draga Renate Weber?”, a scris Miroiu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: