Seful diplomatiei germane Sigmar Gabriel a exprimat o opinie critica, referindu-se la locul ocupat in prezent de Ivanka Trump, fiica presedintelui american, in ierarhia de la Casa Aba, invocand in acest context o forma de „nepotism”, relateaza sambata AFP, citata de Agerpres.
„Pentru mine exista lucruri care raman stranii ca, de exemplu, vizita fiicei sale in Germania, tratata practic ca un eveniment monden, in timp ce amestecul politicii cu familia si afacerile amintesc mai degraba de nepotism si ar fi la noi de neimaginat”, a declarat ministrul social-democrat intr-un interviu publicat sambata de grupul de presa regional german Funke.
El se referea la venirea la Berlin la inceputul acestei saptamani a Ivankai Trump, in prezent consiliera tatalui sau la Casa Alba, pentru a participa la o dezbatere asupra locului femeilor in economie la invitatia cancelarului conservator Angela Merkel.
„Ma deranjeaza totdeauna cand membri ai familiei, care nu au fost niciodata alesi, descind dintr-o data ca oaspeti oficiali ai statului si sunt tratati practic ca si cum ei ar face parte dintr-o familie regala”, a adaugat Gabriel, cunoscut pentru luarile sale de pozitie transante.
Reprezentatii social-democratiei din Romania nu sunt insa deloc deranjati de nepotismul lui Trump. DEputatul PSD Victor Ponta chiar s-a folosit de exemplul din SUA pentru a sustine modificarea legii conflictului de interese.
„Voiam doar sa fac o singura sugestie pentru stimabilii nostri colegi din grupul USR. Avand in vedere ca domnul presedinte Donald Trump si-a angajat fiica la Casa Alba, as vrea sa sesizam ANI din America si DNA-ul din America, pentru ca, iata SUA se indeparteaza de la Statul de Drept si de la lupta anticoruptie si cred ca vigilenta USR-ista trebuie sa se manifeste peste tot. Deci va urez mult succes!”, a declarat ironic Ponta In Parlament saptamana trecuta.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat joi ca a sarbatorit victoria aliatului sau Donald Trump…
Presedintele ales Donald Trump a anuntat joi ca Susie Wiles, unul dintre cei doi manageri…
Liderul venezuelean Nicolas Maduro l-a numit pe presedintele rus Vladimir Putin o stea in politica…
Moneda iraniana a scazut miercuri la un minim istoric, in timp ce Donald Trump a…
Guvernul britanic a declarat joi ca a impus cel mai mare pachet de sanctiuni impotriva…
Trei tineri au fost retinuti in cazul masinilor vandalizate pe mai multe strazi din Suceava,…