Socialistii de la Bruxelles, stupefiati de intentiile PSD dupa Raportul MCV: „Este ridicol. Guvernul actioneaza total nepotrivit”
Europarlamentarul socialist Ana Gomes, vicepresedinte al Comisiei speciale a Parlamentului European privind infractiunile financiare, considera ca intentia PSD de a ataca Raportul MCV la Curtea de Justitiei a UE este „ridicola si nepotrivita”. Ea are cuvinte dure la adresa conducerii PSD.
„Asta este ridicola. Nu e primul raport MCV, este o serie intreaga de rapoarte MCV. Probabil ca in trecut rapoartele MCV au fost destul de condescendente, dar din cauza recentelor actiuni ale acestui guvern a trebuit sa vina cu cerinte mai mari. Iar daca guvernul Romaniei reactioneaza in felul acesta este total nepotrivit in Uniunea Europeana, pentru ca Comisia Europeana este indrituita, este parte a regulilor care au stat la baza aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, iar MCV era acolo”, a declarat Gomes intr-un interviu pentru hotnews.ro.
Ea a mai spus ca Partidul Social Democrat din Romania ar trebui exclus din Partidul Socialistilor Europeni, daca va continua sa fie „capturat de oameni corupti ca domnul Liviu Dragnea”, si sa aduca „atata rusine si instabilitate politica” Romaniei si „reputatie rea” socialistilor europeni.
„Uitati, ca sunt sau nu sunt colegii mei socialisti, eu nu accept ca niciun guvern, de orice culoare ar fi, sa actioneze intr-un mod in care sa puna sub semnul intrebarii lupta anticoruptie si mecanismele de lupta anticoruptie si independenta justitiei, precum si lupta impotriva spalarii banilor si a infractiunilor conexe. Dar se pare ca asta se intampla si bineinteles ca eu condamn asta indiferent de cine ar face-o si o condamn chiar si mai mult daca e vorba de un coleg socialist, pentru ca eu consider ca este absolut impotriva valorilor pe care socialistii ar trebui sa le aiba. Tocmai de aceea am si fost destul de critica.
Cand doamna Dancila a venit aici, in Parlamentul European, eu i-am adresat cateva intrebari. De exemplu, de ce nu a fost transpusa in legislatia nationala Directiva a patra impotriva spalarii banilor, pentru care Romania face obiectul unei proceduri de infringement. In cele din urma, avea sa fie transpusa directiva, dar cu eliminarea unor obligatii pentru persoanele expuse politic. Pentru mine, asta a fost un semn foarte alarmant, avand in vedere cazurile din Romania si toate suspiciunile din jurul domnului Liviu Dragnea, liderul PSD. Am intrebat-o pe doamna Dancila daca era adevarat, pentru ca asta ar fi aratat vointa zero de a implementa directiva. Doamna Dancila nu mi-a raspuns imediat, dar mi-a spus ca va reveni. Nu a revenit, dar am auzit ca au fost facute corectii in aceasta privinta, dar legea inca treneaza pentru ca sunt alte probleme, care tin de controlul asupra finantarii ONG-urilor. Deci, pentru mine e foarte ingrijorator, desi nu am parcurs cel mai nou raport MCV, dar o sa-l discutam in Comisia de libertati civile a Parlamentului European. Mi s-a spus ca evaluarea este foarte sumbra si ca avertismentele sunt foarte, foarte serioase. Si eu cred ca guvernul Romaniei trebuie sa fie atent la acest lucru, ca romanii au nevoie sa stie ceea ce se intampla, pentru ca asta afecteaza foarte mult imaginea Romaniei aici. Iar asta are consecinte imense si pentru Uniunea Europeana, pentru ca Romania se presupune ca preia presedintia Comisiei Europene semestrul care vine. Cum credeti ca va gestiona presedintia cu atatea semne de intrebare serioase asupra angajamentului sau de a functiona pe baza statului de drept, a respectului fata de sistemul judiciar si a angajamentului de lupta anticoruptie? Eu cred ca a fost destul de incorect si nepotrivit ca acest guvern sa o demita pe doamna Laura Kovesi, gandindu-ne si ca inca nu a fost numit un procuror-sef DNA intre timp, ceea ce dezarticuleaza munca DNA, care a facut o treaba importanta, recunoscuta de Comisie in MCV.
(…) Daca vor continua sa fie capturati (PSD – n.red.) de oameni corupti ca domnul Liviu Dragnea si sa serveasca agendei lor, aducand atata rusine si instabilitate politica tarii, precum si reputatie rea grupului nostru, ar trebui sa fie exclusi”, a mai spus Gomes.