Solidaritatea Sanitara: „Ordonanta amagirilor” nu satisface revendicarile angajatilor din Sanatate. Protestele continua dupa calendarul anuntat

news

Ordonanta de Urgenta adoptata vineri de Guvern nu satisface revendicarile angajatilor din Sanatate si forma in care au fost transpuse solicitarile Federatiei „Solidaritatea Sanitara” nu se regaseste in lista de revendicari, informeaza organizatia sindicala, care anunta continuarea protestelor, scrie Agerpres.

„Ordonanta de urgenta pe care Guvernul a adoptat-o in sedinta de ieri 30 iunie nu satisface revendicarile angajatilor din Sanatate. De altfel, forma in care Guvernul a inteles sa transpuna o parte dintre solicitarile Federatiei „Solidaritatea Sanitara” nu se regaseste in lista noastra de revendicari. Este vorba, in special, despre revendicarile referitoare la plata corecta pentru munca prin care se asigura continuitatea serviciilor medicale, pentru care guvernul a inteles sa acorde o suma fixa in dauna platii acestor drepturi prin raportare la salariul de baza actual”, se mentioneaza intr-un comunicat al federatiei.

Federatia „Solidaritatea Sanitara” a efectuat o analiza a impactului Ordonantei de urgenta nr. 63/2023[1] pentru stabilirea unor masuri privind salarizarea in sistemul sanitar public, iar evaluarea impactului evidentiaza faptul ca acest act normativ „este de fapt o „Ordonanta a amagirilor”, deoarece exista o diferenta foarte mare intre beneficiile anuntate public pentru angajatii din Sanatate si beneficiile reale”, precizeaza sursa citata.

Astfel, semnaleaza sindicalistii, dupa cum arata analiza de impact, cea mai mare parte a angajatilor din Sanatatea carora le-ar trebui acordate drepturile prevazute in OUG se afla intr-una din urmatoarele situatii: nu vor putea beneficia de aceste drepturi deoarece unitatea depaseste plafonul de 30% aferent sporurilor si indemnizatiilor (efectul cresterilor salariale fictive), adica vor beneficia de aceste drepturi dar vor pierde alte drepturi salariale in schimb (in special din cauza reducerii sporurilor pentru conditiile de munca), sau vor beneficia de aceste drepturi dar in conditiile in care vor scadea veniturile salariale ale altor categorii de angajati (efectul transferului unor parti din venitul salarial de la un angajat la altul).

„In sinteza, din perspectiva pretentiei Guvernului de a creste unele venituri salariale, principalul efect al acestui act normativ il constituie de fapt mutarea banilor dintr-un buzunar in altul. Acesta este un efect intentionat, impotriva caruia Federatia „Solidaritatea Sanitara” a luptat si la elaborarea si adoptarea legii nr. 153/2017″, precizeaza sindicalistii.

La acest efect de simulare a unor cresteri salariale se adauga amplificarea inechitatilor inexistente si introducerea unora noi, interventia agravand de fapt problemele salariale din sistemul public de sanatate, adauga acestia.

„Nu stim daca acest rezultat este cauzat de rea vointa, de nepricepere ori de amandoua. Stim doar ca pentru marea majoritate a angajatilor din Sanatate care ar trebui sa beneficieze de drepturile amintite in actul normativ efectul va fi nul, acolo unde nu vom asista chiar la reducerea veniturilor salariale. La fel de grava este intentia, vizibila in actul normativ, de a incalca regulile convenite anterior pentru proiectul noii legi a salarizarii: OUG nr. 63/2023 instituie ca precedent inlocuirea unei categorii de sporuri cuantificate procentual, a caror valoare in bani se stabileste prin raportarea la salariul de baza, cu indemnizatii in suma fixa, stabilite in mod egal pentru toate categoriile de angajati cu acelasi program de lucru. Adica, este vizibila incercarea de a trece la „sporuri” (indemnizatii) in suma fixa, egale pentru toti salariatii. Egalizarea este facuta in jos, determinand faptul ca unii angajati (multi) vor pierde din veniturile salariale in noua lege a salarizarii (unii dintre ei pierzand deja odata cu aplicarea OUG nr. 63/2023). Aceasta initiativa nu este o noutate, ea fiind afirmata si la intelegerea anterioara, dintre aceleasi parti, din 26.X.2017″, se mai arata in comunicat.

Astfel, explica reprezentantii Federatiei „Solidaritatea Sanitara”, prin introducerea platii in suma fixa a drepturilor salariale aferente garzilor medicilor si pentru zile nelucratoare in cazul asistentelor medicale si personalului auxiliar-sanitar, Guvernul „incalca inclusiv prevederi ale Codului Muncii” care mentioneaza in mod expres ca aceste drepturi se calculeaza prin raportare procentuala la salariul de baza.

„Daca Guvernul ar fi respectat regulile negocierii cu ambele federatii reprezentative din Sanatate si ar fi invitat si reprezentantii Federatiei „Solidaritatea Sanitara” la negocieri, aceasta situatie ar fi fost evitata. De retinut este faptul ca una dintre revendicarile noastre esentiale, respectiv plata sporului de noapte/tura pentru asistentele medicale si personalul auxiliar-sanitar (infirmiere, brancardieri ) nu se regaseste in ordonanta adoptata ieri de Guvern. Altfel spus, Guvernul nu a acordat niciun leu in plus pentru angajatii din sanatate care lucreaza in ture”, sustin sindicalistii de la Solidaritatea Sanitara.

Ei mai mentioneaza ca Executivul a mai introdus in aceasta ordonanta o prevedere prin care le spune angajatilor din sanatate ca sumele acordate la acest moment sunt de fapt sume pe care le vor lua in considerare la 1 ianuarie 2024.

„In traducere, Guvernul va afirma in ianuarie 2024: „v-am dat in august 2023, acum veti primi mai putin (sau deloc)”. Acest lucru se intampla in conditiile in care la momentul actual sunt inca multe restante salariale catre angajati, pe cadru legal existent”, puncteaza sursa citata.

In aceste conditii, conform comunicatului, programul de proteste anuntat de Federatia „Solidaritatea Sanitara” continua atat cu protestele deja aflate in desfasurare cat cu protestele anuntate pentru luna iulie, respectiv: demisia medicilor din CIM-urile aferente garzilor suplimentare (protest in desfasurare); protestul angajatilor din Sanatate care asigura continuitatea serviciilor medicale/functionarii unitatii (protest in desfasurare); 6 iulie 2023 – pichetarea tuturor spitalelor din tara; 12 iulie 2023 – organizarea mitingului national al angajatilor din Sanatate in Piata Victoriei; 19 iulie 2023 – greva de avertisment; 27 iulie 2023 – greva generala.

Revendicarile Federatiei „Solidaritatea Sanitara” raman aceleasi, fiind sustinute alaturi de protestele in strada sau in curtea spitalelor si de cei 1.318 medici care au semnat pana acum in cadrul protestului privind demisia din garzile suplimentare, respectiv de cei 5.268 angajati care au semnat in cadrul protestului angajatilor care asigura continuitatea serviciilor medicale, anunta sindicalistii prin intermediul comunicatului.

„Precizam ca, in incercarea de a corecta acest dezastru, Federatia „Solidaritatea Sanitara” a transmis Guvernului o propunere alternativa de act normativ. Este evident faptul ca practica dialogului social preferential a facut posibila aceasta grava eroare legislativa”, subliniaza sursa citata.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, ca Guvernul va aproba o ordonanta de urgenta prin care vor fi cresteri de venit pentru toate categoriile de angajati din sanatate si asistenta sociala, la salariul de baza maxim prevazut de lege, mentionand ca prin aceasta masura se inchid promisiunile facute in sistemul sanitar.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: