Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea, releva ca, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, finala se va derula intre Marcel Ciolacu si George Simion.
Datele au fost culese in perioada 7-12 noiembrie 2024, metoda de cercetare fiind interviul prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul esantionului fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, varsta, ocupatie) pentru populatia neinstitutionalizata a Romaniei, cu varsta de 18 ani si peste. Eroarea maxima admisa a datelor este de ± 2.95%, la un grad de incredere de 95%.
Pe o scara de la 1 la 10, in care 1 inseamna ca ”sigur nu” voi merge la vot si 10 ”sigur da” 72.8% dintre respondenti au ales nota 10, indicand ca sigur vor merge la vot. Procentul de 72.8% care declara ca se vor prezenta in mod sigur la vot, corelat cu cei care au o optiune concreta, adica aleg un candidat din lista in turul I al alegerilor prezidentiale, determina o estimare de prezenta in turul I al alegerilor prezidentiale de 56.4%.
Raportat la cei care si-au exprimat preferinta pentru un candidat din lista, indiferent daca declara ca vin sau nu vin sigur vot (74,6% din total esantion) 25,3% dintre alegatori ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19,1% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 13,3% pentru Mircea Geoana (independent), 9,1% pentru Nicolae Ciuca (PNL). Pentru Calin Georgescu (independent) ar opta 5,4% dintre alegatori, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,6%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 4,1%, pentru Cristian Terhes (PNCR) – 2,1%, pentru Ludovic Orban (PMP si FD) – 1%. Ana Birchall (independent) ar obtine 0,8%, Alexandra Pacuraru (ADN) – 0,6%. 0,3% dintre respondenti indica alt candidat.
Raportat la cei care si-au exprimat preferinta pentru un candidat din lista si declara ca vin sigur la vot (56,4% din total esantion) 24,8% dintre alegatori ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 21,3% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 12,2% pentru Mircea Geoana (independent), 8,8% pentru Nicolae Ciuca (PNL). Pentru Calin Georgescu (independent) ar opta 5,5% dintre alegatori, pentru Cristian Diaconescu (independent) ar opta 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 4,3%. Pentru Cristian Terhes (PNCR) ar vota 2 % dintre alegatori, pentru Ludovic Orban (PMP si FD) ar vota 0,7%. Ana Birchall (independent) ar obtine 0,7%, iar Alexandra Pacuraru (ADN) 0,7%. 0,2% dintre respondenti indica alt candidat.
Raportat la totalul esantionului, 14% dintre respondenti declara ca sunt nehotarati cu cine vor vota. Dintre respondentii care declara ca merg sigur la vot, 9.7% sunt nehotarati cu cine vor vota.
Intentia de vot la alegerile prezidentiale – Scenarii turul al II-lea
Intrebare: Daca in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 2024 ar ajunge urmatorii, dvs. pe care dintre ei l-ati vota?
Marcel Ciolacu vs. George Simion
Daca in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge Marcel Ciolacu si George Simion, 55.5% dintre romani l-ar vota pe actualul premier, iar 44.5% pe liderul AUR.
Marcel Ciolacu vs. Elena Lasconi
Daca in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge Marcel Ciolacu si Elena Lasconi, 52.2% dintre romani l-ar vota pe actualul premier, iar 47.8% pe lidera USR.
Marcel Ciolacu vs. Mircea Geoana
Daca in turul aI II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge Marcel Ciolacu si Mircea Geoana, 51.9% dintre respondenti spun ca l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 48.1% pe actualul premier.
Marcel Ciolacu vs. Nicolae Ciuca
Intr-o confruntare ipotetica in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale intre Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca, 62.2% dintre romani l-ar vota pe liderul PSD, iar 37.8% pe liderul PNL.
Elena Lasconi vs. George Simion
Daca in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge George Simion si Elena Lasconi, 50.2% dintre respondenti ar vota-o pe lidera USR, iar 49.8% pe candidatul AUR.
Mircea Geoana vs. George Simion
Daca in turul aI II-lea al alegerilor prezidentiale ar ajunge Mircea Geoana si George Simion, 53.1% dintre romani l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 46.9% pe liderul AUR.
Nicolae Ciuca vs. George Simion
Intr-o confruntare ipotetica in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale intre George Simion si Nicolae Ciuca, 50.8% dintre romani l-ar vota pe liderul PNL si 49.2% pe liderul AUR.
Mircea Geoana vs. Elena Lasconi
Intr-o confruntare ipotetica in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale intre Mircea Geoana si Elena Lasconi, 54% dintre romani l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 46% pe lidera USR.
„Sondajul INSCOP realizat la comanda Libertatea arata faptul ca Marcel Ciolacu si George Simion continua sa se afle pe primele doua locuri. Prezenta estimata raportata la populatia rezidenta in Romania este de 56%. Elementele de noutate sunt: ponderea nehotaratilor (14% raportat la total esantion si aproape 10% raportat la respondentii care declara ca vor merge sigur la vot) ceea ce creste nivelul de incertitudine cu privire la rezultatul final al alegerilor prezidentiale si ascensiunea oarecum neasteptata a candidatului Calin Georgescu care depaseste 5%, posibil pe fondul unei prezente active in spatiul online, dar fara aparitii consistente in mass-media traditionale. Pe simularile de tur 2, candidatii care performeaza cel mai bine sunt Marcel Ciolacu si Mircea Geoana, dar scorurile sunt foarte strinse”, afirma Remus Stefureac, director INSCOP.
Datele confirma faptul ca votantii la alegerile prezidentiale sunt impartiti in 3 mari bazine electorale, plus bazinul alegatorilor maghiari.
1. Un bazin social-democrat de aproximativ 30% care are un candidat dominant in persoana d-lui Ciolacu,concurat marginal de Mircea Geoana. Asadar, un bazin minimal fragmentat.
2. Un bazin populist-radical tot de aproximativ 30% care are un singur candidat dominant in persoana d-lui Simion, dupa invalidarea candidaturii Dianei Sosoaca, concurat marginal de domnii Calin Georgescu si Cristian Terhes. Asadar, un bazin minimal fragmentat.
3. Un bazin anti-PSD, de centru-dreapta de aproximativ 35% fara candidat dominant, pe care concureaza 4 candidati cu scoruri relevante (Elena Lasconi, Mircea Geoana, Nicolae Ciuca si Cristian Diaconescu, plus inca vreo 3 candidati cu scoruri mai mici.Acesta este un bazin fragmentat maximal, ceea ce duce la o neutralizare a candidatilor care alearga pe acest culoar.”
Ana Birchall, candidat independent la Presedintie, anunta ca "a gresit" ca a acceptat sa participe…
Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, a prezentat joi, intr-o postare video pe Facebook, folosind…
ENGIE Romania avertizeaza asupra intensificari tentativelor de phishing, o metoda de frauda online prin care…
Potrivit rezultatelor alegerilor din 5 noiembrie, Partidul Republican al SUA va controla nu numai Senatul,…
Un accident rutier de proportii s-a produs joi dimineata, pe autostrada A3, la kilometrul 56,…
Doua pisici din Bucuresti au fost aduse de proprietara lor la Spitalul Veterinar de Urgenta,…