Sora dictatorului nord-coreean Kim Jong Un numeste Ucraina si Coreea de Sud „caini rai crescuti de SUA”

externe

sora, Kim Jong Un, Ucraina, Coreea de Sud, caini rai

Kim Yo Jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong Un, a atacat marti Ucraina si Coreea de Sud in urma informatiilor potrivit carora Phenianul trimite trupe in Rusia, numind cele doua tari „caini rai crescuti de SUA” si amenintand ca va folosi arme nucleare.

In declaratia facuta pentru agentia oficiala de presa nord-coreeana KCNA si citata de Politico, sora dictatorului a avertizat ca o „provocare militara impotriva unui stat cu arme nucleare” ar putea duce la o situatie „oribila” si „inimaginabila”.

Ea si-a manifestat dispretul fata de „remarcile nesabuite” ale Seulului si Kievului cu privire la statele cu arme nucleare – despre care a spus in repetate randuri ca le are Coreea de Nord – descriind cele doua natiuni drept „nebune” care risca „distrugerea tuturor gunoaielor”. „Nimeni nu stie cum vor fi finalizate represaliile si razbunarea noastra”, a spus ea.

Declaratia furibunda urmeaza rapoartelor de la Kiev si Seul conform carora Coreea de Nord isi trimite soldatii sa lupte alaturi de Rusia in razboiul acesteia impotriva Ucrainei. Ambele tari au declarat ca aproximativ 10 000 de soldati au fost desfasurati in Rusia, iar bloggeri militari pro-Kremlin ar fi filmat trupele la o baza militara.

Phenianul si Moscova si-au intensificat cooperarea militara de cand liderul nord-coreean Kim Jong Un si presedintele rus Vladimir Putin au semnat in iunie un tratat de parteneriat strategic cuprinzator.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca Coreea de Nord sprijina Rusia din cauza banilor.

„Cred ca Coreea de Nord este foarte saraca. Ei isi vor trimite oamenii pe front. Ca sa fiu sincer, am zarit deja ofiteri, personal tehnic, cred, in teritoriile temporar ocupate”, a declarat Zelenski luni, la Kiev.

„Cred ca au trimis ofiterii pentru ca ofiterii lor ar intelege mai intai ce se intampla si apoi vor trimite contingentul. Pentru ca acum cum sa ii gestionezi, cum sa ii comanzi? Vorbesc despre limba. Cred ca acestea sunt dificultati serioase”, a spus presedintele ucrainean.

Reprezentantul permanent al Coreei de Sud la Organizatia Natiunilor Unite, Hwang Joon-kook, a declarat ca, in afara de bani, Rusia ar putea compensa Coreea de Nord pentru sprijinul sau in razboi cu tehnologii de arme nucleare.

In timp ce Coreea de Nord a negat implicarea sa in razboi, calificand marti rapoartele drept „zvonuri nefondate”, purtatorul de cuvant al lui Putin, Dmitri Peskov, nu a confirmat sau infirmat afirmatiile si a declarat ca Rusia are dreptul de a coopera cu Coreea de Nord, deoarece cooperarea nu vizeaza tari terte.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: