Spagarul Dumitru Buzatu, model de succes: participantii la Olimpiada Nationala de Matematica au primit un album cu fotografia fostului sef al Consiliului Judetean Vaslui, cercetat pentru coruptie

news

Dumitru Buzatu, album, cadou, olimpici, matematica, Vaslui

Elevii prezenti la Olimpiada Nationala de Matematica pentru clasele a V-a si a VI-a, desfasurata in perioada 9-12 mai la Vaslui, au primit, la festivitatea de premiere, un album care contine un text semnat de fostul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, text insotit de o fotografie din care fostul sef al Consiliului Judetean priveste zambitor, scrie publicatia locala Vremea Noua.

Textul apare, precum articolele de pe vremuri despre Ceausescu, chiar in primele pagini ale albumului, care contine informatii si articole despre obiectivele turistice din judetul Vaslui.

„Operele personalitatilor si resursele turistice ale judetului nostru nu sunt foarte bine cunoscute si puse in valoare. De aceea, ne propunem sa scoatem in evidenta diversitatea oportunitatilor existente in judetul nostru, in ideea de a imbunatati viata oamenilor de aici, care sunt destul de saraci”, scrie fostul sef PSD al CJ Vaslui.

In acelasi spirit de “mandru ca sunt infractor”, subprefectul Mircea Gologan a avut si el o interventie fulminanta la festivitatea de deschidere a olimpiadei. Dupa modelul discursului lui Buzatu, acesta a tinut sa atraga atentia ca doar presa e vinovata de ceea ce se intampla rau in judetul Vaslui.

Punga cu albumul, plus cateva carti postale cu imagini din Vaslui, a fost oferita de reprezentanti ai Consiliului Judetean, atat elevilor, cat si profesorilor insotitori. Potrivit presei locale, albumele sunt tiparite inainte de pandemie si sunt oferite la diverse evenimente ale institutiei.

Copiii participanti la Olimpiada au mai primit de la Inspectoratul Scolar si sponsori cate o geanta de laptop si produse promotionale cu insemnele olimpiadei: pad, pixuri si mape. 192 de olimpici din clasele V-VI au fost prezenti in weekend la Vaslui.

Reamintim ca Dumitru Buzatu a fost suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, din luna septembrie, dupa ce a fost prinsin flagrant de DNA cand lua mita o geanta cu 1,25 de milioane de lei, de la omul de afaceri Emil Savin. El a fost atunci arestat preventiv, iar in 15 aprilie judecatorii au decis plasarea lui in arest la domiciliu, masura prelungita de instanta cu inca 30 de zile, vineri, 10 mai.

Pe 29 aprilie, judecatorul i-a dat un prim castig de cauza lui Dumitru Buzatu, hotarand excluderea din dosar a mai multor inregistrari efectuate de martorii denuntatori. Decizia venea la o luna distanta de la pledoariile avocatilor care contestau punerea sub acuzare a lui Dumitru Buzatu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: