Spectacol la B1 TV. „Patriotul” George Simion nu vorbeste corect limba romana. A fost corectat de timisoreanul Vasile Popovici
Copresedintele AUR George Simion a facut greseli grave de limba romana in timp ce se certa, miercuri, la B1 TV cu unul dintre revolutionarii autentici ai Timisoarei, profesorul Vasile Popovici.
Popovici, fost ambasador al Romaniei in Portugalia si Maroc, i-a reprosat lui Simion ca a incercat sa transforme „o zi sfanta pentru Timisoara” intr-o „zi de partid”. „Nu va e rusine?! Unde ati mai vazut dvs. in Timisoara asa ceva, sa transformati o zi sfanta pentru noi intr-o zi de partid?!”, i-a reprosat Popovici lui Simion dupa incidentele de la Timisoara.
Mai mult decat atat, Popovici a corectat modul in care Simion se exprima in limba romana.
Iata dialogul de la B1 TV, redat de podul.ro:
Popovici: Eu am participat la 16 Decembrie 1989.
Simion: Lasati-ma sa termin.
Popovici: Ce sa terminati cu nerusinarea dvs.? (…)
Simion: Alaturi de noi sunt revolutionari. (…) Inteleg ca domnul Popovici are o problema cu unul dintre candidatii nostri de la AUR.
Popovici: Cu doi. Si cu dvs. personal.
Simion: Am inteles. Deci si cu mine personal. Eu cu ce sunt vinovat?
Popovici: Pentru ca ati semnat ca sa fie ei insisi pe lista si pentru ca va permiteti sa pangariti o sarbatoare care nu e a dvs. si sa o transformati intr-o sarbatoare de partid. Nu va e rusine?! Unde ati mai vazut dvs. in Timisoara asa ceva, sa transformati o zi sfanta pentru noi intr-o zi de partid?!
Simion: Cum facem asta domnule Popoviciu? Ca nu mi-ati explicat…
Popovici: Sunt Popovici, nu Popoviciu.
Simion: AUR a avut doar o intalnire cu simpatizantii, carora le-am multumit.
Popovici: Autorizata? Cum va permiteti sa infectati aerul Timisoarei nepurtand masca? Nu va e rusine?!
Razvan Zamfir (moderator): Deci spuneti ca nu ati avut un eveniment de partid astazi.
Simion: Nu am avut un eveniment de partid legat de comemorarea eroilor Revolutiei.
Popovici: Dvs. insiva ati strigat sloganuri de partid. Dvs. ati dat tonul. Sunteti insasi minciuna. Asta sunteti, un mincinos! Mintiti oamenii care va asculta. “AUR, AUR”! Asta s-a strigat!
Simion: Una este actiunea de comemorare a eroilor Revolutiei, iar actiunea noastra de partid a fost in fata Operei.
Popovici: In data de?
Simion: In data de astazi.
Popovici: AUR este un partid care nu are nimic in comun cu spiritul Timisoarei.
Razvan Zamfir (moderator): Domnule Simion, ce cauta Francisc Toba pe lista dvs.? Ce cauta generalul Nicolae Roman pe lista dvs.? Ce cauta Mircea Chelaru pe lista dvs.? Ce cauta oamenii acestia in Parlamentul Romaniei in conditiile in care revolutionarii ii acuza de fapte comise in Decembrie 1989.
Simion: Am analizat cazurile care mi-au fost semnalizate…
Popovici: Semnalate, domnule Simion…
Simion: Vorbeste cineva.
Razvan Zamfir (moderator): A facut (Popovici – n.red.) o observatie semantica, gramaticala.
Simion: Am facut o analiza asupra celor sesizate. Cazul lui Francisc Toba este luat in acest moment foarte in serios de colegii mei de la conducerea partidului si vom analiza cum anume se poate proceda in cazul dumnealui dupa ce am analizat Dosarele Revolutiei. Ni s-au aruncat multe acuze, iar majoritatea s-au dovedit a fi nefondate. Dar in acest caz tocmai am intrat in posesia Dosarelor Revolutiei de la Sibiu si vom reveni in cel mai scurt timp cu rezultatul acestor analize pentru ca ne luam treaba foarte in serios.
Razvan Zamfir (moderator): Si ce se poate intampla domnule Simion daca ajungeti la concluzia pe care multi revolutionari o au cu privire la acesti fosti militari acuzati de reprimarea sangeroasa a evenimentelor din 1989?
Simion: Putem merge pana la a le retrage mandatul.
Razvan Zamfir (moderator): Nu aveti cum sa retrageti mandatul niciunui deputat sau senator ales.
Simion: Inca nu s-au validat toate candidaturile.
Razvan Zamfir (moderator): Veti lua o decizie pana la momentul validarii?
Simion: Da, pentru ca ne luam treaba foarte in serios.
Razvan Zamfir (moderator): Explicati-mi procedura. Ei au fost alesi. Dvs. nu mai puteti face nimic acum.
Simion: Juristii nostri spun altceva.
Razvan Zamfir (moderator): Va spun eu cum se desfasoara lucrurile, in ciuda juristilor dvs. Oamenii au fost pusi pe liste, votati, iar dvs. nu mai puteti face absolut nimic acum pentru a bloca intrarea lor in Parlament.
Simion: Mizez pe o interventie lamuritoare in emisiunea dvs. despre acest lucru despre care spuneti ca e imposibil?
Razvan Zamfir (moderator): Pai e imposibil. Pe langa aceasta imposibilitate mai ramane faptul ca multi revolutionari, printre care si protestatarul Marian Ceausescu, au atras atentia asupra calitatii acestor oameni, asupra acuzatiilor ce li se aduc inca de la momentul formarii listelor. De ce ati asteptat atat de mult, cu oameni atat de controversati precum Francisc Toba, Nicolae Roman?!
Simion: Instanta s-a pronuntat in multe din dosare, am luat hotararile instantei pentru ca am vrut sa analizam aceste cazuri, pentru ca domnii vin de la un alt partid, Partidul Neamul Romanesc. Ei nu sunt membri AUR.
Popovici: Toate scursurile s-au adunat in AUR.
Razvan Zamfir (moderator): Sa nu generalizam nici in ceea ce priveste partidul politic, nici sa nu punem etichete. Haideti sa fim tehnici in aceasta abordare. E o chestiune mult prea sensibila sa ne pierdem in metafore sau jigniri. Intrebarea mea era cum au ajuns oamenii astia pe lista de candidati. Simion ne spune ca in baza protocolului cu Partidul Neamul Romanesc.
Simion: E corect. Decizia colegilor mei va fi de a lua foarte in serios atributiile de parlamentar. Dar vreau sa va rog sa ne acordati prezumtia de nevinovatie.
Razvan Zamfir (moderator): Cand avem o decizie a partidului in cazul Toba, in cazul Roman, in cazul Chelaru?
Simion: Pana vineri seara. In cazul lui Nicolae Roman va spun ca am stat personal sa vad daca se afla in aceasta situatie de care este acuzat inca de acum o luna jumatate si am realizat ca e acuzat pe nedrept. A pactizat domnul Roman cu revolutionarii.
Razvan Zamfir (moderator): Domnule Popovici, sunteti revolutionar din Timisoara. Dvs. ce ne spuneti despre Nicolae Roman care, iata, ca in urma unor analize AUR a pactizat cu revolutionarii?
Popovici: Ati condus exceptional discutia. L-ati auzit pe Simion incurcandu-se in minciunile pe care nu mai stie cum sa le debiteze. Pe de-o parte striga “pacat de sangele varsat!”, iar pe de alta parte pune criminalii pe liste.
Razvan Zamfir (moderator): Dar a pactizat cu revolutionarii generalul Nicolae Roman, asa cum sustine Simion?
Popovici: Ce sa pactizeze cand el pe 17 Decembrie 1989 el tragea in timisoreni?! Cu cine sa mai pactizeze un criminal ca asta?
Simion: Sute de revolutionari din Timisoara ne cunosc, cunosc adevarul. Nu avem decat sa transformam in cancan ziua de azi.
Popovici: A pune niste criminali pe lista partidului este un cancan?
Simion: Va multumesc pentru invitatie! O seara buna!