externe

Speranta pentru un al doilea convoi cu ajutoare umanitare in Gaza

Al doilea convoi cu ajutoare umanitare, format din „20 pana la 30 de camioane” ar putea intra maine in Gaza, a spus subsecretarul general ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, potrivit Sky News.

„Am auzit in aceasta dupa-amiaza – dar suntem in negocieri in acest sens – ca am putea trimite un alt convoi maine, poate chiar putin mai mare, 20 – 30 de camioane”, a spus Griffiths in marja summitului de pace de la Cairo privind Gaza.

El a spus ca prevenirea oricaror decalaje in trecerea ajutorului este „incredibil de importanta”.

Primul convoi de 20 de camioane, anuntat de Joe Biden miercuri, a intrat in Gaza sambata dimineata, in timp ce raidurile aeriene israeliene in regiune continuau.

Cu toate acestea, ONU estimeaza ca sunt necesare 100 de camioane zilnic pentru a satisface nevoile din enclava.

Crucea Rosie Palestiniana (PRCS) spune ca intrarea astazi a 20 de camioane care transporta ajutor umanitar este o „raza de speranta binevenita”, dar doar o fractiune din ceea ce este necesar.

Intr-o declaratie, organizatia, care a colaborat cu forta ONU de mentinere a pacii UNRWA pentru a primi ajutorul, a declarat: „Acest ajutor minuscul reprezinta o picatura intr-un ocean”.

„Facem apel la comunitatea internationala sa asigure fluxul continuu de ajutor umanitar in Gaza, inclusiv prin punctele de trecere controlate de Israel”, a spus PRCS.

PRCS a mai spus ca „mii de vieti palestiniene sunt expuse riscului de deces in spitale” daca nu vor primi combustibil pentru generarea de electricitate.

„Ambulantele nu vor mai putea salva vieti. Brutariile nu vor mai putea furniza paine. De asemenea, populatia va ramane fara apa potabila si va aparea riscul izbucnirea unor boli”, se arata in comunicat.

Desi „lauda eforturile fiecarei parti” care pledeaza pentru mai mult ajutor, a reiterat faptul ca este nevoie de un flux constant de provizii „pentru a salva vieti si a pastra demnitatea umana”.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Minzatu, probleme la Bruxelles din cauza casei din Brasov. Liderul grupului PPE: „Exista inca intrebari legate de proprietatea ei care necesita clarificare”

Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marti seara,…

42 de minute ago

Activisti de mediu din Italia il indeamna pe papa sa opreasca „sacrificarea” unui copac de 200 de ani pentru Craciun

Activstii de mediu din provincia Trentino din nordul Italiei au inceput o campanie pentru a…

5 ore ago

Echipaj Wizz Air afectat de vapori toxici in timpul zborului de la Cluj Napoca la Barcelona

Doi membri ai echipajului unui zbor Wizz Air care a decolat de la Cluj Napoca…

4 ore ago

Greva la Arhivele Nationale Bistrita-Nasaud. Angajatii solicita egalitate salariala si conditii de munca decente

Angajatii de la Arhivele Nationale din Bistrita-Nasaud au declansat o greva generala pe termen nelimitat,…

4 ore ago