Spionajul industrial practicat de Romania comunista. Istoricul Petre Opris: „Ceausescu, dupa vizita in China: «Copiem si pe mama dracului!». A fost un esec. Marea problema era transpunerea in practica a informatiilor obtinute”
A existat un spionaj industrial sistematic in Romania, ca politica de stat, in timpul regimului comunist? Unul din miturile puternice ramase despre perioada comunist este acela ca Securitatea era atat de performanta, incat reusea sa practice un spionaj de top, de pe urma caruia multe ramuri industriale au putut fi dezvoltate in Romania fara a se plati licenta catre producatori. La consolidarea acestei opinii populare a contribuit si generalul Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al spionajului extern (DIE), care in cartea sa, „Orizonturi rosii”, a scris pe larg despre predispozitia lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu catre smecherii, inselaciune, afaceri dubioase.
Lucrurile nu au stat intru totul asa, explica istoricul militar Petre Opris, specializat in industria romaneasca de dinainte de 1989, intr-un interviu acordat aktual24.ro. Intr-adevar, arata cercetatorul, cel putin in cazul lui Ceausescu pare sa fi existat o preocupare constanta, daca nu chiar o obsesie pentru spionaj, consemnata inclusiv in documentele oficiale cum ar fi stenogramele sedintelor din Comitetul Central. In 1971, cand s-a intors din turneul facut in China si Coreea de Nord, Ceausescu a dat chiar o directiva sa se fure tehnologie straina si sa fie replicata pe piata interna.
Frica pazeste pepenii: Ceausescu ar fi vrut sa fure tehnologie, dar produsele fara licenta nu puteau fi exportate, iar industria romaneasca n-avea capacitatea tehnologica nici macar sa reproduca, in multe cazuri, ceea ce fabricau occidentalii
Insa distanta dintre intentii si executie a fost prea mare pentru a fi acoperita, rezulta din dialogul pe care-l veti putea citi mai jos. Au fost o serie de motive concrete pentru care, pana la urma, industria romaneasca n-a apelat in mod masiv la furtul de tehnologie straina.
Primul motiv este ca produsele fara licenta nu puteau fi exportate – iar Gheorghiu-Dej si Ceausescu asta voiau, sa faca industrie pentru a exporta.
Al doilea ar fi ca industria romaneasca era in foarte multe cazuri incapabila sa reproduca respectivele echipamente ori vehicule chiar si asa, cu planurile tehnice pe masa. Nivelul tehnologic al Romaniei era prea scazut pentru a copia ce faceau occidentalii.
Al treilea motiv – odata furate respectivele tehnologii, Romania si-ar fi inchis usa catre colaborarea cu firmele occidentale. Iar tehnologia alternativa care putea fi luata din URSS ori din alte tari socialiste era de prea proasta calitate.
Pe parcursul discutiei cu Petre Opris s-a simtit permanent retinerea istoricului si a cercetatorului de a intra in zonele unde nu exista acoperire documentara certa. Insa cititorul poate intelege, printre randuri, care este ideea. Au existat incercari, s-au trimis mostre in tara, s-a facut inginerie inversa, au existat chiar succese precum tractoarele Universal 600 si, apoi, Universal 650 produse la Brasov – si care, de fapt, erau copiate dupa tractoarele celebrei companii americane International Harvest. Dar, in general, a existat o retinere provocata de teama unor represalii occidentale si, in acelasi timp, o limita tehnologica a industriei romanesti, care era incapabila sa reproduca multe dintre produsele obtinute prin spionaj.
Autor a mai multe volume pe aceasta tema – cel mai recent dintre ele, „Armata, spionaj si economie in Romania (1945-1989)”, aparut in 2021 la editura Trei –, Petre Opris este doctor in istorie si, printre altele, cercetator in domeniul istoriei Razboiului Rece. In aceasta specializare a primit si o bursa (2012) la Washington in cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt initiat de Institutul Cultural Roman din Bucuresti si Woodrow Wilson International Center for Scholars. Astazi este director adjunct al Institutului Cultural Roman de la Varsovia, ocazie cu care a intrat in arhivele poloneze, pentru a-si continua munca de cercetare.
Petre Opris: „Intreprinderile din Romania nu au fost intotdeauna capabile sau interesate sa reproduca mostrele obtinute din strainatate. Fie nu exista tehnologia de prelucrare a acesteia, fie nu aveau acces la acea materie prima, fie pretul de cost final era prea mare. Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confrunta industria romaneasca”
Matei Udrea: Domnule Petre Opris, a existat un spionaj industrial sistematic al Romaniei, in perioada comunista, pentru a obtine tehnologie din Occident?
Petre Opris: Spionajul, in general, se ocupa de culegerea informatiilor. Acum, cat de specializat poate sa fie pe un anumit domeniu sau altul…
Ati gasit, in cautarile dumneavoastra, referinte asupra unor ramuri industriale construite in Romania comunista pe baza unor tehnologii furate? De exemplu, diamantele artificiale. Tehnologia de fabricare a acestora. Sau acei hibrizi de porumb care erau mai productivi?
Sa iau exemple concrete, pe care cititorii le pot gasi si la Pacepa, si intru in divergenta cu ceea ce s-a afirmat in volumul „Orizontul rosii”. De exemplu in 2009, Ion Mihai Pacepa spune ca, in opinia lui Ceausescu, masina Dacia a fost suficienta pentru idioti. Romanii sunt idioti. Nu sunt de acord cu aceasta formula, in conditiile in care Ceausescu, in 1974, cand a stabilit numele Daciei 1301, a spus sa nu fie lux. Richard Winter (membru al Comitetului Politic Executiv al PCR – n. red.) i-a semnalat faptul ca, in decretul pe care trebuia sa-l semneze, scria Dacia 1300 LUX. Ceausescu i-a spus: „Da, ai dreptate acest automobil nu e lux!”. Atunci cum poti tu sa spui, Ion Mihai Pacepa, ca Ceausescu a considerat Dacia 1300 un automobil de lux pentru idioti? Suficient de luxoasa pentru idioti? Nu se poate lucrul asta. Si tot Pacepa se lauda in „Orizonturi Rosii” si in articolul pe care l-a publicat in „New York Times” ca el, Pacepa, a fost responsabil pentru spionajul tehnologic romanesc si ca romanii i-au inselat pe francezi in momentul in care au cumparat licenta de fabricatie Dacia 1300, pentru faptul ca Ceausescu ar fi spus ca trebuie sa fie luat modelul de baza si, ulterior, documentele celelalte privind dezvoltarea sa fie furate de la francezi. In contractul semnat de Pierre Dreyfus in 6 septembrie 1966 se specifica: firma franceza isi da acordul pentru a furniza partii romane toate elementele necesare pentru toate modelele care deriveaza din acest proiect. Deci ei, francezii, au acceptat din start sa dea romanilor documente. Iar ceea a spus Pacepa, despre faptul ca romanii au furat documentele… Nu e niciun fel de adevar in chestiunea asta. Francezii insisi si-au propus, si au acceptat sa dea modificarile la modelul Dacia 1300 romanilor, deci nu era nevoie sa faci spionaj in conditiile in care le primeai.
Mitul furtului tehnologiei de fabricare a diamantelor sintetice: „Ceausescu a discutat in 1970 cu Brejnev despre fabricarea diamantelor sintetice. I-a cerut ajutorul si Brejnev a acceptat. Sovieticii au acceptat, ei fiind primii producatori de diamante naturale in acel moment si foarte buni producatori de diamante sintetice”
Ceea ce vreti sa spuneti dumneavoastra cu acest exemplu este ca nu s-a practicat acest spionaj.
Nu s-a practicat in cazul Dacia 1300. Si tot Pacepa spune ca proiectul respectiv se vindea cu 1.000 de dolari. Nu! In 1971, document din arhiva, pretul era de 1.850 dolari. Deci Pacepa exagereaza in anumite lucruri pentru a lovi in memoria lui Nicolae Ceausescu. A facut multe greseli seful sau… Revenind la un alt caz pe care Pacepa l-a abordat, cu diamantele sintetice. S-ar fi ocupat de diamantele sintetice fabricate in zona unde este acum Auchan din Cotroceni. Acolo era uzina respectiva. Ceausescu a discutat in decembrie 1970, la Berlin cu Leonid Brejnev, despre cooperarea romano-sovietica in domeniul diamantelor sintetice. I-a cerut ajutorul si Brejnev a acceptat sa ajute Romania in cazul respectiv. Deci ceea ce spune Pacepa, ca s-a apucat sa fure el tehnologie din alte parti… E un pic mai complicat, in sensul ca sovieticii au acceptat, ei fiind primii producatori de diamante naturale in acel moment si foarte buni producatori de diamante sintetice. Deci ajutorul pe care…
Spionajul industrial a fost luat in calcul de Ceausescu, dar cei din jurul sau i-au atras atentia ca nu putem exporta produsele daca sunt fara licenta.
Asadar, nu era nevoie sa se fure din Occident.
Ba a fost nevoie la un moment dat. Deci… Informatiile pe care le poti obtine la un moment dat, prin diferite surse, sunt utile. Nu stii niciodata cand cineva din strainatate, reprezentant al Romaniei, obtine asemenea informatii. Dar a da totul pe spionaj, ca reuseste sa creeze o abundenta de produse…
Ca s-a incercat.
Intotdeauna se incearca! Dar sa nu-i consideram pe occidentali Scufita Rosie! Ei sunt Scufita Rosie, noi suntem lupul cel rau, noi furam, iar ei sunt inocenti…
A, nu! Categoric, nu. Eu intreb despre rolul pe care se presupune ca l-ar fi avut spionajul industrial in realizarea anumitor produse din Romania. Despre asta era vorba.
Da, ati pomenit despre porumbul hibrid.
Cearta din tren a lui Gheorghiu-Dej cu Hrusciov. Cum i-a reprosat sovieticul romanului ca insamantam graul in siruri, ca americanii, si nu in patrate, ca rusii, iar porcii ii taiem cand sunt prea slabi
Da.
1955. Gaston Marin (pe numele real Gheorghe Grossman, a fost presedintele Consiliului de Stat al Planificarii in 1954-1965 si vicepresedintele Consiliului de Ministri in 1962-1969 – n. red.) si Gheorghe Gheorghiu-Dej sunt de acord sa trimita o echipa romaneasca in Statele Unite, la invitatia unui fermier in Texas. Multimilionar care dorea sa ajute Romania…
Benevol?
Nu chiar benevol. Sa arate ce tehnologie de obtinere a productiei agricole are, astfel incat, ulterior, sa promoveze semintele de porumb americane pe care el le producea, sa le cumpere statul roman. A oferit gratuit anumite masini agricole, tractoare. Gratuit. Un set complet, sa fie folosite in Romania, sa se faca un experiment la Fundulea cu produsele respective, cu seminte americane, cu tot, cultivat, astfel incat sa se vada daca se poate obtine o productie ca in Statele Unite. Si s-a reusit lucrul asta! Si s-a intrat in conflict cu Hrusciov, care din 1954 insista ca porumbul sa fie insamantat in patrate!
Vizita de lucru a lui Nicolae Ceausescu, in 1969, la mandria industriei romanesti, Uzinele Tractorul din Brasov
Adica?
Insamantarea in patrat, astfel incat grapele, cand se praseste, sa se poata face prasirea mecanica. Dar aceasta samantare sa nu se faca in siruri, ca la americani. Sa faca in patrat! Ori, de la lucrul acesta s-a intrat in conflict. Si el s-a suparat…
Pare o discutie suprarealista! Ce importanta are daca se face in patrat sau in siruri, atat timp cat productia este mai mare?
Pai, este importanta pentru ca tine de propaganda, tine de coexistenta pasnica, tine de concursul dintre socialism si capitalism. „Nu, noi facem un patrat si obtinem mai mult…”.
Cum s-a terminat prostia asta cu patratele si sirurile?
A venit la Gheorghiu-Dej in 1962 si i-a spus ca „voi nu insamantati porumbul in patrat si la voi porcii se taie sub 100 de kilograme fiecare exemplar”. Si a iesit o cearta teribila in tren, cand se deplasau la Constanta…
Intre Hrusciov si Gheorghiu-Dej.
Da. Pentru ca, in rapoartele pe care le primise Hrusciov se constata ca in Romania porcii se taie cand au sub 100 de kilograme. Si din cauza asta romanii nu e bine sa accepte ideile de cooperare cu strainatatea. E bine sa urmeze ideile sovieticilor referitor la obtinerea porumbului cultivat…
Sovieticii, care aveau un randament la hectar mai prost ca al nostru!
Sovieticii care au exportat diamante si aur in 1961 deoarece au avut un deficit de cereale si s-au imprumutat inclusiv de la noi, 400.000 de tone pe care le-au dat in anul 1963 inapoi. Si anul urmator a aparut Planul Valev, cu Uniunea Agricola in care intrau sudul Ucrainei, Romania, Bulgaria, acestea urmau sa devina un granar unde sa se poata obtine cereale pentru tot spatiul sovietic din Europa.
„Tractoarele Universal 600 si 650, de care brasovenii sunt atat de mandri, au fost inspirate de doua tractoare International Harvest cumparate ca model. S-a facut inginerie inversa. Se pare ca au pus si sublerul pe ele…”
Si ai nostri au spus „nu, noi facem industrie”.
Ai nostri aveau deja stabilite contactele dupa ce au ajuns la un punct de vedere comun cu americanii, cu francezii, cu britanicii pentru despagubiri in contul proprietatilor nationalizate in 1948 si sa importe de acolo diferite utilaje. Platite cash sau, in cel mai bun caz, cu credit pe 1 an, pe 2 ani de zile. Au obtinut si doua tractoare International Harvest, cumparate cash, probabil, si un Renault si doua sau trei motoare Perkins din Marea Britanie, ca sursa de inspiratie, de inginerie inversa, pentru proiectul de fabricare a tractorului Universal 600. Care, ulterior, a fost premiat la Leipzig, in 1964 sau 1965, a devenit tractorul Universal 650, a fost facut un facelift la tractorul respectiv. Pe urma aici au venit italienii, au invatat si de la italieni cum se fac tractoare in 1967-1968 si au reusit sa-l produca pana in 1989. De aceea sunt brasovenii asa de mandri de tractoarele respective. Care au fost proiectate in 1961 pe baza unui tractor International Harvest. Se pare ca au pus sublerul pe el, nu garantez… Dar Gheorghiu-Dej a insistat in 1961, la initiativa lui Chivu Stoica, sa se cumpere doua tractoare International Harvest si unul Renault. Si acolo se spune clar: „Utilizare ca model”. Nu garantez ca s-a facut spionaj. Bun, s-a obtinut prin spionaj un tractor, ei ii spun cu nasul lung – deoarece este cu rotile in fata si motorul da o asemenea forma – de la firma Ocrim, din Italia. Acum, uneori se mai intampla ca cei care erau trimisi la post sa participe la expozitii de unde se primeau mostre. Se poate ca planurile respective sa fi ajuns pana la urma la Bucuresti. Cu siguranta au ajuns la Bucuresti. Alexandru Draghici (ministrul de Interne in perioada 1957-1965 – n. red.) spune ca i-a dat planurile respective lui Gheorghe Radoi, care raspundea de Uzina de Tractoare de la Brasov si fusese directorul uzinei de autocamioane, parca. Dar, ca idee, planul a ajuns, insa tractorul respectiv nu s-a fabricat in Romania! Dar a fost obtinut pe linie informativa.
Parcul industrial al Uzinei Tractorul din Brasov, cu celebrele tractoare Universal 650. Acestea erau, de fapt, copiate dupa tractoarele americane International Harvest, pe care romanii au practicat ingineria inversa. Insa, dupa ce le-au copiat, romanii n-au fost capabili sa le modernizeze, astfel ca in anii 1980 acestea devenisera depasite moral.
A fost fabricat in alta parte sau, pur si simplu…
Nu! Pur si simplu, la un moment dat s-au creat niste parcuri speciale, nu numai in domeniul tractoarelor… De exemplu, la Uzina Electronica au existat modele de televizoare portabile japoneze si americane. Cinci! In 1963. S-a pus problema ce facem cu ele. Le studiem, dar luam licenta de fabricatie de la francezi. Si francezii au spus „bun, ii acceptam!”, deoarece in 1959, cand s-a ajuns la concluzia ca e bine ca Romania sa plateasca plateasca despagubirile, dupa trei luni de zile, o delegatie neoficiala romaneasca a ajuns in Franta si a cumparat o licenta de fabricatie si o uzina de producere de aparate de radio si televizoare frantuzesti CSF. Si acestea a fost montate incepand din 1962. Atunci a inceput montajul lor. Si contractul a fost valabil 10 ani. Dar romanii nu s-au limitat la ceea ce primeau de la francezi, cumparau de pe piete diferite produse pentru a le compara si pentru a sti ce se intampla. Si una dintre concluzii, dupa ce s-au analizat televizoarele frantuzesti si televizoarele portabile, a fost pusa de Gheorghiu-Dej: „Ne axam pe televizoarele stationare, nu facem o afacere cu televizoarele portabile, asa cum deja ele sunt dezvoltate in Statele Unite si in Japonia”.
Am inteles…
Sunt multe domenii. Am pornit de la porumb si am ajuns la televizoare…
„Ceausescu a renuntat in 1984 la programul CCC, prin care Romania cumpara produse agricole americane la o dobanda foarte avantajoasa. Dintr-o ambitie politica, pentru ca americanii ne reclamasera din cauza unei datorii de 50.000 de dolari”
Ziceti-mi de porumb. Cum s-a terminat discutia cu acel fermier care ne-a trimis utilajele si semintele.
S-au mentinut relatiile cu fermierul respectiv pana cand a decedat. Au fost relatii foarte bune, personale chiar. A fost invitat in Romania sa vada ce au facut romanii cu ce le-a dat, a fost incurajat. S-a ajuns la concluzia in 1964 ca este bine ca Romania sa primeasca niste produse agricole americane. Era un credit, CCC parca, asa era acronimul. Niste credite sub forma de produse agricole, Romania fiind considerata tara in curs de dezvoltare. Era un pic fortata nota, deoarece aveam produsul intern brut deja mai mare decat alte tari in curs de dezvoltare si totusi noi am accesat creditul respectiv. Era vorba ca Statele Unite sa exporte in Romania diferite produse agricole fara sa urmareasca ce face Romania cu ele. Deci, noi le puteam reexporta pe alte piete. Noi chiar nu aveam nevoie de produsele respective, dar erau produse exportate cu dobanda mica.
Era o forma de ajutor. In ce an se intampla?
Era o forma de ajutor pe care Statele Unite o acordau pe de o parte fermierilor. Prin 1963-1964 s-a pus problema realizarii primelor exporturi de acest fel. Si s-a incheiat brusc in 1984.
Atunci a incetat aceasta…
Aceasta forma de ajutorare.
Cand am pierdut si Clauza Natiunii celei mai Favorizate?
Clauza a fost ceva mai tarziu, in 1988. Sa explic intai de ce aveau nevoie americanii de acest program: pentru a ajuta fermierii americani sa exporte produsele lor si sa nu le distruga.
Aveau supraproductie.
Comparativ cu Romania, bineinteles ca aveau supraproductie! Si era o forma de ajutor acordat de statul american, care cumpara produsul respectiv si il exporta sub forma de ajutor. Nu numai Romaniei.
Si altor tari.
Si Polonia, si Ungaria… Cine dorea, putea sa se inscrie in programul respectiv, dar cu conditii politice.
Adica? Despre ce conditii politice era vorba?
Adica, exact ceea ce nu voia Ceausescu: eliberarea detinutilor politici. Clauze politice. Imbunatatirea situatiei minoritatilor nationale. Niste discutii pe care senatorii americani le puteau initia in conversatiile lor cu diferiti diplomati romani sau cu diferiti lideri politici.
Au avut vreun rol in decizia de a elibera in 1964 detinutii politici?
Aceasta a fost anterior. Eliberarea a fost anterioara deciziei americanilor de a ne inscrie in acest program. Deci, a ajutat, probabil, dar nu am gasit inca documentul concret in care sa spuna ca, deoarece au eliberat detinutii. Aici mai este si o alta discutie pe care o pot initia despre polonezi. Polonezii, care si ei au nationalizat diferite proprietati americane si, dupa 10 ani, le-au spus americanilor: „Stiti, recunoastem, avem o datorie fata de voi, pentru proprietatile respective, dar va rugam, dati-ne un credit de 200 de milioane, facem noi afaceri cu ei, cu acel credit, si, din profit, o parte va dam voua pentru a acoperi despagubirile respective”. Si americanii bineinteles ca au spus „nu, ne pare rau, faceti afaceri cu banii vostri, nu cu banii nostri, deoarece ati spus ca, intotdeauna, comunismul este cu un pas inaintea capitalismului!”. Si, pe de alta parte, comunistii spuneau ca intotdeauna capitalismul este cu un picior in groapa. Deci, comunistii strigau de jos in sus: „Vedeti ca voi sunteti cu un picior in groapa!”. Da, dar ei erau deja in groapa! Revenind la CCC, in 1984 vine George Bush la Bucuresti si Ceausescu…
Sa spunem ca, la momentul acela, Bush era vicepresedintele SUA.
Da, vicepresedintele Statelor Unite. Vine si spune: „Am inteles ca ati renuntat la programul CCC”. Iar Ceausescu i-a raspuns ca „pentru o datorie de 50.000 de dolari, voi ati insistat sa ne pedepsiti anuntand aceasta datorie pe piata mondiala, pe piata financiara mondiala. Acesta este motivul pentru care noi nu mai vrem sa luam niciun fel de ajutor in introduse alimentare prin programul CCC. Deoarece ne-ati facut, practic, de ras pentru 50.000 dolari, o suma derizorie”. Si Ceausescu a fost intrebat de George Bush: „Sigur renuntati?”. „Da, renuntam la programul respectiv!” Si asa s-a incheiat colaborarea cu acele surplusuri agricole pe care le aveau americanii si pe care le puteau oferi cu dobanda mica Romaniei, sa faca Romania ce doreste cu ele. Pentru furaje, pentru… Deci, o ambitie politica, o ambitie de 50.000 dolari si de o parte, si de alta.
Cum au vrut italienii de la Fiat sa investeasca la Autobuzul Bucuresti, dar planul uzinei era secret, iar in interior functiona o vopsitorie furata de la o firma italiana
Intre timp aparuse Institutul de la Fundulea…
Institutul aparuse in 1951, dar a fost dezvoltat dupa ce Garst a a venit in Romania, s-a implicat, dupa ce Mihai Dalea a condus institutul respectiv in anii 1960, dupa ce s-a analizat proiectul autoturismului de teren Fiat Campanola, un proiect care urma sa inlocuiasca din fabricatie produsele de la Campulung Muscel. Si pana la urma nu au fost bani pentru a fabrica Fiat Campanola la Campulung Muscel. In 1967 urma sa inceapa productia de autoturisme de teren. Un Jeep italian. Si n-au fost bani, atunci s-a renuntat, practic, la cooperarea respectiva. Italienii au spus ca vor sa faca si Fiatul respectiv, sa ajute la fabricarea la Autobuzul Bucuresti a unei autoutilitare si retehnologizarea intregii uzine de la Autobuzul. Revenind la spionaj, la Autobuzul exista o vopsitorie obtinuta prin mijloace mai mult sau mai putin cunoscute de catre conducerea firmei FIAT care a venit la uzina respectiva pentru a cunoaste ce trebuie sa schimbe acolo pentru a fabrica sub licenta autobuze si autoutilitare Fiat. Si a fost intrebat Alexandru Draghici cum facem, pentru ca documentele respective, pe care Fiat le doreste pentru a crea proiectul respectiv, documentele in sine nu sunt secrete, dar intregul plan al uzinei autobuzul este secret! Mai mult decat atat, in interiorul uzinei exista o sectie de vopsitorie obtinuta de la o firma italiana cu care noi nu am colaborat decat intr-un mod pe care nu-l putem descrie.
Si atunci a cazut intelegerea?
A murit Gheorghiu-Dej si intregul proiect a picat. In noiembrie 1964, cand au venit italienii, a fost de acord cu fabricarea proiectului Fiat Campagnola la Campulung, cu colaborarea cu cei de la Fiat pentru Autobuzul. Dar la 19 martie 1965 a murit. Ceausescu a reanalizat situatia in decembrie 1965 si s-a ajuns la concluzia ca nu sunt bani pentru a fabrica in mod concomitent tractoare, automobile si autoturisme de teren. S-a renuntat la colaborarea pentru Fiat Campagnola. S-au fabricat in continuare M461 (ARO IMS – n. red.) la Campulung pana in 1975. Cu Fiat s-au cautat bani pentru a incepe fabricatia in 1967. De-abia in 1967 s-a semnat contractul de colaborare cu Fiat pentru tractoare si a inceput in septembrie 1969. Dacia 1300 a inceput fabricarea, a inceput productia in 21 august 1969. Avem o diferenta de 4 ani. In general, cu licente. Deci, cu furturile… Nu exista o solutie magica daca furi licentele de fabricatie. S-a pus problema daca furam sau nu.
„Povestea economiei comuniste este relativ simpla: intotdeauna sunt un pas in spatele capitalismul deoarece incearca sa fure tehnologie care deja este proiectata”
Exista indicii ca, datorita spionajului industrial, Uniunea Sovietica a reusit la sfarsitul anilor 1940 – inceputul anilor 1950 sa obtina o gramada de tehnologii secrete ale americanilor, incepand cu bomba atomica si continuand cu RADAR-ul, cu SONAR-ul, cu motoarele cu reactie, cu combustibilii… Stiti ca e o intreaga poveste. Acum, sigur ca exista discutii daca savantii respectivi care au lucrat in America le-au dat de buna-voie, au fost executati sotii Rosenberg pentru spionaj…
Deci povestea economiei comuniste este relativ simpla: intotdeauna sunt un spas in spatele capitalismul deoarece incearca sa fure tehnologie care deja este proiectata. Iar Ceausescu a intrebat in 1966, la o sedinta, daca nu cumva ar fi bine sa folosim inteligenta, intre ghilimele, pentru a obtine niste planuri de la Fiat, in scopul fabricarii produsului respectiv la Brasov fara sa avem acordul italienilor.
Tractorul, adica…
Tractorul 445.
Si ce s-a intamplat?
Nimeni n-a avut curajul sa abordeze subiectul respectiv cu el in sedinta aceea. Acum nu stiu, din documente nu rezulta mimica celor care s-au aflat la sedinta respectiva. Sunt istoric, pot nu mai sa intuiesc…
Dar stim ca au cumparat licenta, pana la urma…
Au cumparat licenta un an mai tarziu.
„In 1966 s-a renuntat la ideea furtului de tehnologie pentru ca trei oameni de langa Ceausescu i-au spus ca nu e bine sa iesim pe piata cu niste produse copiate pur si simplu. Cinci ani mai tarziu, cand s-a intors din China, Ceausescu a ordonat sa «copiem si pe mama dracu’»”
E clar ca s-a renuntat la idee.
S-a renuntat la idee deoarece in decembrie 1965 si Alexandru Draghici, si Alexandru Barladeanu, si Ion Gheorghe Maurer au discutat problema fabricarii sub licenta. Economia comunista trebuia, totusi, sa ofere produse care sa fie exportate. Ori, export fara a avea licenta este imposibil. Trei oameni de langa Ceausescu i-au spus ca nu e bine sa iesim pe piata cu niste produse copiate pur si simplu. Sase ani mai tarziu, Ceausescu vine din China si din Coreea, unde a vazut, si spune: „Pentru noi, copiem si pe mama dracului!”. Poti sa faci lucrul acesta daca ai o populatie de 1.000.000.000 de locuitori si piata iti permite sa vinzi pe plan intern. Dar cand ai 20 de milioane de locuitori, iar materiile prime le importi, nu ai cum sa te decuplezi asa cum doresti tu de economie, sa impui produse fara licenta pe piata occidentala, de unde iei materii prime si, mai ales, masini-unelte. Care nu sunt produse in Uniunea Sovietica, nu sunt asa de performante cele din Uniunea Sovietica. Prin urmare, ai nevoie de produsele respective si atunci esti pedepsit. Ti se impun categoric anumite reguli pe care trebuie sa le respecti. Si Ceausescu a spus in 1971: „Copiem si pe mama dracu’!”, Bun, am inteles, pentru piata interna. In 1978 spune spune: „Mi-Chi-Chin!”. Au schimbat japonezii numele unui utilaj pe care l-au vazut in Franta, l-au vopsit si au zis ca e produsul lor. Sunt jocuri, sunt idei de copil! A crezut sau n-a crezut in ele? Nu prea imi dau seama. Sunt lucruri pe care nu indraznesc sa le afirm, deoarece nu stiu nimic. Nu stiu daca a glumit sau n-a glumit, cum glumea el in sedintele respective? Nu stiu si nu vom sti niciodata, deoarece sunt documente pe hartie. Nu este material video.
Printre multele idei cu care s-a intors Ceausescu din vizita facuta in China si Coreea de Nord, in 1971, a fost aceea ca „pentru noi, copiem si pe mama dracului”. Strategia a fost falimentara
Asadar, dupa ce s-a intors din China, Ceausescu a spus „pentru noi, copiem si pe mama dracului”. S-a pus in aplicare aceasta strategie, de a face pentru piata interna produse furate din strainatate, fara licenta?
Directiva respectiva trebuia pusa in aplicare. De exemplu, la Cluj-Napoca s-a incercat la inceputul anilor ’70 realizarea unei instalatii frigorifice pentru semiremorcile cu care trebuiau transportate legumele, fructele si produsele perisabile pe distante mari. Dumnezeu stie ce fel de tehnologie au avut la dispozitie in acel moment, daca au facut inginerie inversa pornind de la un produs strain sau daca a fost un proiect propriu. Instalatia respectiva a fost insa un esec si in cele din urma s-a apelat la compania ThermoKing pentru echiparea semiremorcilor tractate de autocamioanele ROMAN. Esec inseamna „prea mare, prea grea si prea scumpa”.
Deci s-a incercat copierea, dar nu s-a reusit.
Nici macar cehoslovacii nu au reusit sa fabrice singuri o asemenea instalatie. Autotractoarele Skoda LIAZ 706 RTTN tractau semiremorci echipate cu instalatii frigorifice britanice „Peter“. Acele vehicule au ajuns si in Romania.
Nu stiu de ce ei nu au apelat la produsul fabricat de compania ThermoKing.
In cazul Romaniei exista cateva informatii suplimentare deoarece Nicolae Ceausescu a amintit la sedinta din 16 august 1966 a Comitetului Executiv al CC al PCR despre situatia dificila cu care se confruntau autoritatile de la Bucuresti in domeniul transporturilor. Atunci, Nicolae Ceausescu a spus ca „trebuie sa facem si noi niste automobile din acelea pentru transportul marfurilor la export“, apoi Gheorghe Gaston Marin a mentionat despre planul privind achizitionarea a 200 de autotractoare Mercedes, model LP 1624, probabil. Totodata, fostul presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii a afirmat ca numarul respectiv era insuficient pentru transportul marfurilor perisabile romanesti in strainatate. La randul sau, Vasile Valcu a spus ca „bulgarii au 350 de asemenea masini cu care transporta marfurile“, iar Nicolae Ceausescu a formulat concluzia: „Sa facem ca pentru anul viitor sa avem cel putin atatea cate au bulgarii, numai sa avem ce transporta cu ele”.
„Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confruntau intreprinderile din tara”
Nu stim, deci, pana unde s-a mers cu incercarea de a copia produse straine.
In documentele din arhive nu se spune clar: „Luati acest produs si copiati-l!”. Doar Ceausescu avea acest drept, sa spuna direct „copiem si pe mama dracului!”, insa nu se referea in mod clar la un produs anume.
Inteleg, din dialogul cu dumneavoastra, ca pana la urma, in general, s-a mers pe produse cu licenta si nu pe produse furate. S-a intamplat asta strict pentru ca nu puteau fi exportate daca erau furate, dupa cum mi-ati explicat mai devreme, sau si pentru ca spionajul n-a fost capabil sa fure ce i se cerea?
In culegerea de informatii poti apela la mai multe metode. Marea problema a comunistilor a fost insa transpunerea in practica a informatiilor obtinute pe cai mai mult sau mai putin legale. De exemplu, desi aveau la dispozitie mostre obtinute in mod legal de la diferite expozitii si intalniri desfasurate in strainatate, intreprinderile din Romania nu au fost intotdeauna capabile sau interesate sa le reproduca din cauza materiei prime (fie nu exista tehnologia de prelucrare a acesteia, fie nu aveau acces la acea materie prima) si a pretului de cost final prea mare al produsului pe care doreau sa il reproduca. Spionajul nu putea rezolva toate problemele tehnologice cu care se confruntau intreprinderile din tara.
Pacepa povesteste in Orizonturi Rosii ca, la vizita lui Hrusciov in Romania, Gheorghiu-Dej i-a prezentat o explozitie cu produse occidentale carora li se inlocuisera etichetele cu unele romanesti si i-a spus liderului sovietic ca ar fi produse in Romania, pe baza furtului de tehnologie. Stiti ceva despre acest episod? E real?
Pacepa a scris despre multe pe care nu avem cum sa le verificam in prezent. De aceea sunt foarte retinut in acceptarea cu seninatate a declaratiilor pe care le-a facut, incepand cu celebra carte pe care ati mentionat-o.
Un alt lucru pe care-l povesteste Pacepa este ca in sediul CC, langa biroul lui Ceausescu, era o camera unde erau prezentate diverse aparate din Occident, dar si schite si planuri tehnice pe care Securitatea le procura. E relatat chiar un episod in care Elena Ceausescu, vazand o masina de spalat moderna, se enerveaza si spune ca nu exista niciun motiv sa facem asa ceva, pentru ca romancele pot sa spele si de mana. Exista o astfel de preocupare la nivel central pentru spionaj industrial?
Nu cunosc organizarea interioara, pe compartimente de serviciu, din cladirea fostului Comitet Central. Existau insa niste reguli foarte clare privind biroului in care se pastrau documentele secrete. Asemenea reguli exista si in prezent. De exemplu, sunt necesare gratii de fier la ferestre, iar usa de acces in birou trebuie dublata de un grilaj sau este metalica. De asemenea, birourile de documente secrete trebuie sa fie situate la parter sau la un nivel mic al cladirii pentru a se putea evacua rapid documentele in caz de incendiu sau de cataclism natural.
De aceea eu pun sub semnul intrebarii declaratiile lui Pacepa. Inocenta este probabil buna cand citesti literatura beletristica, nu cand te ocupi de documente secrete. Revenind la masina de spalat, modelele Albalux au fost produse la Cugir inca din anul 1967, pe baza licentei de fabricatie italiene obtinute de Gheorghe Gaston Marin. Printre altele, acesta a fost presedintele partii romane in Comisia mixta de colaborare Romania-Italia. De aceea declaratia lui Pacepa despre ideile Eenei Ceausescu trebuie privite cu foarte multa ingaduinta. Exista alte probleme care ii pot fi reprosate Elenei Ceausescu, insa nu si aceasta despre masinile de spalat. Referitor la Elena Ceausescu, exista, intr-adevar, niste episoade penibile, dar nu cele reprosate de Pacepa.
Cum au compromis Nicolae si Elena Ceausescu relatiile cu Polonia: dupa cutremurul din 1977, polonezii au construit Spitalul Budimex, in semn de solidaritate cu romanii. In 1981, cand Polonia a cerut la randul sau ajutor, Elena Ceausescu a raspuns: „S-au imbolnavit stand!”
Cum ar fi?
De exemplu, putem sa mentionam despre sprijinul umanitar acordat de autoritatile poloneze dupa cutremurul de pamant care a avut loc la 4 martie 1977 in Romania. Potrivit unor documente inedite gasite de profesoara Karina P. Marczuk in Arhiva de tratate a Ministerului polonez al Afacerilor Externe, autoritatile de la Varsovia au incheiat o conventie guvernamentala cu autoritatile romane in scopul acordarii de catre partea polona a unui ajutor nerambursabil in valoare de 17 milioane de ruble transferabile. Concret, era vorba despre construirea la Bucuresti, cu fonduri poloneze, a unui spital de pediatrie cu 500 de paturi si a unui liceu cu profil mecanic, in perioada 1978-1982. Ambele obiective au fost realizate de polonezi in anii care au urmat. Pe gardul din fata Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii „Maria Sklodowska Curie”, care se construia de catre compania poloneza BUDIMEX, erau afisate doua mesaje in luna aprilie 1984, scrise cu litere mari: „Ajutorul poporului polonez pentru poporul roman” si „Polonia”. Spitalul respectiv a fost inaugurat in aprilie 1984 si este cunoscut sub numele BUDIMEX. Din pacate, Nicolae si Elena Ceausescu au uitat in decembrie 1981 de acel ajutor umanitar polonez. Imediat dupa instaurarea legii martiale in Polonia, generalul Wojciech Jaruzelski a solicitat tuturor tarilor socialiste un ajutor economic de urgenta – in special benzina, motorina, alimente si medicamente. Comentand situatia din Polonia, Nicolae Ceausescu a spus la 17 decembrie 1981 ca polonezii „nu au nici o rezerva; nici de 3 zile, nici de 2 zile, nici de 5 zile!”. Sotia sa a propus sa se ceara bani pentru ajutorul solicitat deoarece polonezii „S-au imbolnavit stand!” si „Nu suntem noi tara sa-i ajutam pe polonezi, care au materii prime mai multe”. Dar Pacepa nu avea de unde sa stie aceste amanunte si nu le-a mentionat in cartea sa de povesti (generalul a fugit in Statele Unite in vara lui 1978, cu 3 ani inaintea episodului din 1981 – n. red.).
A existat o tentativa a Securitatii de a obtine tehnologia pentru producerea semiconductorilor de la Texas Instruments, asa cum spune Pacepa?
Cand intri in casa unor oameni seriosi, nu le cauti imediat locul unde acestia isi tin bijuteriile. Fiecare entitate straina era in masura sa isi asigure securitatea secretelor de fabricatie. Nu este cazul sa ii consideram naivi pe reprezentantii companiei Texas Instruments. Presupun ca stiau exact cu cine discuta si ce anume trebuie sa faca pentru ca Romania sa cumpere licenta de fabricatie, nu sa o fure din SUA.
O ultima intrebare: exista o relatie de colaborare cu sovieticii pe linie de spionaj industrial militar? A incercat si a reusit Romania sa fure secrete industriale militare?
Doar cei care au lucrat atunci in acest domeniu cunosc ce anume s-a intamplat. Presupun ca informatii despre asemenea operatiuni se pastreaza in arhivele unor institutii romanesti care se ocupa cu siguranta nationala si in care eu nu am ajuns niciodata deoarece nu am solicitat accesul in aceste arhive. Informatiile inedite pe care le cunosc privind spionajul militar provin din documentele aflate in arhive deschise pentru public, in Romania si in strainatate, si din cartile pe care le-am citit.
Va multumesc!
Cu multa placere!
