Spre furia Moscovei, rachete S-300 sunt acum in drum spre fortele Ucrainei. Rachetele au fost donate de Slovacia. Moscova a anuntat ca nu va permite ca acestea sa ajunga in Ucraina

externe

s 300, rachete cu raza lunga de actiune

Slovacia a trimis deja Ucrainei un sistem de aparare antiaeriana cu rachete S-300, la doar cateva zile dupa ce Rusia a avertizat ca aceasta livrare ar fi o tinta legitima.

Volodimir Zelenski facuse saptamana aceasta un apel disperat pentru „arme, arme, arme” pentru a ajuta la respingerea atacului militar rusesc. Luna trecuta, in fata legislatorilor americani, presedintele ucrainean a mentionat rachetele S-300 atunci cand a pledat pentru sisteme de aparare care sa permita Ucrainei sa ‘inchida cerul’ avioanelor de razboi si rachetelor Kremlinului.

Prim-ministrul  slovac Eduard Heger a confirmat vineri ca trimis rachetele S-300 catre Ucraina, informeaza Daily Mail: ‘Pot confirma ca Slovacia a donat Ucrainei sistemul de aparare aeriana S-300 pe baza cererii acesteia de a ajuta la autoaparare din cauza agresiunii armate din partea Federatiei Ruse’.

Heger, aflat vineri in vizita la Kiev, a declarat, de asemenea, ca propria aparare a Slovaciei este asigurata. El a spus: „Donarea sistemului nu inseamna ca Republica Slovaca a devenit parte a conflictului armat din Ucraina”.

El a adaugat ca apararea Slovaciei ‘va fi intarita in zilele urmatoare de un sistem suplimentar de aparare antiracheta din partea aliatilor nostri’.

Livrarea are loc in contextul in care Rusia a efectuat vineri un alt atac salbatic, ucigand cel putin 39 de civili, inclusiv patru copii, intr-o gara din estul Ucrainei.

Trupele rusesti s-au retras acum din principalele orase din centrul tarii si isi reorienteaza eforturile spre Donbas

Livrarea are loc la doua saptamani dupa ce Rusia a declarat ca va ataca lanturile de aprovizionare cu sisteme de aparare antiaeriana S-300.

Serghei Lavrov a avertizat ca Moscova ‘nu va permite’ transferul rachetelor, care ar fi considerate o ‘tinta legitima’.

La vremea respectiva, Bratislava a declarat ca va furniza Ucrainei sistemul de rachete antiaeriene de fabricatie ruseasca doar cu conditia ca aceasta sa primeasca alte rachete pentru a evita un decalaj de securitate al NATO.

Heger a mentionat ca Slovacia furnizeaza sistemul de aparare ‘Ucrainei si cetatenilor sai nevinovati in speranta ca acest sistem va ajuta la salvarea vietilor a cat mai multor ucraineni nevinovati’.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: