„Sprijinul Occidentului pentru Ucraina nu se va opri niciodata”. Kievul a primit asigurari ferme din partea Washingtonului si Londrei

externe

Ministrul ucrainean al apararii Oleksi Reznikov a declarat ca oficialii occidentali din domeniul apararii i-au spus ca sprijinul lor militar pentru Ucraina „nu se va opri niciodata”.

Intr-un interviu pentru CNN, Reznikov a declarat ca secretarul american al apararii Lloyd Austin, secretarul britanic al apararii Ben Wallace si alti oficiali occidentali au spus: „Oleksi, nu-ti face griji, nu ne vom opri. Vom continua sa va ajutam tara, poporul si presedintele dumneavoastra”, a spus el.

„Am auzit-o ieri si am simtit-o absolut sincer, am vazut ochii lui Lloyd Austin, de exemplu … Am vazut intelegerea reala ca nu se vor opri niciodata”, a spus Reznikov, intrebat daca angajamentul pe termen lung al SUA fata de Ucraina este sustenabil.

El a spus ca angajamentele SUA si ale Occidentului nu se refera doar la sprijinul militar, ci si la cel financiar, economic si politic.

„Cred ca ei [aliatii occidentali] au decis ca vor sa fie parteneri in aceasta victorie”, a spus Reznikov.

Ministrul ucrainean al Apararii a mai declarat pentru CNN ca aliatii occidentali inteleg acum ca ideea de a nu provoca Rusia pentru a evita conflictul nu functioneaza.

„Rusia este acum considerata de NATO mai degraba un adversar decat un partener strategic”, a spus el.

„Sunt sigur ca Rusia este principala amenintare pentru NATO, pentru tarile UE si principala amenintare pentru sistemul de securitate mondial”, a spus el.

Presedintele american Joe Biden a anuntat miercuri un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, ce cuprinde in special piese de artilerie si obuze, precum si rachete anti-nava, in valoare totala de circa un miliard de dolari, relateaza AFP si CNN.

Liderul de la Casa Alba a facut acest anunt intr-un comunicat in care a mentionat de asemenea ca a avut o convorbire telefonica cu omologul sau ucrainean Volodimir Zelenski.

”Am reafirmat angajamentul ca Statele Unite vor fi alaturi de Ucraina in timp ce ea isi apara democratia si sustin suveranitatea si integritatea sa teritoriala in fata agresiunii neprovocate din partea Rusiei”, se arata in declaratia emisa de presedintia SUA.

”L-am informat pe presedintele Zelenski ca SUA ofera inca un miliard de dolari in asistenta de securitate pentru Ucraina, inclusiv artilerie suplimentara si arme pentru apararea costiera, precum si munitie pentru artilerie si sisteme avansate de rachete de care ucrainenii au nevoie pentru a-si sustine operatiunile defensive in Donbas. Am discutat de asemenea despre eforturile de astazi ale secretarului (american al apararii Lloyd) Austin la Bruxelles de a coordona un sprijin international suplimentar pentru fortele armate ale Ucrainei”, a mai precizat Casa Alba.

”Aproape 50 de tari”, conform ambasadorului american la NATO, examineaza miercuri la Bruxelles ajutorul militar pe care il vor oferi in continuare Ucrainei, reuniune condusa de secretarul american al apararii Lloyd Austin.

Noul ajutor militar pentru Ucraina anuntat de Biden este insotit de un ajutor umanitar in valoare de 225 de milioane de dolari.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: