Spumega avocatul Sorinei Pintea: „Refuz sa ma las influentat de aceste intimidari si presiuni”. O noua conspiratie este lansata
Agentia Nationala de Integritate a anuntat joi ca Viorel Mocanu, fost agent guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), s-a aflat in stare de incompatibilitate. Mocanu este acum unul dintre avocatii Sorinei Pintea. El reactioneaza violent, sustinand ca „in calitate de avocat al d-nei Sorina Pintea precizez in mod expres ca refuz sa ma las influentat de aceste intimidari si presiuni si voi ramane consecvent misiunii mele”.
”Regie ieftina deja patentata! Presiune pusa pe aparare, mesaj clar de a ma retrage din echipa de aparare a doamnei Sorina Pintea!
Am luat act de informatiile difuzate in spatiul public, in cursul acestei dimineti, de catre Agentia Nationala de Integritate cu privire la solutia adoptata in cauza in care se faceau verificari, cu toate ca pana la acest moment, mie, personal, nu mi-a fost comunicata, oficial, o solutie in acest sens.
Precizez in mod ferm ca nu am fost incompatibil in nicio perioada. Voi Contesta solutia in instanta, nu pentru ca as dori sa ocup vreo functie publica, ci doar pentru a demonstra neregularitatile!
Dezavuez insa maniera in care o institutie a statului alege sa disemineze o astfel de informatie cu privire la o posibila solutie dispusa, fara protejarea datelor cu caracter personal si fara incunostintarea persoanei in cauza, in lipsa administrarii oricaror probe in aparare, dar si momentul in care o astfel de comunicare este realizata.
Este cat se poate evident, pentru orice observator obiectiv si impartial, ca momentul ales pentru o astfel de solutie si graba cu care se incearca deturnarea atentiei publice de la incalcarile drepturilor omului comise de autoritati in cazul d-nei Sorina Pintea nu sunt deloc intamplatoare.
In calitate de avocat al d-nei Sorina Pintea, asa cum as proceda in situatia oricarui client pe care l-as apara, precizez in mod expres ca refuz sa ma las influentat de aceste intimidari si presiuni si voi ramane consecvent misiunii mele.
Suplimentar, secretarii de stat nu sunt membri ai guvernului si acestia pot face parte din Consiliile de administratie prin Memorandum aprobat in Guvern, exceptie distincta – procedura care nu tine de cel numit in CA”, scrie Viorel Mocanu pe Facebook.
Potrivit unui comunicat remis joi, ANI a constatat faptul ca Viorel Mocanu, fost secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 16 aprilie – 15 iulie 2019, intrucat a exercitat simultan functia de secretar de stat – agent guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cadrul MAE si calitatea de membru in Consiliul de Administratie al Companiei Nationale de Transporturi Aeriene Romane TAROM SA.
Conform ANI, Viorel Mocanu a incalcat dispozitiile art. 84, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit caruia: „(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu: (…) f) functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale”.
Viorel Mocanu a devenit cunoscut dupa ce a pledat la CEDO in favoarea fostului lider PSD Liviu Dragnea.
In anul 2017, presedintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea, a depus o plangere la CEDO, in care contesta condamnarea de doi ani de inchisoare cu suspendare primita in dosarul Referendumului.
Initial, opinia agentului guvernamental al Romaniei la CEDO de la acea vreme, Catrinel Brumar, a fost de respingere a plangerii lui Dragnea, insa ea a fost inlocuita cu avocatul Viorel Mocanu, care a schimbat pozitia statului roman in sensul admiterii plangerii depuse de fostul lider PSD. Practic, Viorel Mocanu a pus concluzii de condamnare a statului roman, desi el reprezenta interesele Romaniei.