Stare de alerta in Galati si Vaslui. Ciolacu a mai anuntat ca o fabrica din Buzau va dona materiale de constructii

news

Starea de alerta va fi instituita in zonele afectate de inundatii din judetele Galati si Vaslui pentru efectuarea urgenta a lucrarilor de reparatii, atat la casele si anexele distruse, cat si la drumuri, poduri si alte obiective de infrastructura locala, a declarat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Evident, prioritatea o reprezinta efectuarea urgenta a lucrarilor de reparatii, atat la casele si anexele distruse, cat si la drumuri, poduri si alte obiective de infrastructura locala.

De aceea, la propunerea prefectilor de Galati si Vaslui, sunt in curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Afacerilor Interne sa instituie starea de alerta la nivelul celor doua judete. Astfel, autoritatile locale se pot misca rapid pentru a contracta lucrari si servicii in termen extrem de scurt”, a precizat Ciolacu in sedinta extraordinara de guvern.

Premierul a salutat solidaritatea mediului privat romanesc cu romanii din zonele afectate de inundatii.

”Azi ar fi trebuit sa merg la Buzau, unde s-a redeschis o importanta fabrica de materiale de constructii. Inteleg ca acest grup va face o donatie, constand in materiale de constructie”, a mai spus Ciolacu.

In plus, Guvernul aproba si eliberarea urgenta de la Rezervele Statului a patru cladiri modulare, in care copiii pot invata temporar pana cand situatia revine la normal. Prefectul judetului Galati a solicitat avizul pentru instituirea starii de alerta intrucat sunt afectate de inundatii aproximativ 6.000 de gospodarii din 26 de localitati, dar si mai multe drumuri.

Guvernul s-a reunit pentru a aproba masuri de sprijin suplimentare pentru sinistratii din zonele afectate de inundatii.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: