Stare de urgenta, declarata in Israel. Hezbollah a lansat un atac cu drone. Raspuns preventiv al IDF
Israelul a lansat duminica dimineata un atac preventiv asupra Hezbollah in Liban, a declarat purtatorul de cuvant al Fortelor de Aparare Israeliene (IDF), Daniel Hagari, intr-un videoclip pe X (Twitter), potrivit Times of Israel si Reuters.
La randul sau, Hezbollah anunta ca si-a inceput raspunsul pentru moartea comandantului militar al gruparii teroriste, Fuad Shukr, ucis intr-un atac al fortelor de aparare israeliene luna trecuta.
Intr-o declaratie, Hezbollah spune ca a lansat mai multe drone explozive asupra Israelului, vizand situri militare.
Postul de televiziune Al Arabiya, detinut de Arabia Saudita, relateaza ca pana in prezent au fost lansate peste 100 de rachete din Liban catre nordul Israelului, potrivit The Times of Israel.
„Cu putin timp in urma, IDF a descoperit ca organizatia terorista Hezbollah se pregatea sa lanseze rachete catre teritoriul israelian”, a declarat Hagari.
„Intr-un act de autoaparare, pentru a inlatura aceste amenintari, IDF loveste tinte teroriste din Liban, de unde Hezbollah planuia sa isi lanseze atacurile asupra civililor israelieni”, a continuat Hagari.
Aeroportul din Tel Aviv a fost inchis
Aeroportul International Ben Gurion din Tel Aviv a fost inchis temporar duminica dimineata, au anuntat oficialii.
„Din cauza situatiei de securitate, plecarile din aceasta dimineata de la Tel Aviv vor fi intarziate si nu vor decola in urmatoarele cateva ore. Zborurile in drum spre Israel vor fi indrumate sa aterizeze pe aeroporturi alternative din regiune”, a declarat Autoritatea Aeroporturilor din Israel.
Ministrul apararii Yoav Gallant a declarat situatie de urgenta in Israel pentru urmatoarele 48 de ore, relateaza The Times of Israel. „Situatia speciala de pe frontul intern” permite Comandamentului Frontului Intern al IDF sa emita restrictii, precizeaza publicatia.
Premierul Benjamin Netanyahu a convocat cabinetul de securitate pentru duminica, la ora locala 7:00, a anuntat secretariatul sau.
Potrivit Reuters, Hezbollah nu a comentat imediat atacurile, care au loc pe fondul asteptarilor sporite privind o escaladare intre cele doua parti, dupa ce luna trecuta un atac cu rachete asupra Inaltimilor Golan ocupate de Israel a ucis 12 tineri, iar armata israeliana a asasinat un comandant senior al Hezbollah, in Beirut, drept raspuns.
„In viitorul apropiat, Hezbollah va lansa rachete catre teritoriul statului Israel”, a declarat armata israeliana, care a precizat ca in scurt timp vor fi emise noi instructiuni de protectie civila pentru populatie. Aceasta a avertizat civilii din sudul Libanului sa stea departe de zonele in care opereaza Hezbollah.
In nordul Israelului, suna sirenele de alerta antiaeriana, potrivit The Times of Israel.
Imagini postate pe retelele sociale arata lansarea a numeroase rachete interceptoare, din cadrul scutului antiracheta Iron Dome, pentru a contracara atacul din Liban.
עשרות מטוסים של חיל האוויר תוקפים מטרות באזורים שונים בדרום לבנון. מערכות ההגנה האווירות, ספינות חיל הים ומטוסי חיל האוויר נמצאים במשימת הגנת שמי המדינה, מזהים ומיירטים איומים, ותוקפים בכל מקום בלבנון בו נדרש על מנת להסיר איומים ולפגוע בחיזבאללה pic.twitter.com/g9Y0dZbt1p
— דובר צה״ל דניאל הגרי – Daniel Hagari (@IDFSpokesperson) August 25, 2024