Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a propus, in sedinta de joi, prelungirea starii de alerta pe intreg teritoriul Romaniei cu inca 30 de zile, incepand din 14 decembrie. Masurile raman aceleasi, cu exceptia inchiderii pietelor. Pietele vor ramane deschise.
Anexa 1 la Hotararea CNSU, care va fi supusa aprobarii in sedinta de Guvern de vineri, se refera la masuri de prevenire si control al infectiilor propuse a se aplica pe durata starii de alerta.
Documentul integral:
„Anexa nr. 1 la HCNSU nr. 58
MASURI DE PREVENIRE SI CONTROL AL INFECTIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STARII DE ALERTA
1. Se mentine coordonarea operationala a serviciilor de ambulanta si a serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta de catre inspectoratele judetene/Bucuresti-Ilfov pentru situatii de urgenta, precum si a politiei locale de catre Directia generala de politie a Municipiului Bucuresti/inspectoratele judetene de politie.
2. Se mentine obligativitatea asigurarii continuitatii activitatii centrelor rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile si stabilirii programului de lucru al angajatilor cu avizul directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
3. Se mentine obligatia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidential de a-si organiza programul in functie de contextul epidemiologic existent la nivel local si cu respectarea normelor in vigoare privind legislatia in domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizata si desfasurata cu respectarea normelor de prevenire a raspandirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritatile competente.
4. Se mentine obligatia desfasurarii in regim permanent a activitatii tuturor centrelor operative pentru situatii de urgenta cu activitate temporara, precum si a Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei si a centrelor judetene/al municipiului Bucuresti de coordonare si conducere a interventiei.
5. Se considera necesara mentinerea obligativitatii purtarii mastii de protectie in spatiile publice, la locul de munca, in spatiile comerciale, precum si in mijloacele de transport in comun, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
6. Se mentine posibilitatea izolarii si carantinarii in conditiile art. 7, 8 si 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic.
7. Se propune mentinerea testarii saptamanale, prin grija directiilor de sanatate publica, a personalului de ingrijire si asistenta, a personalului de specialitate si auxiliar care isi desfasoara activitatea in centrele rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile.
8. Se considera necesara mentinerea interdictiilor privind organizarea si desfasurarea de mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri in spatii deschise, precum si a intrunirilor de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, sportive sau de divertisment in spatii inchise, cu exceptia celor organizate si desfasurate potrivit punctelor 09-25.
9. Se propune mentinerea interdictiei desfasurarii de reuniuni cu prilejul unor sarbatori, aniversari, petreceri in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private.
10. Activitatile de pregatire fizica in cadrul structurilor si bazelor sportive, constand in cantonamente, antrenamente si competitii sportive organizate pe teritoriul Romaniei pot fi desfasurate numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si ministrului sanatatii.
11. Competitiile sportive se pot desfasura pe teritoriul Romaniei fara spectatori, numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sanatatii.
12. In conditiile pct. 10, se permite desfasurarea de catre sportivii profesionisti, legitimati si/sau de performanta a activitatilor de pregatire fizica in bazine acoperite sau aflate in aer liber, iar activitatile de pregatire fizica in spatii inchise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distantare intre participanti, astfel incat sa se asigure minimum 7 mp/persoana.
13. Activitatile institutiilor muzeale, a bibliotecilor, librariilor, cinematografelor, studiourilor de productie de film si audiovizual, a institutiilor de spectacole si/sau concerte, scolilor populare, de arta si de meserii, precum si evenimentele culturale in aer liber se desfasoara numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii si al ministrului sanatatii.
14. In conditiile pct. 13 organizarea si desfasurarea activitatii cinematografelor, institutiilor de spectacole si/sau concerte este permisa, cu participarea publicului pana la 50% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judete/localitati este mai mica sau egala cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului pana la 30% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori si este interzisa la depasirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
15. In conditiile pct. 13 organizarea si desfasurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul judetelor/localitatilor unde incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor este mai mica sau egala cu 1,5/1.000 de locuitori, numai daca ocupantii unui autovehicul sunt membrii aceleiasi familii sau reprezinta grupuri de pana la 3 persoane, iar organizarea si desfasurarea in aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice si private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanta de minimum 2 metri unul fata de celalalt, precum si cu purtarea mastii de protectie. Activitatile sunt interzise la nivelul judetelor/localitatilor unde incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor si rugaciunilor colective, se desfasoara in interiorul si/sau in afara lacasurilor de cult cu respectarea regulilor de protectie sanitara, stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
17. In conditiile pct. 16, pentru prevenirea raspandirii infectiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni si/sau pelerinaje religioase este permisa numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau resedinta in localitatea unde se desfasoara respectiva activitate, fiind interzisa participarea persoanelor care nu au domiciliul sau resedinta in localitatile in care se desfasoara aceste activitati.
18. Se propune mentinerea interdictiei activitatilor recreative si sportive desfasurate in aer liber, cu exceptia celor care se desfasoara cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc impreuna, stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii, dupa caz, cu ministrul tineretului si sportului, ministrul mediului, apelor si padurilor sau ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale.
19. Este permisa desfasurarea activitatilor de prevenire si combatere a pestei porcine africane prin vanatori colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
20. Se propune mentinerea interdictiei organizarii de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc.) in spatii inchise cum ar fi, fara a se limita la acestea, saloane, camine culturale, restaurante, baruri, cafenele, sali/corturi de evenimente.
21. Se propune mentinerea interdictiei organizarii de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc.) in spatii deschise cum ar fi, fara a se limita la acestea, saloane, camine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, sali/corturi de evenimente.
22. Se propune mentinerea organizarii de cursuri de instruire si workshop-uri pentru adulti, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finantate din fonduri europene, cu participarea unui numar de maximum 25 de persoane in interior si de maximum 50 de persoane in exterior si cu respectarea normelor de sanatate publica stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
23. Se propune mentinerea organizarii activitatilor specifice institutiilor cu atributii in domeniul apararii nationale, ordinii si sigurantei publice, in aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.
24. Se propune mentinerea organizarii si desfasurarii activitatilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice si oficiilor consulare acreditate in Romania, in aer liber, astfel incat sa fie asigurata o suprafata de minimum 4 mp pentru fiecare persoana participanta si respectarea regulilor de protectie sanitara.
25. Organizarea de mitinguri si demonstratii cu un numar de participanti de maximum 100 de persoane si cu respectarea urmatoarelor masuri:
a) purtarea mastii de protectie, astfel incat sa acopere nasul si gura, de catre toti participantii;
b) dezinfectarea obligatorie a mainilor, pentru toate persoanele care sosesc in spatiul in care se desfasoara mitingul;
c) mentinerea distantei fizice de minimum 1 metru intre participanti si asigurarea unei suprafete de minimum 4 mp/persoana acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mainilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfasurarii mitingului sau a demonstratiei;
e) aplicarea regulilor de igiena colectiva si individuala pentru prevenirea contaminarii si limitarea raspandirii virusului SARS-CoV-2;
26. Se propune mentinerea interdictiei de circulatie in interiorul localitatilor pentru persoanele aflate in grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu apartin aceleiasi familii, precum si formarea unor asemenea grupuri.
27. Se propune mentinerea interdictiei de circulatie in toate localitatile, pentru toate persoanele, in afara locuintei/gospodariei in intervalul orar 2300-0500, cu urmatoarele exceptii motivate de:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;
c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/ insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori deces al unui membru de familie.
28. La verificarea motivului deplasarii in interes profesional, prevazut la pct. 27 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere.
29. La verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 27 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
30. Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 28 si 29, trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.
31. Se propune mentinerea interdictiei intrarii pe teritoriul Romaniei, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetatenilor straini si apatrizilor, cu urmatoarele exceptii:
a) membri de familie ai cetatenilor romani;
b) membri de familie ai cetatenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, cu rezidenta in Romania;
c) persoane care poseda o viza de lunga sedere, un permis de sedere sau un document echivalent permisului de sedere eliberat de autoritati ori un document echivalent acestora emis de autoritatile altor state, potrivit legislatiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplaseaza in interes profesional, dovedit prin viza, permis de sedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetatori in domeniul medical, cadre medicale pentru ingrijire geriatrica, transportatorii si alte categorii de personal implicat in transportul de bunuri care asigura astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si al organizatiilor internationale, precum si membrii familiilor acestora care ii insotesc in misiuni permanente pe teritoriul Romaniei, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane in tranzit, inclusiv cei repatriati ca urmare a acordarii protectiei consulare;
g) pasageri care calatoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protectie internationala sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor si mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protectie internationala prezentate intr-unul dintre statele membre de catre un resortisant al unei tari terte sau de catre un apatrid, precum si persoane returnate in baza acordurilor de readmisie;
i) strainii si apatrizii care calatoresc in scop de studii;
j) strainii si apatrizii, lucratori inalt calificati, daca angajarea acestora este necesara din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amanata sau desfasurata in strainatate;
k) strainii si apatrizii, lucratori transfrontalieri, lucratori sezonieri, personal navigant maritim si fluvial;
l) membrii delegatiilor sportive internationale care participa la competitii sportive organizate pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a productiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic si artistic care participa la evenimentele culturale care se deruleaza pe teritoriul Romaniei, in baza unor relatii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
32. In absenta unor reglementari contrare la nivel national, masura stabilita la pct. 31 nu se mai aplica cetatenilor straini si apatrizilor originari din sau rezidenti in state terte dinspre care, la nivel european, este stabilita ridicarea restrictiilor temporare asupra calatoriilor neesentiale catre Uniunea Europeana.
33. Se poate institui carantina zonala in conditiile art. 7 si 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic si biologic.
34. Se propune mentinerea competentei de adoptare a masurii suspendarii zborurilor efectuate de operatorii economici din aviatie spre si dinspre tari care nu fac obiectul exceptiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul National de Sanatate Publica si aprobate de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, prin hotarare a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta.
35. Sunt exceptate de la prevederile pct. 34 urmatoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfa si/sau corespondenta;
c) umanitare sau care asigura servicii medicale de urgenta;
d) pentru cautare-salvare sau de interventie in situatii de urgenta, la solicitarea unei autoritati publice din Romania;
e) avand drept scop transportul echipelor de interventie tehnica, la solicitarea operatorilor economici stabiliti in Romania;
f) aterizari tehnice necomerciale;
g) de pozitionare a aeronavelor, fara incarcatura comerciala tip ferry;
h) tehnice in scopul efectuarii unor lucrari la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucratorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetateni straini, din Romania catre alte state, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane si al autoritatii competente din statul de destinatie;
j) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state catre Romania pentru repatrierea cetatenilor romani, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane, in baza acordului Ministerului Afacerilor Interne si al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucratorilor din sectorul transporturilor prevazuti in anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) in temeiul Orientarilor privind masurile de gestionare a frontierelor in vederea protejarii sanatatii si a asigurarii disponibilitatii marfurilor si serviciilor esentiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din Romania catre alte state si din alte state catre Romania, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane si al autoritatii competente din statul de destinatie.
36. Se propune mentinerea interdictiei efectuarii transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum si suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementarilor in vigoare, in scopul participarii la procesiunile si/sau pelerinajele religioase catre locurile unde se desfasoara aceste activitati.
37. Se propune mentinerea inchiderii temporare, totale sau partiale, a urmatoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
40.1 la frontiera romano-ungara: Carei, judetul Satu Mare.
40.2 la frontiera romano-bulgara:
a) Lipnita, judetul Constanta;
b) Dobromir, judetul Constanta;
c) Bechet, judetul Dolj (cu exceptia traficului de marfa).
40.3 la frontiera romano-ucraineana: Isaccea, judetul Tulcea (cu exceptia traficului de marfa).
40.4 la frontiera Romaniei cu Republica Moldova: Radauti-Prut, judetul Botosani;
40.5 la frontiera romano-sarba:
a) Moldova Noua, judetul Caras-Severin;
b) Valcani, judetul Timis;
c) Stamora-Moravita, judetul Timis – feroviar (cu exceptia traficului de marfa);
d) Lunga, judetul Timis;
e) Foeni, judetul Timis.
38. Se propune mentinerea programului cu publicul a operatorilor economici care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, in interiorul cladirilor, fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului si doar in intervalul orar 0600-2300, in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depasi 30% din capacitatea maxima a spatiului si in intervalul orar 0600-2300, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori si este interzisa la depasirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
39. Se propune mentinerea desfasurarii activitatii restaurantelor si a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unitati de cazare, fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului si doar in intervalul orar 0600-2300, in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depasi 30% din capacitatea maxima a spatiului si doar in intervalul orar 0600-2300 daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori si doar pentru persoanele cazate in cadrul acestor unitati in judetele/localitatile unde este depasita incidenta de 3/1.000 de locuitori in ultimele 14 zile.
40. Masurile prevazute la pct. 38 si 39 se aplica si operatorilor economici care desfasoara activitati in spatiile publice care au un acoperis, plafon sau tavan si care sunt delimitate de cel putin 2 pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
41. In situatia in care activitatea operatorilor economici prevazuti la pct. 38 si 39 este restrictionata sau inchisa, se permite prepararea hranei si comercializarea produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice care nu se consuma in spatiile respective.
42. Operatorii economici prevazuti la pct. 38 si 39 vor respecta obligatiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii si al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri.
43. Prepararea, comercializarea si consumul produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice sunt permise in spatiile special destinate dispuse in exteriorul cladirilor, in aer liber, cu exceptia celor prevazute la pct. 40, cu asigurarea unei distante de minimum 2 m intre mese si participarea a maximum 6 persoane la o masa, daca sunt din familii diferite, si cu respectarea masurilor de protectie sanitara stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii, ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
44. Se propune mentinerea interdictiei de desfasurare a activitatii in baruri, cluburi si discoteci.
45. Se propune ca operatorii economici care desfasoara activitati de comert/prestari de servicii in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private, sa isi organizeze si sa desfasoare activitatea in intervalul orar 05,00-21,00.
46. Prin exceptie de la prevederile pct. 45, in intervalul orar 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
47. Prin exceptie de la prevederile pct. 45, in intervalul orar 21,00-05,00, unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum si operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizeaza autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto si cei din domeniul transportului rutier de marfuri care utilizeaza autovehicule cu masa maxima autorizata de peste 2,4 tone, isi pot desfasura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.
48. In interiorul centrelor comerciale in care isi desfasoara activitatea mai multi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joaca, a salilor de jocuri, precum si a activitatii barurilor, cluburilor si discotecilor.
49. Se propune ca transportul aerian sa se desfasoare in continuare cu respectarea masurilor si restrictiilor referitoare la igiena si dezinfectia spatiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport si aeronavelor, procedurile si protocoalele din interiorul aeroporturilor si aeronavelor, regulilor de conduita pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni si pentru pasageri, precum si privitor la informarea personalului si pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor si personalului ce activeaza in domeniul transportului aerian, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
50. Se propune ca transportul feroviar sa se desfasoare in continuare cu respectarea masurilor si restrictiilor referitoare la igiena si dezinfectia spatiilor comune din gari, halte, statii sau puncte de oprire, a echipamentelor si garniturilor de tren, procedurile si protocoalele din interiorul garilor, haltelor, statiilor sau punctelor de oprire, dar si in interiorul vagoanelor si garniturilor de tren, gradul si modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduita pentru personalul operatorilor si pentru pasageri, precum si privitor la informarea personalului si pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor si personalului ce activeaza in domeniul transportului feroviar, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
51. Se propune ca transportul rutier sa se desfasoare in continuare cu respectarea masurilor si restrictiilor referitoare la igiena si dezinfectia mijloacelor de transport persoane, procedurile si protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul si modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduita pentru personalul operatorilor si pentru pasageri, precum si privitor la informarea personalului si pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor si personalului ce activeaza in domeniul transportului rutier, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
52. Se propune ca transportul naval sa se desfasoare in continuare cu respectarea masurilor si restrictiilor referitoare la igiena si dezinfectia navelor de transport persoane, procedurile si protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul si modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduita pentru personalul operatorilor si pentru pasageri, precum si privitor la informarea personalului si pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor si personalului ce activeaza in domeniul transportului naval, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
53. Se propune ca transportul intern si international de marfuri si persoane sa se desfasoare in continuare, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
54. Se mentine suspendarea activitatii operatorilor economici desfasurata in spatii inchise in urmatoarele domenii: activitati in piscine, locuri de joaca si sali de jocuri.
55. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc este permisa fara a depasi 50% din capacitatea maxima a spatiului in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depasi 30% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori si este interzisa la depasirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
56. Se propune mentinerea obligatiei pentru institutiile si autoritatile publice, operatorii economici si profesionistilor de a organiza activitatea, astfel incat sa asigure, la intrarea in sediu, in mod obligatoriu, triajul epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor, atat pentru personalul propriu, cat si pentru vizitatori, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului afacerilor interne.
57. Se mentine obligatia ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice si unitatilor sanitare non-COVID, sa se desfasoare numai in conditiile stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
58. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfasoara activitati de jocuri de noroc, ingrijire personala, primire turistica cu functiuni de cazare, precum si activitati de lucru in birouri cu spatii comune in sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri si al ministrului sanatatii, in baza caruia isi pot desfasura activitatea.
59. Operatorii economici care desfasoara activitati de jocuri de noroc au obligatia sa respecte orarul de lucru cu publicul si restrictiile stabilite prin hotarare a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, la propunerea Grupului de suport tehnico-stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei sau a comitetului judetean/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta. Masurile se stabilesc pentru unitatile administrativ-teritoriale in care se constata o raspandire comunitara intensa a virusului si/sau un numar in crestere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
60. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfasoara activitati de administrare a strandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau salilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sanatatii.
61. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfasoara activitati de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
62. Se mentine obligatia ca activitatea in crese si after-school-uri sa se desfasoare numai cu respectarea conditiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii, al ministrului muncii si protectiei sociale si al ministrului sanatatii.
63. Se mentine permiterea in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant a activitatilor didactice si alte activitati specifice precum si organizarea si desfasurarea examenelor pentru elevi/studenti, cadre didactice, in conditiile respectarii masurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii si al ministrului sanatatii.
64. Se propune ca la aparitia a 3 cazuri de imbolnavire cu SARS-CoV-2 intr-un interval de 7 zile consecutive, in spatiile destinate cazarii elevilor sau studentilor sa fie instituita masura inchiderii cladirii pentru o perioada de 14 zile. Pentru elevii/studentii care nu au posibilitatea deplasarii la domiciliu sau o alta locatie se asigura, de catre unitatea de invatamant responsabila, cazarea in conditii de carantina, precum si masurile necesare pentru sprijinirea asigurarii necesitatilor de baza.
65. Se propune mentinerea suspendarii activitatii targurilor, balciurilor si a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piata in unele zone publice.
66. In vederea limitarii raspandirii infectiilor cu SARS-CoV-2, organizarea si desfasurarea activitatii pietelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se realizeaza in conditiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, al Ministrului Sanatatii si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.
67. In vederea limitarii raspandirii infectiilor cu SARS-CoV-2, organizarea si desfasurarea activitatii operatorilor de transport pe cablu care deservesc partiile de schi, se realizeaza in conditiile stabilite prin ordin comun al Ministrului Sanatatii si al Ministrului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri.
68. Se propune mentinerea obligatiei de organizare a programului de lucru in regim de telemunca sau munca la domiciliu pentru toti angajatorii la care specificul activitatii permite aceasta desfasurare a muncii.
69. In vederea evitarii aglomerarii transportului public, in situatia in care nu se poate desfasura activitatea in regim de telemunca sau munca la domiciliu, se propune mentinerea obligatiei de organizare a programului de lucru de catre angajatorii din sistemul privat, autoritatile si institutiile publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si regiile autonome, societatile nationale, companiile nationale si societatile la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, cu un numar mai mare de 50 de salariati, astfel incat personalul sa fie impartit in grupe care sa inceapa, respectiv sa termine activitatea la o diferenta de cel putin o ora.
70. Constatarea incadrarii in limitele de incidenta cumulata a cazurilor pe ultimele 14 zile in vederea punerii in aplicare a masurilor stabilite in prezenta hotarare se realizeaza in maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotarare a comitetului judetean/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta pe baza analizelor prezentate de directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, iar masurile se aplica pentru o perioada de 14 zile, urmand a fi reevaluate la finalul acesteia.
71. Directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, calculeaza zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenta, incidenta cumulata a cazurilor pentru ultimele 14 zile si prezinta comitetului judetean/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta, analiza rezultata in cel mult 24 de ore de la data constatarii atingerii limitelor stabilite in prezenta hotarare.
72. Calculul zilnic prevazut la pct. 70 se realizeaza prin raportare la cifra reprezentand suma persoanelor cu domiciliul sau resedinta in localitatea de referinta, comunicata comitetului judetean/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judetene, in prima zi lucratoare a saptamanii, la ora 1600. Cifra comunicata de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judetene este utilizata ca referinta pentru intreaga perioada de timp pana la furnizarea unui nou set de date actualizate.
73. La stabilirea incidentei la 1.000 de locuitori in ultimele 14 zile nu se iau in considerare focarele din centrele rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrele rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv caminele, internatele si din spitale”.
Hotararea CNSU este semnata de presedintele Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, prim-ministrul interimar Nicolae Ciuca.
Tanarul de 18 ani care si-a injunghiat mortal un prieten alaturi de care se afla…
Generalul Catalin Ranco Pitu, fost procuror-sef al Sectiei Parchetelor Militare si unul dintre cei mai…
Mii de cetateni slovaci au iesit aseara pe strazile tarii pentru a protesta impotriva guvernului…
Ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, i-a indemnat pe liderii occidentali sa se abtina de…
Politistii din Suceava atrag atentia asupra unei noi metode de inselaciune, dupa ce un sofer…
Ucraina va aplica de luni "masuri de restrictie" in consumul de electricitate pe tot teritoriul…