Fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy a fost eliberat miercuri dupa 26 de ore de arest in cadrul anchetei privind finantarea de catre Libia a campaniei sale electorale din 2007, informeaza AFP, citata de Agerpres. O sursa judiciara a declarat ca el a fost ulterior inculpat de un judecator de instructie.
„Arestul lui Nicolas Sarkozy a luat sfarsit”, a anuntat una din cele doua surse apropiate de dosar consultate de agentia citata, fara a preciza eventualele evolutii judiciare decise de magistrati.
Audiat in stare de libertate in acelasi dosar, Brice Hortefeux, apropiat al lui Sarkozy si titular al mai multor portofoliu ministru in timpul mandatului prezidential din 2007-2012, a declarat ca nu a existat nicio finantare din Libia sau de oriunde din strainatate pentru campania electorala, afirma avocatul acestuia.
Ancheta magistratilor din domeniul financiar dureaza de aproape cinci ani. In mai 2012, site-ul Mediapart a publicat un document atribuit fostului sef al serviciilor de informatii libian Moussa Koussa, care se referea la o finantare de aproximativ 50 de milioane de euro, in schimbul sprijinului Parisului pentru incetarea izolarii diplomatice a Libiei. Sarkozy a negat toate acuzatiile.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…
Site-ul The Onion, care publica articole satirice, a achizitionat Infowars, platforma media de dreapta condusa…
In Guangzhou, unul dintre cele mai mari orase ale Chinei este inca oficial vara, in…