Statele Unite acuza Rusia ca a folosit un agent chimic, cloropicrina, impotriva fortelor ucrainene, incalcand Conventia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicitatii miercuri.
In plus, Rusia foloseste agenti anti-revolte ca „metoda de razboi in Ucraina, de asemenea incalcand conventia”, a adaugat diplomatia americana in acest text.
„Utilizarea acestor substante chimice nu este un incident izolat si este probabil motivata de dorinta fortelor ruse de a indeparta fortele ucrainene din pozitii fortificate si de a realiza progrese tactice pe campul de lupta”, a scris Departamentul de Stat, citat de Reuters.
Washington a anuntat in paralel miercuri un nou val de sanctiuni vizand companii sau persoane ruse sau straine acuzate ca au participat la efortul de razboi rusesc in invazia Ucrainei. Pe langa companii rusesti din domeniul apararii, precum si entitati chineze, aceste sanctiuni au ca obiect mai multe unitati de cercetare si companii implicate in programele rusesti de arme chimice si biologice.
„Dispretul permanent al Rusiei fata de obligatiile sale in cadrul CIAC se inscrie in aceeasi logica ca si operatiunile de otravire a lui Aleksei Navalnii, precum si ale lui Serghei si Iulia Skripal cu agenti neurotoxici de tip Noviciok”, a continuat Departamentul de Stat.
Aleksei Navalnii, fost opozant al presedintelui rus Vladimir Putin, decedat pe 16 februarie, a fost victima unei otraviri grave pe care a atribuit-o Kremlinului. Fostul agent dublu rus Serghei Skripal si fiica sa Iulia Skripal au fost otraviti in Anglia in 2018. Rusia a declarat ca nu mai detine un arsenal chimic militar, dar tara se confrunta cu presiuni pentru mai multa transparenta cu privire la utilizarea armelor toxice de care este acuzata.
Potrivit Institutelor americane de sanatate (NIH), cloropicrina este o substanta chimica care a fost folosita ca agent de razboi si ca pesticid si, daca este inhalata, prezinta un risc pentru sanatate.
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…