politica

Stelian Ion, despre clasarea dosarului „10 August”: „Stiu ce am de facut. Am inhalat gaze lacrimogene, iar unii dintre prietenii si colegii mei au fost batuți si raniti”

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, are o reactie amara in urma deciziei unei judecatoare de la Tribunalul Bucuresti de a clasa definitiv dosarul „10 August”. „Deși eu însumi am formulat o plângere penală după acele evenimente, nu am să comentez deznodământul de astăzi din dosarul 10 august. Nici nu am să vă împărtășesc emoțiile și sentimentele mele legate de acest subiect”, spune Ion.

„Am fost pe 10 August 2018 în Piața Victoriei alături de familie, prieteni şi colegi. Am văzut ce s-a întâmplat acolo. Am inhalat gaze lacrimogene, iar unii dintre prietenii și colegii mei au fost bătuți și răniți. Doar pentru că au îndrăznit să își strige nemulțumirea față de niște guvernanți iresponsabili, care ne amanetau viitorul copiilor și încercau să ne arunce la marginea lumii civilizate.

Deși eu însumi am formulat o plângere penală după acele evenimente, nu am să comentez deznodământul de astăzi din dosarul 10 august. Nici nu am să vă împărtășesc emoțiile și sentimentele mele legate de acest subiect. Ca cetățean, eu, unul, știu ce am de făcut în această privinţă.

Nu există stat de drept fără o justiţie independentă şi funcţională. Dar anomaliile sistemice trebuie înlăturate. Şi tocmai acesta este unul dintre obiectivele mandatului meu. În ansamblul său, sistemul de justiție are nevoie de o reformă profundă, iar legile după care funcţionează trebuie îmbunătăţite. Sistemul pe care îl așezăm acum le va garanta și copiilor noștri că pot trăi aici, într-o țară civilizată, în care domnește legea, unde furtul este pedepsit ferm, iar munca este premiată. O țară în care își pot exprima opiniile fără să li se pună pumnul în gură și fără să fie gazați sau bătuți.

În acest sens, împreună cu echipa din Ministerul Justiţiei, ne-am apucat de treabă:

• Am spus că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție reprezintă o instituție concepută greșit, pe un fundament eronat și trebuie desființată cât mai repede.
• Avem în lucru 3 noi legi ale justiției pe care mi-am propus să le trimit Parlamentului până la sfârșitul lunii aprilie. Nu am luat lucrurile de la zero, s-a lucrat mult la aceste proiecte înainte să ajung la minister. După revizuirea acestor proiecte în faza de consultare publică am convingerea că variantele pe care le voi propune vor corecta stricăciunile făcute de PSD și vor aduce și suficiente elemente de noutate care să facă justiția să funcționeze mai eficient. Voi solicita negreșit avizul Comisiei de la Veneția și al GRECO cu privire la aceste legi.
• De asemenea, în scurt timp voi propune Parlamentului și un proiect de lege de punere în acord a legislației penale cu deciziile CCR și cu Directivele UE. Specialiștii din minister au lucrat intens și astăzi am făcut prima lectură a propunerilor de modificare. Le voi face publice după ce le voi mai trece printr-un filtru.
• Lucrăm intens și la capitolul digitalizare – strategie și implementare de proiecte. Digitalizarea va ușura inclusiv activitatea în cadrul instanțelor și va scurta termenele de judecată.
• O altă prioritate majoră este recuperarea prejudiciilor. Vreau să redăm Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate suportul logistic și legal pentru a lucra cu eficiență maximă, astfel încât alături de organele judiciare și ANAF să reușim să creștem substanțial sumele recuperate efectiv.
• In curând se va susține un concurs important pentru ocuparea unor posturi de consilieri în probațiune. Ne dorim ca aceia care au comis infracțiuni să fie reintegrați în societate.
• În paralel cu legile Justiției, lucrăm la o serie de soluţii care să permită existenţa unor procurori specializați în investigarea infracțiunilor de mediu în cadrul unei structuri de parchet care să se ocupe (și) de această categorie de infracțiuni.
• Am reluat selecția pentru EUROJUST, o vom relua pentru funcțiile de procuror european delegat neocupate. Am făcut deja demersurile pentru numirea unui magistrat de legătură în Italia.

În mandatul pe care mi l-am asumat voi face tot ce este omenește posibil pentru a remedia problemele structurale din Justiție, chiar dacă unii se vor opune constant. Avem treabă și știm ce avem de făcut!”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Tribunalul Bucuresti a respins marti solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei impotriva fostilor sefi ai Jandarmeriei in dosarul „10 august”.

Decizia instantei este definitiva.

Practic, prin aceasta decizie, dosarul va fi clasat, iar fostii sefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmariti penal pentru interventia impotriva manifestantilor la mitingul din Piata Victoriei din august 2018.

Cererea DIICOT s-a plimbat mai multe luni intre instante, deoarece judecatorii nu erau lamuriti cine are competenta de a solutiona acest caz.

Pe 4 august 2020, fostul procuror-sef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat partial solutia de clasare a dosarului „10 august” si a dispus redeschiderea urmaririi penale in cazul fostilor sefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucos, maiorul Laurentiu Cazan, colonelul Catalin Sindile si comisarul-sef de politie Mihai Dan Chirica.

Decizia trebuia insa aprobata de un judecator, iar cererea DIICOT a fost trimisa la Curtea de Apel Bucuresti, instanta care hotara pe 10 august 2020 ca nu are competenta materiala de a solutiona cererea procurorilor si a trimis dosarul la Tribunalul Bucuresti.

In ordonanta de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul ca procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzatiile la adresa sefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele stranse de Parchetul Militar in dosarul ”10 august” si nici nu a reaudiat suspectii, victimele si martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arata ca sefii Jandarmeriei nu au vrut sa dea declaratii atunci cand au fost chemati la Parchetul Militar, insa ei trebuiau citati la DIICOT, dupa preluarea dosarului de la procurorii militari.

Totodata, nicio persoana vatamata si niciun martor nu au fost citati la DIICOT, cu exceptia unor oficiali – Carmen Dan, Speranta Cliseru, Aurelian Badulescu si Alin Ionel Mastan.

In plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele stranse de Parchetul Militar si nu au fost solicitate mai multe probe de natura tehnica, in conditiile in care o parte din inregistrarile video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Procurorul Doru Stoica invoca in ordonanta de clasare „credinta sincera” a autoritatilor in aplicarea legii si o complicitate morala a protestatarilor pasnici din Piata Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violente asupra fortelor de ordine, ci chiar s-au amuzat.

Stoica sustinea ca nu toate „victimele colaterale” ale violentelor din Piata Victoriei au fost si „victime inocente”.

El recunostea ca deciziile luate de autoritati in gestionarea protestului din Piata Victoriei nu au fost perfecte, insa, in conditiile in care unii protestatari pasnici ii incurajau pe cei violenti sa exercite acte de agresiune impotriva jandarmilor, singura constanta pentru gestionarea situatiei a fost „mai stricta aplicare a legii”.

„Intr-o dinamica a evenimentelor pe parcursul carora ambivalenta ‘protestatar pasnic – protestatar violent’, respectiv ‘protestatar violent – protestatar pasnic’ s-a succedat cu repeziciune si a cuprins o masa mare de participanti la adunarea publica de protest, singura constanta de natura a permite gestionarea situatiilor cu potential degenerativ la adresa ordinii publice si sigurantei cetateanului a constituit-o mai stricta aplicare a legii. (…) Deciziile luate la fata locului nu sunt perfecte, insa ele vor trebui fundamentate pe o credinta sincera in aplicarea legii”, spunea procurorul DIICOT.

El invoca dispozitii CEDO, in sensul ca utilizarea fortei de catre reprezentantii statului poate fi justificata atunci cand se bazeaza pe „credinta sincera”, chiar daca ulterior se dovedeste ca interventia a fost gresita.

„Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotarat ca ‘utilizarea fortei de catre agenti ai statului poate fi justificata (…) in cazul in care se bazeaza pe credinta sincera, care este perceputa, din motive intemeiate, valabila in acel moment, dar care ulterior se dovedeste a fi gresita. A se considera altfel ar insemna impunerea unei sarcini nerealiste asupra statului si a legii in indeplinirea indatoririlor lor, poate chiar in detrimentul vietii lor si a celorlalti'”, explica procurorul.

El oferea cateva exemple de interventii ale jandarmilor, care ar putea fi catalogate ca fiind „disproportionate”, insa ele beneficiaza de „prezumtia de legalitate”, deoarece in piata nu mai era vorba de un protest pasnic, ci de o confruntare intre doua tabere beligerante.

„Capturile de ecran surprind gestul unui barbat, care, aflat la zona de contact cu fortele de ordine, se foloseste de o sticla pentru a arunca cu lichide in jandarmi. Acestia reactioneaza pe directia protestatarului violent cu substante iritant-lacrimogene. Analizata separat de contextul evenimentelor care au precedat acest moment, actiunea jandarmilor ar putea fi criticata sub aspectul necesitatii, gradualitatii si proportionalitatii. Plasata insa in contextul presiunilor constante si al violentelor exercitate de protestatari diferiti din categoria celor care initial pareau a se manifesta pasnic, dar care deveneau violenti intr-o succesiune a evenimentelor al carei tablou general evoca mai degraba imaginea confruntarii a doua tabere beligerante, decat pe cea a unei adunari publice de protest desfasurata in limitele legii, analiza modului in care fortele de ordine au gestionat punctual fiecare act de raspuns la adresa actiunilor violente/amenintatoare la care au fost supuse, va beneficia de acea prezumtie de legalitate asociata obligatiei de instituire a unor sarcini realiste ce exced dimensiunii filosofice a paradigmei: cum ar fi fost daca…?!”, se mai arata in solutia de clasare.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Actorul Florin Zamfirescu va candida pentru Senatul Romaniei, din partea Aliantei Nationale Crestine. In 2016, el a fost si purtator de cuvant al PRM

Alianta Nationala Crestina (ANC) trimite in cursa doi candidati pentru Senat si sase pentru Camera…

7 minute ago

„Nu suntem Disneyland”: Indignare la Roma din cauza organizarii la Colosseum a unor „batalii cu gladiatori” pentru un numar restrans de turisti ai Airbnb

Colosseumul din Roma a fost martorul unor batalii istorice, cu multimi imbracate in togi care…

14 minute ago

Masurile anuntate de Jandarmerie dupa meciul ratat Romania – Kosovo: „13 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 5.400 de lei”

Jandarmeria a anuntat, sambata dimineata, ce masuri au fost dispuse dupa meciul Romania - Kosovo.…

2 ore ago

„M-am agatat de sport si de Dumnezeu”. Povestea emotionanta a Petrutei Leroy, campioana la 54 de ani

Petruta Leroy, o femeie care a trecut prin suferinte inimaginabile, este astazi o campioana in…

O oră ago

Targul de Craciun din Brasov se va deschide in 29 noiembrie. Bradul din Piata Sfatului, cel mai inalt din Romania

Si in Brasov sunt in desfasurare pregatirile pentru sarbatorile de iarna, acolo unde si in…

O oră ago