PSD se zbate sa il schimbe pe Valeriu Zgonea din fruntea Camerei Deputatilor. Stenograme ale discutiilor infierbantate din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor arata cat de mari sunt acum tensiunile dintre Zgonea si fostii sai colegi din PSD.
In prima sedinta a conducerii Camerei Deputatilor, deputatul PSD Marian Neacsu, secretarul general al PSD, a convocat o sedinta a Biroului Permanent pentru a solicita revocarea lui Valeriu Zgonea din functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Iata cum au decurs discutiile:
Domnul Marian Neacsu:
Eu cred ca scopul – si stiu cum au fost aprobate normele si este corect – dar cred ca scopul principial, dincolo de faptul ca este normal ca in fiecare moment sa stim unde este fiecare document, a fost ca sa se inchida intr-un anumit termen depunerea documentelor pentru sedinta de Birou permanent de luni si respectiv de miercuri, cum era atunci, vineri si respectiv luni, din considerentele practice, cred eu, pentru a se putea intocmi o ordine de zi la care toata lumea sa aiba acces si sa poata fi consultata. Banuiesc ca acesta a fost scopul principal, eu cel putin asa imi aduc aminte si pentru asta am votat acest lucru. Cred ca si colegii mei sunt de aceeasi parere.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Am fost de acord cu totii sa avem o procedura legala, astfel incat sa nu fie acuzat nici un angajat al Camerei sau un lider de grup parlamentar ca a depus la presedintele Camerei, presedintele Camerei nu a scris pe ea si dumneavoastra ati facut – dumneavoastra erati lider atunci cand ati facut – si am facut aceasta procedura pe care eu o urmez cu strictete, ca sa nu existe nici o problema. Cand am introdus ultima data achizitiile publice, stiti foarte bine, aceeasi procedura a fost, unanimitate intre liderii grupurilor parlamentare si am introdus-o pe ordinea de zi.
Si aici fac acelasi lucru. Daca exista unanimitate intre liderii grupurilor parlamentare, documentul a fost inregistrat dupa ora 15.00, tocmai ca dumneavoastra, eu sa pot sa-mi dau avizul pe ordinea de zi, cum scria, acea ordine de zi sa fie dezbatuta de catre Comitetul liderilor, cum este procedura parlamentara scrisa in regulament, si proiectul ordinii de zi sa fie trimis Biroului permanent. Nimic in plus.
Deci, daca un lider de grup si ceilalti lideri care sunt prezenti astazi aici isi dau acordul in unanimitate sa fie introdus pe ordinea de zi, atunci n-avem nici o problema, totul este perfect legal. In ambele cazuri, eu am respectat ceea ce dumneavoastra ati hotarat, nu pot sa ma abat de la acea decizie a Biroului permanent luata in unanimitate si nici un angajat al Camerei nu poate. Documentul respectiv nu a fost inregistrat la mine, ci la domnul secretar general. Domnul secretar general l-a trimis la mine, eu mi-am pus apostila pentru Biroul permanent al Camerei Deputatilor, vedeti ca este semnatura. Dar fiind dupa ora 15.00, nu mi-am permis de capul meu sa-l iau fara acordul liderilor grupurilor parlamentare, ca sa nu fiu acuzat.
Domnul Marian Neacsu:
Asta am inteles, domnule presedinte si este perfect corect. Ce mi se pare, daca vreti, putin imoral, este faptul ca aceasta explicatie era normal sa ne-o ofere cineva de la Secretariatul general al Camerei si nu dumneavoastra, atata vreme cat hartia respectiva va viza. Mi se parea normal ca sa va abtineti de la a face dumneavoastra comentariile si mi se parea normal ca ele sa vina din partea Secretariatului general.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Procedand cu documente, domnule chestor, nu exista decat legalitate. Chiar daca ma vizeaza pe mine, eu sunt obligat sa respect legea. Decizia Biroului permanent pentru mine este o decizie interna a angajatilor si a mea, ca presedinte al Camerei Deputatilor, pe care trebuie s-o respect cu strictete. Daca dumneavoastra imi spuneati acum sau liderul grupului parlamentar, exista unanimitate, se introduce pe ordinea de zi si era pe ordinea de zi. Totul este perfect, facut ca la carte.
Va rog.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Am inteles.
Stimati colegi, Grupul parlamentar PSD vine cu aceasta solicitare de introducere pe ordinea de zi, desi, repet, ea a fost depusa inca de ieri, aceasta solicitare de revocare a domnului Valeriu Stefan Zgonea din functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Eu cred ca nu avem motiv sa nu fim de acord cu trecerea pe ordinea de zi, pentru ca eu zic ca este fortata netrecerea pe ordinea de zi, ca sa nu mai spun si faptul ca astazi, pe la 11.30, inca nu aveam ordinea de zi, in conditiile in care in celelalte zile, din cate stiu eu, intotdeauna ordinea de zi a Biroului permanent apare cu 24 de ore inainte. Nu stiu daca este cazul sa pun aceasta intrebare „De ce nu s-a pus pe ordinea de zi?”. Dar eu solicit colegii mei, liderii, daca sunt de acord cu trecerea pe ordinea de zi.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Domnule Paslaru!
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Lasati-ma, vorbesc cu liderii. Vorbesc cu colegii mei.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Daca o puneam pe ordinea de zi, ca s-o trimit la dumneavoastra ca sa va intalniti, inseamna ca documentul pe care dumneavoastra l-ati pus ieri la ora 16.00…
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Nu, nu. La ora 15.00 a fost depus.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Nu puteati sa-l depuneti inainte. Deja ati facut o ilegalitate.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Din pacate, dumneavoastra nu ati fost prezent la sedinta de grup. Dupa ce s-a intamplat in grup si dupa acordul grupului, am depus aceasta hartie.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Domnule Paslaru, imi cer scuze ca va spun.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Dar eu vorbesc cu colegii, cu liderii de grup.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Eu va invat ca un bun prieten.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Nu este nevoie sa ma invatati, lasati ca le stiu eu.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Inainte de ora 15.00, Biroul permanent si Comitetul liderilor nu au hotarat o sedinta de grup parlamentar in care dumneavoastra sa puteti sa discutati ceva.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Sedinta de grup parlamentar o hotaraste grupul parlamentar, nu Comitetul liderilor.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Dar dumneavoastra nu puteti sa fiti si la sedinta pana la ora 14,45 si la sedinta de grup.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Va spun eu ca am fost si la sedinta de grup si am si depus hartia cand trebuia.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Am inteles.
Domnul Florin-Costin Paslaru:
Eu va solicit, dragi colegi, sa fiti de acord cu introducerea pe ordinea de zi a acestei solicitari a Grupului parlamentar al PSD.
Nu sunt obiectii, domnule presedinte.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolaescu:
Cred ca incepem sa ne batem joc de Camera Deputatilor si de Regulament si de proceduri, lucru pe care eu il resping si cu care nu sunt de acord si cu care nu am fost niciodata, si stiti foarte bine ca am insistat cat am putut de mult sa introducem reguli.
Avem reguli si le respectam, ne respectam pe noi in primul rand si respectam si institutia.
Comitetul liderilor trebuie sa se intruneasca inainte de sedinta Biroului permanent, ca sa ia decizii.
Cred ca, daca domnul Paslaru avea o asemenea problema, inainte de intalnirea Biroului permanent ne propunea sa ne intalnim – liderii – si ne spunea ce are ca scop pentru acea intalnire.
In acest moment eu nu cred ca in timpul sedintei de Birou permanent liderii se intrunesc, hotarasc ei asa, peste noapte.
Nu imi plac si nu cred ca sunt corecte asemenea atitudini.
Deci eu, in consecinta, consider ca nu este o sedinta a Comitetului liderilor si nu avem ce discuta.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Va multumesc foarte mult.
Va rog.
Domnul Ion Raducanu:
Domnule presedinte, mie mi s-au mai dat lectii aici, in Biroul permanent, despre cum trebuie respectat Regulamentul, si eu sunt silitor, sunt disciplinat, am invatat, deci eu sustin sa se respecte Regulamentul absolut la litera, la virgula, asa ca nu sunt de acord.
Domnul Marian Neacsu:
Am o solicitare de facut: din norma aceea, daca puteti sa mi-o cititi si mie, cu cata vreme inainte se publica ordinea de zi, va rog mult? Ca sa fim foarte rigurosi, asa cum ne place unora sa spunem.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Cu doua ore.
Domnul Marian Neacsu:
Cu doua ore. Atunci, poate cineva sa imi precizeze la ce ora a fost ridicata astazi pe site ordinea de zi?
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Eu am primit mapa dumneavoastra la ora 11,30.
Domnul Marian Neacsu:
Si suntem rigurosi asa?
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Eu de aceea v-am cerut sa fie doua ore, dar dumneavoastra la inceputul sedintei ati spus ca vreti ora 12,30.
V-am rugat sa fie ora 13,00 pentru ca sa aiba toata lumea acces la documente, ca sa fim rigurosi.
Domnul Marian Neacsu:
Nu. Dumneavoastra ne-ati rugat, si am stabilit cu totii ca sa depunem pana la ora 15,00 a zilei anterioare ca sa fie vreme pentru a putea sa luam act.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Nu eu, domnule Neacsu. Dumneavoastra singur ati facut acel articol. Eu nici nu am intervenit la el, in urma scandalului in Comitetul liderilor. Noi am aprobat in Biroul permanent.
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolaescu:
Degenereaza discutiile, din pacate, ca urmare a conflictului dintre presedinte si Grupul PSD. Deci, degenereaza discutiile, ceea ce nu este normal.
Domnul Valeriu Stefan Zgonea:
Imi cer scuze. Eu i-am reamintit colegului meu din Parlamentul Romaniei draftul facut de domnia sa si ideea pe care domnia sa a avut-o pentru ca sa nu mai avem aceste scandaluri. De fapt, sunt stenogramele Biroului permanent.
Haideti sa inchidem si sa trecem mai departe, va rog mult.
De acord? Va multumesc foarte mult.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Potrivit publicatiei britanice The Economist, sprijinul pentru presedintele Volodimir Zelenski este in scadere, iar in…
Rusia sufera aproape 2.000 de pierderi pe zi incercand sa recucereasca regiunea Kursk si sa…
Ninsorile abundente din mai multe judete din Moldova au determinat interventii sustinute ale drumarilor pentru…
Pentru a sustine capacitatea de productie de munitie, SUA reiau productiv interna de trinitrotoluen (TNT),…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ca il va nominaliza pe Pete Hegseth,…
Ambasadorul Romaniei in Statele Unite, Andrei Muraru, a declarat recent ca Romania a cerut administratiei…