externe

Steven Seagal, delir la Russia 1 TV: „Schwarzenegger nu are dreptate, NATO sa plece si Ucraina sa fie un stat neutru/ Eu sunt rus, Rusia este casa mea”

Actorul Steven Seagal a aparut in principala emisiune a postului cel mai urmarit din Rusia,  Rossiya 1, unde a recitat toate temele de propaganda ale Kremlinului. El a sustinut chiar ca a vazut cu ochii lui „sute si sute de nazisti” in Ucraina care i-au spus ca „le place sa ucida oameni”.

Emisiunea a fost moderata de Vladimir Soloviev, propagandistul sef al Kremlinului si un apropiat al lui Vladimir Putin.

„Am studiat acest razboi de aproape, asemenea fake news nu am vazut in toata viata mea. 98% din stirile despre Ucraina provin de la oameni care nu au fost niciodata acolo. Acestia – inclusiv autoritatile oficiale – obtin informatii de la ferme de troli, nici macar nu stiu care sunt sursele.

Este o nebunie, i-am si spus zilele trecute ministrului de Externe (Serghei Lavrov). Stirile false sunt mai periculoase decat rachetele nucleare. Ce vreau sa spun, daca stirile false sunt proliferate intr-o tara pana la punctul in care oamenii nu mai stiu care este adevarul, atunci mintile si inimile lor pot fi directionate spre un razboi major”, a sustinut Seagal.

Intrebat despre cei peste 50 de prizonieri ucraineni ucisi intr-o inchisoare din regiunea controlata de Rusia, Seagal a sustinut si el ca vinovata este Ucraina.

„Am vazut cu ochii mei ca la Olevnika a fost un atac cu rachete HIMARS, au incinerat intreaga zona. Va spun un miliard la suta ca nu a fost o bomba amplasata acolo, care a explodat, ci ceva care a venit din exterior”, a pretins Seagal.

„Dupa parerea mea sunt sute de mii de nazisti in Ucraina, fideli idealurilor lui Stepan Bandera, si multi dintre acestia vor sa lupte”, a mai spus Seagal.

Intrebat daca nu se teme ca va fi „masacrat” de presa din SUA si Europa, Seagal a raspuns: „Dupa cum am mai spus, eu sunt un diplomat, un bun diplomat. Am o pozitie neutra, nu vreau sa iau partea nimanui”.

Intrebat ce parere are despre faptul ca Arnold Schwarzenegger a luat apararea Ucrainei, Seagal s-a enervat:  „Cand Arnie a spus ca nu sunt nazisti, eu am facut interviuri si am vazut sute si sute de nazisti si ei mi-au spus ‘da, vrem sa luptam’ si ‘ne place sa ucidem oameni’. Stepan Bandera este foarte influent in multe zone din Ucraina. Nazistii nu au plecat din Ucraina dupa Al Doilea Razboi Mondial. Stiti ceva, daca ei vor sa fie nazisti, sa fie nazisti, nu ne intereseaza. Dar noi chiar vrem ca NATO sa plece si Ucraina sa fie un stat neutru”.

„Sunt rus, Rusia este casa mea”, a incheiat Steven Seagal.

Steven Seagal Are cetatenie rusa si sarba. In 2014, actorul a sustinut anexarea Crimeei de catre Rusia.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Sondaj catastrofal pentru Ciolacu, 89% dintre romani isi doresc un presedinte „educat”. Educatia, prima calitate la care se uita alegatorii romani

Un sondaj realizat de CURS in perioada 30 octombrie-5 noiembrie arata ca romanii pun educatia…

6 ore ago

Trei persoane acuzate in legatura cu moartea lui Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction in Argentina

Trei persoane au fost acuzate in legatura cu moartea cantaretului Liam Payne in Argentina pentru…

7 ore ago

Hezbollah cere SUA sa „actioneze”: „Vrem sa vedem actiune, vrem sa vedem decizii luate”

Hezbollah saluta orice efort de a opri razboiul din Liban, dar nu isi pune prea…

7 ore ago

Franta si Israelul sunt in conflict dupa ce oficiali francezi au fost arestati pentru scurt timp la Ierusalim

Franta a acuzat, joi, Israelul, ca a afectat relatiile bilaterale, dupa ce fortele de securitate…

7 ore ago

Primul mesaj al lui Putin dupa victoria lui Trump: „As dori sa profit de aceasta ocazie pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca presedinte”

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat joi ca este "gata sa reia contactul" cu Donald…

5 ore ago