Streinu Cercel: „Din acest moment orice este posibil”. Ce ii asteapta pe cei infectati la „Matei Bals”
Adrian Streinu Cercel, managerul institutului Matei Bals, a anuntat joi dimineata ca „din acest moment, orice este posibil” in legatura cu extinderea coronavirusului in Romania. Acesta a aratat cum sunt pregatite camerele pentru primii bolnavi.
„Este vorba de doua camere special amenajate care beneficiaza de dusuri chimice si care contin cate un pat in momentul de fata si pot fi extinse la doua paturi si o zona de laborator unde se lucreaza probele acestor pacienti.
Sistemul e nu intra nimic, nu iese nimic. Tratamentul este patogenic, si respectiv simptomatic daca apar simptome. Daca persoana e asimptomatica s-ar putea sa nu fie nevoie de niciun fel de tratament special.
Patogenic e un tratament in care folosim medicamente care se interpun pe modalitatile de aparitie a unor posibile determinari sistemice.
80% dintre persoanele care dezvolta infectii virale in general si cu acest virus sunt persoane asimptomatice. In aceasta perioada, virusul se multiplica si poate fi prezent in teste. E motivul pentru care facem aceste teste”, a declarat Streinu Cercel la Digi24.
Intrebat daca este posibil sa mai avem si un al doilea caz, Streinu Cercel a raspuns: „Din acest moment orice este posibil”.
Barbatul din Gorj, depistat pozitiv cu virusul COVID-19, a ajuns la Institutul „Matei Bals” din Bucuresti.
Potrivit unei informari oficiale, transportul s-a desfasurat in conditii normale pentru astfel de situatii si nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane.
„Barbatul care a contractat virusul a fost transportat cu o autospeciala SMURD de la ISU Dolj, dotata corespunzator si avand conditii de izolare totala a pacientului. De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe langa personalul medical, de un echipaj specializat in interventii de tip CBRN (situatii de contaminare chimica, biologica, radiologica sau nucleara)”, precizeaza sursa citata.
Barbatul va ramane izolat complet de restul pacientilor de la Institutul „Matei Bals.
Medicii au stabilit deja o schema de tratament, iar starea lui este buna, neavand simptome specifice.