SUA, anunt care va infuria Rusia: „Luam in considerare optiunea de a livra ARME Ucrainei”

news

Livrarea de arme Ucrainei care lupta impotriva separatistilor prorusi ramane o optiune pentru Statele Unite, a afirmat marti secretarul american al Apararii, Ashton Carter, care sprijina in continuare o actiune in acest sens, transmite AFP.

„Luam in considerare optiunea” de a livra arme Ucrainei si „nu am luat inca o decizie in aceasta privinta”, a declarat Ashton Carter in fata Comisiei pentru aparare din Senatul american.

La insistentele senatorului republican John McCain, secretarul Apararii a subliniat ca „nu si-a schimbat” parerea si ca, personal, ramane favorabil livrarii de arme, asa cum a mai afirmat in februarie in Senat, cand inca nu ocupa aceasta functie.

Dar, a tinut el sa adauge, omologul sau de la Kiev ii solicita mai ales cresterea efortului militarilor americani in pregatirea trupelor ucrainene.

„Ne cere mai mult in aceasta directie”, a declarat Ashton Carter, citat de Agerpres.

Circa 300 de parasutisti americani au inceput in aprilie un program de pregatire a 900 de soldati din Garda nationala ucraineana in tabara de la Iavoriv, in vestul tarii.

Cu toate acestea, secretarul Apararii a atras atentia ca sanctiunile economice contra Rusiei si asistenta economica raman „cel mai important” mijloc de a ajuta Ucraina. Aceste mijloace sunt in mare parte in mainile europenilor, tinand cont de legaturile lor economice cu Ucraina si Rusia, a reamintit Ashton Carter.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: