SUA: Atac al hackerilor asupra institutiilor din Dallas. Tribunalele au fost inchise, site-urile politiei si pompierilor nu au mai functionat
Mai multe servicii publice din Dallas au fost perturbate, miercuri, in urma atacului unor hackeri, au anuntat joi autoritatile, potrivit Reuters.
Tribunalele au fost inchise miercuri si joi, potrivit autoritatilor. Desi declaratiile anuntau ca serviciile de urgenta nu au fost afectate, paginile de start ale politiei si ale pompierilor au fost indisponibile de joi, iar un purtator de cuvant al politiei a spus ca dispeceratul asistat de computer a fost afectat.
Alte institutii afectate au fost Dallas Water Utilities, care au amanat citirile de apa si Biblioteca Publica din Dallas, ale carei materiale online nu erau disponibile.
Cauza ar fi fost un soft ransomware, pe care hackerii il folosesc pentru a amesteca datele si a bloca retelele pana cand se efectueaza o plata, de obicei in criptomonede.
Operatiunile de ransomware au avut un impact devastator asupra companiilor, organizatiilor si autoritatilor locale americane, in special in Atlanta, care a fost tinta unui astfel de atac timp de cateva zile in 2018, si Baltimore, care a patit acelasi lucru un an mai tarziu. Ambele atacuri i-au costat contribuabililor milioane de dolari.