externe

SUA l-a invitat pe noul ministru chinez de externe la Washington. China inca nu a raspuns invitatiei. Gestionarea responsabila a relatiei dintre cele doua tari „incepe cu o discutie”

Statele Unite nu au primit inca un raspuns din partea Chinei privind invitatia pe care au facut-o noului ministru chinez de externe Wang Yi la Washington, a declarat joi secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit Reuters.

La inceputul acestei saptamani, Washingtonul a extins oficial invitatia diplomatului Wang, dupa ce predecesorul sau, Qin Gang, a fost inlaturat brusc de catre Beijing din postul sau, la sfarsitul lunii iulie.

„Nu avem inca un raspuns, dar tocmai am extins acea invitatie si ma astept sa avem ocazia sa ne vedem si sa continuam discutiile importante pe care le-am avut la Beijing”, a spus Blinken reporterilor pe maja unui eveniment la ONU la New York.

Qin nu a mai fost vazut in public din 25 iunie – o absenta misterioasa dupa doar sapte luni in slujba care a ridicat intrebari despre transparenta. Ministerul de Externe al Chinei a spus doar ca Qin nu a mai lucrat din motive de sanatate nespecificate.

Blinken s-a intalnit cu Qin pe 18 iunie, la prima vizita a diplomatului american in China din ultimii cinci ani. Departamentul de Stat a declarat atunci ca au purtat discutii „sincere, concrete si constructive”, iar Blinken l-a invitat pe Qin la Washington pentru a continua discutiile.

In iulie, Blinken l-a intalnit pe Wang, in varsta de 69 de ani, care a ocupat functia de ministru de externe in perioada 2013-2022, in marja unei intalniri regionale de la Jakarta, in absenta lui Qin.

Joi, Ministerul chinez de Externe a declarat pentru Reuters ca este „dispus sa mentina comunicatiile” cu Statele Unite in cazul unei posibile viitoare vizite a lui Wang la Washington, dar nu a detaliat.

Blinken a indicat ca Washingtonul se asteapta ca Beijingul sa raspunda pozitiv la invitatie, mentionand ca, dupa vizita sa, alti membri ai administratiei Biden, cum ar fi secretarul Trezoreriei Janet Yellen si trimisul pentru clima, John Kerry, au calatorit si ei in China.

„Ne asteptam pe deplin ca omologii chinezi sa vina in Statele Unite”, a spus Blinken. „Exista obligatia ca atat Statele Unite, cat si China sa gestioneze in mod responsabil aceasta relatie si asta incepe cu o discutie”.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vanzarea catre Romania a 32 de avioane de lupta F-35A Lightning II. Cat vor costa avioanele

Departamentul de Stat al SUA a luat o decizie de aprobare a unei posibile vanzari…

4 ore ago

Haga devine primul oras din lume care a adoptat o lege care interzice reclamele legate de combustibili fosili

Haga a devenit primul oras din lume care a adoptat o lege care interzice reclamele…

7 ore ago

Desenul „Fata cu balon” al lui Banksy furat saptamana trecuta dintr-o galerie, a fost recuperat. Doi barbati au fost acuzati de furt

Una dintre cele mai cunoscute picturi murale ale artistului stradal britanic Banksy, „Fata cu balon”,…

7 ore ago

Un continent in flacari: America de Sud depaseste recordul de incendii

America de Sud este devastata de incendii, din padurea tropicala amazoniana din Brazilia, prin cele…

7 ore ago

Ploi torentiale in Europa centrala. Praga este sub alerta de inundatii

Praga a instalat vineri protectii impotriva inundatiilor in centrul istoric al orasului, dupa ce meteorologii…

7 ore ago

„Sabotaje in tarile NATO”. Cum ar putea raspunde Rusia in cazul in care Ucrainei i se va permite sa foloseasca rachetele cu raza lunga de actiune

Amenintarile Kremlinului la adresa tarilor NATO ar lua probabil forma unei intensificari a sabotajelor, a…

7 ore ago