SUA si Canada au interceptat in premiera avioane de razboi rusesti si chineze in apropiere de Alaska. Avioanele zburau intr-o formatie comuna
Comandamentul aerian si spatial nord-american, NORAD, a raportat primul caz de interceptare a bombardierelor rusesti si chinezesti intr-un zbor comun, relateaza CNN.
Miercuri, NORAD a interceptat doua bombardiere rusesti Tu-95 si doua chinezesti H-6 care zburau impreuna in apropiere de Alaska.
Acesta este primul caz de interceptare intr-o situatie in care Rusia si China au actionat impreuna, precum si primul caz in care bombardierele chineze au zburat in zona de identificare a apararii aeriene din Alaska. Avioanele rusesti intra in aceasta zona in mod regulat.
Bombardierele nu au intrat in spatiul aerian suveran al Statelor Unite sau al Canadei.
Avioanele americane F-16 si F-35, precum si avioanele canadiene CF-18, le-au interceptat.
In martie, seful Comandamentului Nordic al SUA, generalul Gregory Guillot, a declarat ca China se indreapta tot mai mult spre nord, in Arctica, si ca se asteapta sa vada avioane acolo „cat mai curand posibil”.
„Ceea ce am vazut este o vointa si o dorinta a chinezilor de a actiona acolo”, a declarat Guillot in cadrul unei audieri a Comisiei pentru servicii armate a Senatului.
„Le-am vazut in zona maritima. Le-am vazut sub aparenta unei cercetari tehnice sau stiintifice, dar credem ca este vorba de o misiune multipla, inclusiv militara. Si apoi ma astept sa vad activitate aeriana in partea din Alaska a Arcticii inca din acest an”, a mai spus el.