SUA si Rusia se pregatesc de o confruntare la ONU in legatura cu armele nucleare in spatiu. Rusii vor sa amplaseze pe orbita Pamantului o arma nucleara antisatelit

externe

rezolutii, ONU, respinse, SUA, Rusia

Statele Unite si Rusia se vor confrunta miercuri in Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite in legatura cu armele nucleare din spatiu. Consilul urmeaza sa voteze o rezolutie elaborata de SUA prin care se solicita tarilor sa previna o cursa a inarmarii in spatiul cosmic, relateaza Reuters.

Se asteapta ca Rusia sa blocheze proiectul de rezolutie, au declarat unii diplomati. Demersul SUA vine dupa ce a acuzat Moscova ca a dezvoltat o arma nucleara antisatelit pentru a o plasa in spatiu, acuzatie pe care ministrul rus al apararii a negat-o categoric.

Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, si ambasadorul Japoniei la ONU, Yamazaki Kazuyuki, au declarat vineri ca negociaza de sase saptamani cu membrii Consiliului de Securitate asupra proiectului de text.

Textul prevede obligatia statelor de a respecta Tratatul privind spatiul cosmic si invita tarile „sa contribuie in mod activ la obiectivul utilizarii pasnice a spatiului cosmic si la prevenirea unei curse a inarmarii in spatiul cosmic”.

Tratatul privind spatiul cosmic din 1967 interzice semnatarilor – inclusiv Rusiei si Statelor Unite – sa plaseze „pe orbita Pamantului orice obiect purtator de arme nucleare sau orice alt tip de arme de distrugere in masa”.

Rusia si China intentioneaza sa supuna mai intai la vot un amendament in cadrul Consiliului. Amendamentul este o reluare a unei propuneri din 2008 a celor doi pentru un tratat care sa interzica „orice arme in spatiul cosmic” si amenintarile „sau utilizarea fortei impotriva obiectelor din spatiul cosmic”.

Nu se asteapta ca amendamentul sa fie adoptat, au declarat diplomatii. Amendamentul si proiectul de rezolutie au nevoie fiecare de cel putin noua voturi pentru si niciun veto din partea Rusiei, Chinei, Statelor Unite, Marii Britanii sau Frantei pentru a fi adoptate.

„Fara amendamentul nostru, bazat pe rezolutia Adunarii Generale adoptata in decembrie 2023, textul prezentat de SUA va fi dezechilibrat, daunator si politizat”, a declarat pentru Reuters adjunctul ambasadorului rus la ONU, Dmitri Polianski, adaugand ca acesta ar submina, de asemenea, regimul juridic al Tratatului privind spatiul cosmic.

Polianski a declarat ca „toate chestiunile legate de aceasta sfera ar trebui sa fie examinate de catre toti membrii statelor parti la acest tratat si nu doar de catre membrii Consiliului de Securitate al ONU”.

Oficialii serviciilor de informatii americane considera ca arma rusa este o bomba nucleara spatiala a carei radiatie electromagnetica, daca ar fi detonata, ar dezactiva retele vaste de sateliti.

Purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat ca Rusia nu a amplasat inca o astfel de arma.

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat in februarie ca Rusia este impotriva desfasurarii de arme nucleare in spatiu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: